CTP, dezamagit de Vlad Voiculescu: „A avut un inceput de mandat care nu-mi place. Sa faca mai putina politica si mai multa administrare medicala”

politica

Cristian Tudor Popescu se declara dezamagit de modul in care Vlad Voiculescu si-a inceput mandatul de ministru al Sanatatii. CTP a fost deranjat de faptul ca ministrul a declarat ca „nu crede” ca rata de infectare in Bucuresti este mai mica de 3 la mie.

„Ce-i aia nu cred? Are la dispozitie un intreg aparat domnul ministru, care poate produce cifre. Cu asta se ocupa Ministerul Sanatatii. Trebuia sa vina sa ne spuna: Iata cifrele pe care le-a gasit Corpul de control si care nu corespund cu acest 3 la mie. Ce-i aia nu cred? Nu a venit cu dovezi, cu demonstratii”, a declarat Cristian Tudor Popescu la Digi24.

CTP a criticat si alte declaratii ale lui Voiculescu.

„Domnul ministrul acuza, practic, fosta conducere a Ministerului Sanatatii, liberala, ca a comunicat prost cifre cu oameni si ca de aceea s-a generat neincredere in vaccinuri si in masurile sanitare. Asta ne spune domnul Voiculescu printr-o incercare politica, destul de clara, de a arata ca ieri a fost intunericul cu alde Tataru si liberalii, si astazi este lumina cu domnul Voiculescu. Asta este miscarea. Fara sa ofere niste probe, dovezi. Domnul Voiculescu este dezamagitor pentru mine. A avut un inceput de mandat care nu-mi place. Sper sa faca in continuare lucruri bune la Ministerul Sanatatii. I-as spune sa faca mai putina politica si mai multa administrare medicala. Cam asta a facut si Nelu Tataru, care iarasi a fost o persoana care ne-a dat sperante”, a mai spus CTP.

Vlad Voiculescu, ministrul sanatatii, a declarat, miercuri seara, pentru Europa FM ca nu crede ca rata de infectare din Bucuresti este sub 3 la mie, asa cum se arata in bilantul transmis de autoritati in ultimele doua zile.

„Astazi (miercuri – n.red.), in Bucuresti au fost facute 1.366 de teste antigen, iar PCR nu le am aici. (…) E ridicol de putin, stim ca este raspandit. Nu cred ca este sub 3 la mie in acest moment, in realitate”, a spus Vlad Voiculescu.

Ministrul Sanatatii a mai spus ca virusul este mult mai raspandit in Bucuresti fata de ce arata cifrele oficiale, iar unul dintre motive este faptul ca nu se testeaza cat trebuie.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: