Culmea cinismului: bugetarul milionar Negoita va planta lamai si portocali in sectorul 3, din mila fata de bucurestenii care au vazut Grecia doar in poze

Culmea cinismului bugetarul milionar Negoita va planta lamai si portocali in sectorul 3 din mila fata de bucurestenii care au vazut Grecia doar in poze
Daca alti edili, precum Pandele sau Firea, duceau regimente intregi de pensionari, in vacante prin Grecia, ca sa vada manastirile, muntele Athos, marea, farul si primarul, Negoita, mai practic, s-a decis sa procedeze taman pe dos: sa aduca Grecia la el in sector.

Aflam din ziare ca primarul sectorului 3 se tine de pomi nu doar la figurat, ci si la propriu: in septembrie si octombrie 2023, firma Algorithm Constructii a cumparat mai multe plante exotice de la companii din Turcia si Grecia, arata o investigatie a publicatiei Buletin de Bucuresti. In total, din banii contribuabililor din sectorul 3 s-au achitat aproape 300 de mii de euro pentru portocali, mandarini, banani japonezi, palmieri, hortensii si alte tipuri de plante mediteraneene.

Si pentru ca nu putea sa-i cumpere asa, dupa catalog, ca una e sa vezi portocala pe internet si alta e sa te infrupti din ea la fata locului, Robert Negoita a facut achizitiile dupa un „turneu” international de cercetare, in cadrul caruia a vizitat cinci orase, de la Istanbul la Atena. Primarul s-a cazat, evident, pe bani publici, doar la hoteluri de patru si cinci stele si a inchiriat masini de lux, precum Mercedes-Benz E Class. Toate aceste costuri i-au fost acoperite – ca sa vezi a naibii coincidenta! – chiar de Algorithm Constructii compania municipala din subordinea primariei sectorului 3 care a facut si achizitiile.

Cu alte cuvinte, primarul s-a plimbat pe banii fraierilor, a cumparat plante exotice tot din banii fraierilor, fara sa-i intrebe daca le vor sau nu, iar acum, ca orice pesedist de cumetrie care se respecta, plange pe umarul amarastenilor si se lauda ca le-a facut si lor o bucurie: pai cand ar mai fi apucat saracii sa vada ei Grecia, la lefurile si pensiile de mizerie pe care le au? Pe cand asa, generosul Negoita le aduce Grecia in fata scarii – n-au decat sa iasa din bloc, ca sa mearga la piata sau la farmacie si hop! se trezesc cu mandarinul sau portocalul in fata ochilor!

Ce daca mandarinii, portocalii, bananii, cocotierii si ce-o mai fi luat Negoita pe acolo o sa se vestejeasca pana-n primavara viitoare, fiindca specialistii avertizeaza ca nu au cum sa reziste la clima de la noi si deci banii cheltuiti pentru achizitionarea lor au fost pur si simplu aruncati pe fereastra? Gestul conteaza, iar gestul lui Negoita este, asa cum ne-a obisnuit edilul de la 3, unul nobil. Respekt, Nego!

Dar, daca tot te-ai apucat, dom primar, sa-i imbraci pe cei goi cu frunza de palmier, fa-ti, frate, pomana cu ei pana la capat. De ce sa-i blagoslovesti doar cu niste banani si portocali, aia-i placere? Omul cand merge in vacanta nu casca gura doar la pomi, ci si la niscaiva bucate si udatura. Daca tot te laudai ca mananci trei zile din doar 46 de lei, da-le la toti saracii din sector banii astia! Si mai plimba-i si cu masinile tale de lux, luate din leafa cinstita de bugetar, ba n-ar fi rau, daca tot ai inceput sa faci pe mama ranitilor, sa le cumperi si pensionarilor cateva baxuri de sampanie frantuzeasca, niste pastile albastre (una de caciula, s-ajunga la tot sectorul) si sa-i prezinti fetelor de pe la concursile de Miss pe care le-ai pastorit, ca mare bucurie le-ai face…

Hai, ca poti, domnu Robert, stiu ca poti. Suflet mare ai, purcoiul de bani nu-ti lipseste, ca doar te-a iertat ANAF-ul, mai acum cativa ani, de zeci de milioane de euro datorie, fii deci bun pana la capat si ajuta-i pe saraci sa se simta, macar pentru cateva zile, cu adevarat in Grecia. Asa cum te simti tu, dom primar, de vreo doua decenii, cu mancarica, bauturica, masini de lux, distractie, fete frumoase si scutiri de datorii. a

Desi, la cat par de afectati de sindromul Stockholm votantii din sectorul 3, s-ar putea sa te realeaga oricum, si fara sa le faci asemenea daruri. Chiar daca ei n-o sa traiasca niciodata in huzurul in care traiesti matale, dom primar Negoita, iar intr-un an toata padurea tropicala plantata in sectorul 3 o sa se transforme intr-o Sahara, adica o sa se aleaga praful de ea. Sau mai stii? Poate tocmai de aia a cumparat plantele exotice, pentru ca-i place praful.

Comentarii

Citește mai departe

Forțele ucrainene susțin că operatorii de drone din cadrul Regimentului 3 al Forțelor pentru Operațiuni Speciale au obținut control aerian asupra unei părți a unei rute terestre utilizate de Rusia pentru aprovizionarea Crimeei ocupate, potrivit unui comunicat militar publicat vineri. Conform armatei ucrainene, citate de Kyiv Independent, dronele ar fi fost utilizate pentru a lovi […]
Poliția din Cluj a deschis o anchetă după ce o elevă de 18 ani a fost transportată la spital în stare alterată în urma banchetului de absolvire al unui liceu din oraș. Familia fetei susține că aceasta ar fi fost victima unei agresiuni sexuale și că i-ar fi fost administrate substanțe interzise, acuzații care fac […]
Poliția din statul american Ohio este în căutarea a cel puțin doi suspecți după ce cel puțin 12 persoane au fost împușcate, dintre care două grav, în apropierea Festivalului Old West End din orașul Toledo, au anunțat autoritățile locale. Incidentul a avut loc sâmbătă, în timpul unui eveniment comunitar major desfășurat într-un cartier istoric al […]
O serie de demonstrații robotice organizate în cadrul Forumului Economic Internațional de la Sankt Petersburg (SPIEF 2026), menite să evidențieze progresele tehnologice ale Rusiei, au atras atenția publicului din motive diferite față de cele anticipate de organizatori. Mai multe prezentări cu roboți umanoizi au fost afectate de defecțiuni tehnice, iar imaginile surprinse la eveniment s-au […]
Administrația americană intenționează să analizeze posibilitatea redirecționării unor active iraniene pentru finanțarea lucrărilor de reconstrucție și reparare a pagubelor provocate de atacurile Teheranului asupra statelor din Golf. Inițiativa vine în contextul intensificării tensiunilor dintre Statele Unite și Iran și la doar o zi după o serie de atacuri iraniene care au vizat Kuweitul și Bahrainul. […]