CTP, reactie furioasa dupa ce a fost amendat de CNCD din cauza coafurii lui Dancila: „Gest de servilism fata de putere si este o nedreptate evidenta”

news

Cristian Tudor Popescu, amendat de CNCD cu o 1.000 de lei pentru ca a comparat coafura Vioricai Dancila cu parul unui „pavian cu mantie”, afirma ca va contesta sanctiunea. El acuza CNCD de „servilism fata de putere”.

“Intrucat acest organism CNCD s-a autosesizat in legatura cu o asa-zisa discriminare pe care as fi comis-o, deci nu a fost vorba de o reclamatie din partea unei persoane sau organzatii, ci de autosesizarea unei singure persoane din CNCD si intrucat mi s-a trimis drept referinta de discutie in citatia respectiva o asa zisa stire a site-ului stiripesurse.ro, de fapt un comentariu tendentios sub un titlu mincinos, si nu pura si simpla inregistrare a ceea ce am spus la Digi24, am anuntat CNCD in scris ca nu ma voi prezenta la audieri. Consider ca actiunea CNCD este profund partinitoare, este un gest de servilism fata de putere si este o nedreptate evidenta avand in vedere ca nu am comparat-o in nici un fel pe doamna Dancila cu o maimuta. Ma voi consulta cu un avocat pentru a vedea care sunt pasii de urmat in instanta in vederea contestarii” , a declarat Cristian Tudor Popescu pentru hotnews.ro.

CNCD a considerat ca asocierea reprezinta hartuire si incalca dreptul la demnitate, potrivit unui comunicat. Tot cu o mie de lei a fost sanctionat si moderatorul emisiunii, Cosmin Prelipceanu, pentru lipsa de reactie.

„Faptele celor 2 jurnalisti exced libertatii de exprimare in conformitate cu legislatia din Romania si jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului”, arata comunicatul citat.

Ce a declarat CTP despre Viorica Dancila la Digi 24 in data de 16 ianuarie: “Cum a ajuns aceasta doamna? Nu pot sa ma abtin, e incorect ce fac. Coafura aceasta imi aminteste de pavianul cu mantie (n.r. babuin, numit si cap de caine), e o specie pe cale de disparitie. Nu pot sa nu ma gandesc, este exact modul cum e asezata podoaba capilara a pavianului cu mantie.”

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: , ,

Comentarii: