Cu riscul ca va da foc la tara, Marcel Ciolacu vrea sa o scoata din cursa pe Elena Lasconi, nu pe Calin Georgescu

opinii

CCR, decizie, frauda, PSD, alegeri, renumarare, ELena Lasconi, Marcel Ciolacu, Calin Georgescu

Pentru cei care credeau ca Marcel Ciolacu este un politician european, modern si tolerant, care-si accepta cu noblete infrangerea, ba chiar o felicita pe contracandidata care l-a batut, am  o veste foarte proasta: doamnelor, domnisoarelor si domnilor, ati fost pacaliti ca la alba-neagra.

Marcel Ciolacu este acelasi demnitar pesedist fara scrupule si fara pic de rusine, care nu pregeta sa arunce tara in haos pentru ambitia lui de a fi stapanul Romaniei.

Decizia judecatorilor de la CCR de astazi nu va duce, asa cum cred multi, la scoaterea din cursa a lunaticului adorator al lui Putin. Nu de alta, dar pesedistii sunt constienti ca o asemenea decizie ar provoca mii de bombardieri si fanatici ai liderului sectei Martorii lui Moscova sa incendieze Parlamentul, guvernul si ce le-o mai iesi in cale. Ei nu vor sa-i supere pe fanatici, dar accepta riscul sa-i enerveze pe votantii de dreapta care, zice PSD, sunt mai decenti si nu vor iesi in strada care cu furci, care cu topoare, sa-l arunce la tomberonul istoriei pe Marcel Ciolacu.

Pentru ca asta este adevarata miza a deciziei CCR de renumarare a voturilor: sa se descopere, ca prin farmec, ca alea cateva mii de voturi pe care Elena Lasconi le-a avut in fata lui Ciolacu nu erau pentru ea, ci pentru el. Si o sa fie ca laRadio Erevan: finalistul nu era Lasconi, era Ciolacu, iar voturile nu i s-au dat, ci i s-au luat.

In loc sa se intrebe de ce domnul Terhes n-a luat nici macar 100.000 de voturi, desi teoretic a strans 200.000 de semnaturi in campanie, judecatorii CCR vor acum sa schimbe rezultatul meciului dupa ce meciul s-a incheiat de mult. In loc sa-i fi interzis din start lui Kremlin Georgescu sa candideze, ca unui tradator de tara aservit poruncilor Moscovei ce este (cum au facut-o, fara dovezi atat de clare, in cazul Dianei Sosoaca), judecatorii Curtii vor acum, incurajeaza practic, prin decizia lor, sa-i se mai ia nitel din voturi lui Lasconi, ca sa-l impinga in finala pe protectorul lor, Ciolacu, pe principiul traditional stalinist: nu conteaza cine voteaza, conteaza cine numara si cine zicem noi ca trebuie ales. Ca vorba aia, cateva mii de voturi pentru Ciolacu, printr-un sac uitat, s-or mai gasi…

Daca Marcel Ciolacu si slugile lui din tot aparatul de partid si de stat vor indrazni sa mute, din pix, voturile de la Elena Lasconi la candidatul PSD, doar-doar ca stapanul covrigilor sa se vada in finala – chit ca acolo va fi zdrobit de nenea ala cu cipurile-n Fanta – vor declansa, mai mult ca sigur, cea mai violenta miscare de protest pe care Romania a cunoscut-o in ultimele decenii. Cine isi imagineaza ca „ochelaristii” si „tocilarii” care voteaza USR si alte partide de dreapta vor fugi ca potarnichile de batausii lui Ciolacu se insala amarnic. Protestele vor cuprinde tara si lor li se vor alatura chiar si votantii lui Mesia de buget, Calin Georgescu, fiindca si ei urasc la fel de mult tot ce inseamna Ciolacu si PSD.

Ceea ce putem face insa, pana cand slugile Partidului Stat al lui Ciolacu vor pune in aplicare acest plan diabolic este sa votam masiv la alegerile parlamentare partidele de dreapta. Indemnati-i pe toti sa iasa la vot si sa puna stampila pe partidele de dreapta – sunt multe, are de unde alege fiecare! Iar cu un Parlament ostil, Marcel Ciolacu – daca va castiga, prin absurd, alegerile prezidentiale – nu va face prea multi purici la Cotroceni. Si de-acolo s-ar putea sa nu plece inapoi la covrigarie, ci inainte, la „brutarie”.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: