Cu ce a mers Dragnea la Cotroceni. Lista celor 7 intrebari cretine pe care nu a dorit sa o dezvaluie atunci presei

politica

PSD il intreaba pe presedintele Klaus Iohannis, intr-un document obtinut de Mediafax si pe care delegatia social-democrata i l-a inmanat sefului statului la consultarile de miercuri, de ce nu si-a folosit prerogativele constitutionale pentru a interveni impotriva protocoalelor secrete.

Delegatia PSD care a participat, miercuri, la consultarile de la Palatul Cotroceni pe tema legilor din domeniul justitiei, i-a inmanat presedintelui Klaus Iohannis un document cu sapte intrebari, seful statului fiind chestionat, printre altele, cu privire la protocoalele secrete incheiate de SRI cu institutii din justitie.

De asemenea, seful statului este intrebat de ce nu a intervenit public atunci cand unii magistrati au acuzat public presiuni ale procurorilor DNA asupra judecatorilor.

Redam mai jos textul integral al documentului:

„Intrebari pentru domnul Presedinte Klaus Werner Iohannis

1) De ce ati convocat consultarile cu partidele politice pe tema legilor din domeniul justitiei dupa si nu inaintea adoptarii lor de catre Parlament?

2) De ce nu v-ati folosit prerogativele constitutionale de care dispuneti pentru a interveni impotriva protocoalelor secrete dintre SRI si institutiile din justitie, prin care s-au incalcat grav mai multe drepturi fundamentale garantate de Constitutia Romaniei?

3) De ce nu ati intervenit public si prin mijloacele constitutionale de care dispuneti pentru a restabili echilibrul si increderea in Justitie, atunci cand mai multi magistrati respectabili si asociatii ale judecatorilor – nu politicienii cum ii numiti dvs. – au acuzat presiuni grave din partea procurorilor DNA asupra judecatorilor care conduceau procesele penale avand ca obiect dosarele DNA?

4) De ce nu ati avut nici macar o pozitie publica atunci cand intr-un raport al unei comisii parlamentare de ancheta s-a stabilit ca anumite persoane din mediul politic si jurnalistic au multiplicat si au sustras ilegal documente din arhiva SIPA – documente ce ar fi putut fi folosite pentru santajarea magistratilor, afectand astfel buna functionare a unor institutii pe care aveti datoria de a le apara?

5) Contrar tuturor pozitiilor critice pe care le aveti astazi fata de adoptarea OUG 92/2018, care a fost convenita in prealabil intre ministrul Justitiei si reprezentantii Comisiei de la Venetia, de ce ati tolerat si nu ati schitat macar un semn de ingrijorare atunci cand fostul ministru al Justitiei Raluca Pruna si fostul prim-ministru Dacian Ciolos au adoptat OUG 6/2016, prin care un serviciu secret a fost transformat in organ de cercetare penala, incalcand astfel Constitutia si legislatia privind securitatea nationala, care intra sub incidenta responsabilitatilor dumneavoastra? (Ciolos si Pruna au explicat clar de mai multe ori ca aceasta este o informatie falsa, vezi aici)

6) In conditiile in care Curtea Constitutionala se pronuntase deja asupra tardivitatii sesizarii dumneavoastra asupra uneia dintre cele trei legi ale justitiei, fiind evident ca acelasi principiu era valabil si pentru celelalte doua legi adoptate, de ce ati persistat in sesizarea lor la Curtea Constitutionala obstructionand astfel Parlamentul in procesul de legiferare?

7) In calitate de garant al Constitutiei, cum va pozitionati fata de semnatarii protocoalelor secrete dintre SRI si institutiile din justitie, avand in vedere ca unii dintre acestia inca ocupa inalte functii publice in care au fost numiti de presedintele republicii – unii dintre ei fiind numiti chiar de catre dumneavoastra?”

Presedintele PSD Liviu Dragnea a declarat miercuri, dupa consultarile pe Legile Justitiei, ca i-a adresat presedintelui Klaus Iohannis, pe langa cele 10 puncte privind statul de drept, si sapte intrebari, dar nu a vrut sa se le faca publice.

„Nu putem sa ne angajam intr-o discutie serioasa daca nu dam niste raspunsuri la intrebari importante, daca nu tinem cont de ce se intampla cu efectele abuzurilor. I-am lasat presedintelui 10 principii si un set de 7 intrebari la care ar fi foarte bine daca ar vrea sa ne dea raspuns”, a spus Dragnea.

Delegatia PSD a mers la Cotroceni cu un document ce prevede 10 puncte legate de statul de drept, printre acestea fiind stoparea abuzurilor, garantarea independentei judecatorilor si raspunderea magistratilor pentru reaua-credinta.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: