Cum a jucat Romania la doua capete in criza cehoslovaca din 1938. Presat de franco-britanici, sovietici si cehi sa lase Armata Rosie sa-i tranziteze teritoriul, Bucurestiul a cautat sa-si multumeasca aliatii fara sa-i infurie pe nemti
Ignorat de istoriografia romana si de cea internationala, rolul tarii noastre in evolutia crizei cehoslovace din toamna anului 1938 ramane unul deosebit de important – practic, decizia luata in acest moment de Bucuresti stabileste cursul evenimentelor spre izbucnirea celui de-Al Doilea Razboi Mondial in forma pe care o stim azi.
Escaladarea tensiunilor dintre Germania si Cehoslovacia ii determina pe anglo-francezi sa negocieze cu Stalin interventia armatei sovietice in ajutorul Pragai. Pentru ca 1.000.000 de soldati sovietici sa intre in Cehoslovacia este insa nevoie ca acestia sa tranziteze pe undeva Polonia ori Romania, deoarece nu exista granita comuna sovieto-cehoslovaca.
Despre polonezi se stie ca sunt ostili, asa ca se apeleaza la romani. Care refuza in cele din urma acest tranzit, temandu-se ca rusii ar putea ca, o data intrati in tara, sa nu mai vrea sa plece – asa cum mai facusera de multe alte ori in istorie.
Inainte sa se ajunga la celebra Conferinta de la Munchen, din 29-30 septembrie 1938, in care Marea Britanie si Franta vor ceda pretentiilor lui Hitler si vor consimti ca Germania sa ocupe regiunea sudeta a Cehoslovaciei, Europa cunoaste un intens balet diplomatic, iar Romania are un rol mai important decat ar putea parea la prima vedere.
Autorii acordului de la Munchen, din 29-30 septembrie 1938, prin care Germania primea partile din Cehoslovacia pe care le dorea. De la stanga la dreapta: premierul britanic Neville Chamberlain, premierul francez Edouard Daladier, cancelarul german Adolf Hitler, dictatorul italian Benito Mussolini si ministrul de Externe italian Galeazzo Ciano
Odata cu venirea lui Hitler la putere in ianuarie 1933 si afisarea fatisa a politicii revizioniste a Germaniei (care existase si pana atunci, dar pe ascuns), Franta incepe sa caute modalitati de a contracara ambitiile Berlinului.
La 2 mai 1935, ministrul de externe francez Pierre Laval semneaza tratatul de asistenta mutuala cu Uniunea Sovietica. Parisul isi preseaza aliatii din Europa rasariteana sa faca acelasi lucru. Asa ca, doua saptamani mai tarziu, la 16 mai 1935, Cehoslovacia semneaza un tratat aproape similar cu Moscova.
Reticenti la a se angaja militar in est, franco-britanicii vor sa construiasca un sistem de aliante care sa incercuiasca Germania, iar in cazul unei agresiuni a lui Hitler in Europa de Est, aceasta sa fie aparata militar de Uniunea Sovietica.
De aici incepe un spectaculos joc de sah intre marile puteri in care e prinsa si Romania. Situatia este insa una extrem complicata.
In 1938, toate tratatele de alianta semnate intre francezi, rusi si cehoslovaci atarna, de fapt, de Romania
In articolul „Romania in cadrul Micii Antante: alianta de rezerva a Frantei in Europa Centrala interbelica, 1919-1938“, din volumul „Romania, marile puteri si ordinea europeana“, istoricul Traian Sandu – profesor la Universitatea Sorbona Nouvelle, din Paris – explica faptul ca, de fapt, „buna functionare a tratatelor dintre Franta, Uniunea Sovietica si Cehoslovacia cerea un tratat romano-sovietic care sa permita transportarea Armatei Rosii in Cehoslovacia in cazul unui razboi cu Germania“.
Asadar, tot esafodajul negocierilor din perioada 1935-1938 e de fapt construit pe piatra unghiulara numita Romania, deoarece la acest moment URSS nu are granita comuna cu Cehoslovacia, fiind despartita de aceasta de teritoriile Romaniei, pe la sud, si Poloniei, pe la nord.
Romanii sunt prinsi intr-un tratat de alianta cu Cehoslovacia si Iugoslavia (Mica Antanta) care vizeaza, de fapt, revizionismul Ungariei. Dar, in acelasi timp, nu au nicio incredere in Uniunea Sovietica pe care francezii o vad ca aliata. De-a lungul ultimelor secole, rusii isi incalcasera in mod repetat angajamentele, anexasera Basarabia in 1812 si Bugeagul in 1878 – in ultimul caz, chiar daca erau aliatii Romaniei si aveau incheiat cu aceasta un tratat prin care se obligau in mod expres sa-i respecte integritatea teritoriala.
Pentru a ajunge in Cehoslovacia, rusii au asadar nevoie de coridorul terestru si aerian care sa tranziteze nord-estul Romaniei, adica Bucovina si o mica parte din nordul Basarabiei – ambele fiind componente ale statului roman in perioada interbelica.
Harta Europei in 1938. Dupa cum se poate vedea, Cehoslovacia n-are granita comuna cu URSS. Sovieticii trebuie sa treaca prin Romania sau Polonia ca sa ajunga la aliatii lor.
Dar, in acelasi timp, Moscova nu recunoaste alipirea Basarabiei la Romania. Asa ca regele Carol al II-lea si toata clasa politica romaneasca se tem ca rusii vor profita de un acord privind tranzitarea teritoriului ca sa ocupe Bucovina si Basarabia.
Daca, pentru francezi si britanici, Germania reprezinta marele inamic, in schimb pentru romani pericolul vine dinspre Uniunea Sovietica si Ungaria. Aceste temeri se vor confirma, de altfel, foarte repede, in urmatorii doi ani.
Cat este ministru de Externe al Romaniei, stralucitul Nicolae Titulescu militeaza pentru un tratat romano-sovietic care sa prevada recunoasterea de catre Moscova a integritatii teritoriale a Romaniei. Cat de realist este Titulescu – aceasta tema ramane foarte controversata pana azi. Exista teoria larg raspandita, printre istoricii romani, ca diplomatul dadea dovada, in acest caz, de o naivitate socanta, deoarece rusii erau recunoscuti la nivel mondial pentru faptul ca nu-si respectau tratatele pe care le semnau.
In orice caz, in iunie 1935, Nicolae Titulescu anunta Franta ca proiectul tratatului cu URSS e redactat, dar mai trebuie purtate niste discutii cu alti doi aliati rasariteni deosebit de importanti, Iugoslavia si Polonia.
Tratatul contine si conditiile in care trupele sovietice ar putea tranzita Romania, in cazul unei agresiuni germane contra Cehoslovaciei.
Polonezii se opun vehement ca Armata Rosie sa fie lasata sa intre in Cehoslovacia. Atat romanii, cat si polonezii se tem ca, odata veniti, rusii vor „uita“ sa plece, asa cum fac de obicei
Totusi, Titulescu ramane o minte stralucita si un diplomat cum rar s-a vazut in istorie. El conditioneaza acest tratat romano-sovietic de garantia Frantei ca rusii se vor retrage imediat dupa ce se incheie razboiul. „Altfel, se temea ca Armata Rosie ar fi putut sa intre si sa ocupe Basarabia potrivit tratatului sau in cursul unui atac local. Mai mult, un asemenea aranjament ar fi presupus o impartire a influentei intre Franta si Uniunea Sovietica in Europa, iar Romania ar fi cazut in sfera rusa de influenta. In acelasi timp, in cazul unui razboi in Europa de Est, chiar si Titulescu dorea ca tara lui sa lupte impotriva Rusiei sovietice pentru a apara Basarabia“, scrie istoricul Traian Sandu in articolul sus-citat.
Asadar, situatia diplomatica este foarte complicata.
Din punct de vedere logistic, Polonia are o retea de drumuri si de cai ferate mult mai buna decat cea a Romaniei, dar liderii de la Varsovia sunt de neinduplecat. Ei nici nu vor sa auda de tranzitul rusilor pe teritoriul lor. Cauzele sunt multiple, Polonia si Cehoslovacia au un litigiu de granita pentru regiunea Teschen, care le apartine cehilor, dar e revendicata de polonezi. In plus, polonezii se tem, ca si romanii, ca rusii nu-si vor respecta cuvantul.
Si mai e ceva care face ca atat Romania, cat si Polonia sa vada eventuala intrare a rusilor in Cehoslovacia ca pe o amenintare. Bolsevicii fusesera indiguiti cu mare greutate in perioada 1918-1920, dupa niste razboaie foarte grele pe care romanii si polonezii le-au dus. Niciuna din aceste tari n-ar vrea ca sovieticii sa primeasca acum cadou un imens cap de pod spre centrul Europei. Bucurestiul si Varsovia nu-si fac iluzii, precum Parisul si Londra: odata intrati in Cehoslovacia sub pretextul ajutorului acordat acestei tari, e foarte probabil ca rusii sa nu mai poata fi scosi cu una, cu doua.
In orice caz, diplomatia franceza isi face mari sperante, iar sovieticii asteapta infrigurati ca Parisul sa le deschida drumul spre inima continentului.
In primavara si vara anului 1938, subiectul tranzitului Armatei Rosii prin Romania va fi in topul discutiilor dintre guvernul de la Bucuresti si Marile Puteri.
Doar ca, intre timp, Titulescu fusese demis din pozitia de ministru de Externe al Romaniei (in august 1936). Din acest moment, guvernele Romaniei si regele Carol al II-lea fac balet si evita sa se exprime clar pe subiect.
Se fac presiuni, francezii bat drumul la Bucuresti, de asemenea sunt unele sperante deoarece Romania are o relatie speciala de prietenie cu Cehoslovacia. Mai mult decat atat, romanii depind in mare masura de partenerii cehi, pentru ca acestia nu doar ca sunt membri ai Micii Antante, dar si principalii furnizori de armament ai armatei romane. Eventuala pierdere a independentei Cehoslovaciei ar insemna astfel un pericol major pentru securitatea statului roman.
Germania, simtind dilema romanilor, pluseaza si le propune un tratat de neagresiune. Prin aceasta, se vizeaza obtinerea certitudinii va rusii nu vor primi culoar de tranzit. In articolul „Romania, Marile Puteri si criza cehoslovaca din 1938“, istoricul Adrian Vitalaru arata cat de important este acest episod: „(…) descifrarea pozitiei Romaniei este o componenta a disputei intre cei care sustin ca sovieticii erau dispusi sa lupte in 1938 si cei care sunt de parere ca Stalin era interesat de declansarea unui conflict armat in Europa fara participarea Armatei Rosii“.
Ziar american din 27 septembrie 1938, in care se anunta ca Marea Britanie, Franta si Rusia vor sta de partea cehilor.
Rusii studiaza posibilitatea de a trece cu forta peste teritoriul romanesc
Momentul in care Romania devine un pion-cheie al crizei in desfasurare este primavara lui 1938, cand Germania anexeaza Austria (Anschluss-ul). Cehoslovacia intelege brusc ca va fi urmatoarea tinta a lui Hitler si cauta rapid sa se asigure ca aliatii sai isi vor onora tratatele in cazul unei agresiuni.
Anexarea Austriei are loc pe 12 martie 1938. Doar cateva zile mai tarziu, oficialii romani se vad abordati de francezi, care-i intreaba direct daca Romania ar permite trecerea Armatei Rosii catre Cehoslovacia. Bucurestiul raspunde ambiguu, dar lasa de inteles ca n-ar fi de acord.
Ministru de Externe al Romaniei inca mai este liberalul Gheorghe Tatarescu, care se afla in ultima sa zi de mandat cand Franta intreaba cum ar reactiona tara noastra daca, in absenta unui acord, ar primi subit cererea de a permite trecerea rusilor catre Cehoslovacia. Tatarescu raspunde ca Romania nu va interveni daca Cehoslovacia e invadata de Germania, dar in calitate de aliata nu poate sta deoparte daca Franta intra in lupta. In ce priveste tranzitul rusilor pe teritoriul roman, ministrul de Externe roman le subliniaza francezilor ca acesta poate fi luat in discutie doar ca „ultima optiune“. Apoi le explica acestora lunga traditie a incalcarii angajamentelor de catre Moscova in relatiile cu romanii. In plus, spune Tatarescu, opinia publica din Romania ar percepe acest tranzit ca pe „cea mai mare nenorocire“.
Totusi, daca rusii dau ultimatum, iar cehii si francezii insista, Romania ar putea accepta acest tranzit, mai adauga Tatarescu.
Este, de fapt, clasica atitudine duplicitara a Bucurestiului, care sugereaza astfel si o posibila solutie care sa-l scuteasca de orice responsabilitate in cazul in care Germania castiga. Guvernul roman ar putea invoca, in acest caz, ca a fost fortat sa accepte tranzitul rusilor.
Pe fir intra si Moscova. Ambasadorul sovietic la Praga face o vizita la Bucuresti, pentru a testa starea de spirit de aici. Are loc si un schimb de telegrame prietenesc intre noul ministru de Externe al Romaniei, Nicolae Petrescu-Comnen, si omologul sau sovietic, Maksim Litvinov. Apar unele iluzii ca romanii ar putea deveni flexibili, dar sovieticii isi dau seama ca liderii dela Bucuresti nu vor sa-si asume noi responsabilitati.
Cehoslovacii sunt optimisti si cred ca vor reusi sa-i aduca la un acord pe sovietici si romani, care le sunt aliati, dar care intre ei sunt in relatii tensionate. Foarte interesant este ca in acest moment apare si o noua optiune: Armata Rosie sa treaca peste teritoriul Romaniei cu forta. Ministrul celoslovac de Externe ii declara la 10 aprilie 1938 ambasadorului francez la Praga ca URSS vrea sa-si respecte angajamentele cu sau fara aprobarea Romaniei.
Complexitatea situatiei e descrisa de istoricul Adrian Vitalaru in articolul citat mai sus: „(…) In delimitarea pozitiei lor fata de ipoteza trecerii Armatei Rosii spre Cehoslovacia, romanii luau in calcul mai multi factori, printre care: atitudinea Frantei si a Marii Britanii; pozitionarea Poloniei; analiza factorului sovietic; recomandarile facute de Statul Major al Armatei Romane; modul in care societatea romaneasca ar raspunde in fata unei astfel de provocari si, nu in ultimul rand, reactia Ungariei si atitudinea Germaniei”.
Intrebat de ministrul francez de Externe daca Romania va lasa Armata Rosie sa treaca, omologul sau de la Bucuresti ii povesteste ce amintiri neplacute au romanii cu „aliatii“ rusi
Ambasadorul sovietic la Praga se intoarce acasa, la Moscova, dupa ce a vizitat Romania, si are o intalnire cu Stalin si alti lideri sovietici. Aleksandrovski le spune ca regele Carol al II-lea se teme de reactia Germaniei, asa ca pe moment nu e de acord cu tranzitul trupelor sovietice.
La Ministerul de Externe roman sunt studiate textele tuturor tratatelor militare incheiate de tara noastra. In referatul final se concluzioneaza ca „in cazul in care Cehoslovacia ar fi in conflict cu Germania si Romania ar fi neutra, am fi obligati sa asiguram transportul oricarui mijloc de razboi venind din URSS si destinat Cehoslovaciei“. Apare intrebarea daca prin „mijloace de razboi“ se intelegsi trupe.
In orice caz, Romania ar fi obligata sa aiba o „neutralitate binevoitoare“ fata de Cehoslovacia. Diplomatul care intocmeste documentul concluzioneaza ca prin „mijloace de razboi“ se pot intelege doar „transportul de arme, munitiuni si materii prime“.
Adrian Vitalaru arata cum Romania a cautat subterfugii pentru a se fofila de la responsabilitatile asumate prin tratate: „In urma analizelor facute, romanii au inteles ca atitudinea lor in privinta asistentei militare sovietice pentru Cehoslovacia se impletea cu modul in care polonezii abordau aceasta tema (Romania avea un tratat defensiv cu Polonia – n. red.). Insa, asa cum am precizat, Polonia si-a exprimat in termeni cat se poate de clari, inca din primavara anului 1938, opozitia fata de tranzitul pe teritoriul sau al unul eventual ajutor sovietic oferit Cehoslovaciei. Romanii s-au folosit de atitudinea ferma a Poloniei pentru a se eschiva atunci cand erau chestionati pe tema asistentei militare sovietice pentru Praga. Ei au adoptat tactica, fundamentata politic, de a nu se pronunta pana cand nu se consultau cu aliatii lor. In realitate, acest mod de a reactiona ascundea precautiile pe care si le luau liderii romani cand aparea in discutie tema trecerii trupelor sovietice pe teritoriul Romaniei”.
Subiectul tranzitului sovietic prin Romania ajunge la Geneva, in Elvetia, la reuniunea Consiliului Societatii Natiunilor, in luna mai 1938. Ministrul de Externe roman e intrebat de omologul sau francez daca Bucurestiul ar fi dispus sa le ofere sovieticilor culoar de trecere. Comnen raspunde ca romanii pastreaza inca foarte vii in memorie amintiri deloc placute fata de armata rusa si ca o asemenea decizie nu se poate lua fara a fi consultata Polonia.
Diplomatul roman ii reaminteste discret lui Bonnet ca Franta nu e capabila sa-si onoreze garantiile de securitate. El ii spune ca, daca tratatul romano-polonez ar fi denuntat, atunci Romania poate deveni camp de lupta „fara ca Franta indepartata sa ne poata da concursul sau pretios“.
Carol al II-lea: „Noi ce putem face? Daca-i lasam pe rusi sa treaca, aceasta inseamna ca suntem antrenati imediat in contra Germaniei. Daca ne opunem, suntem in stare de ostilitate fata de rusi si de cehi si iata-ne aruncati fara voia noastra de partea Germaniei“
La 23 mai 1938, regele Carol al II-lea noteaza in jurnalul sau dilema puterii de la Bucuresti: „Daca Ungaria nu intra in hora, noi, conform cu politica noastra, nu intram automatic in contra Germaniei si, deci, in principiu, ramanem neutri, dar? Iata, acest dar este Rusia. Spre a veni in ajutorul aliatei sale (Cehoslovacia – n. red.), n-are decat doua cai de trecut, prin Polonia sau pe la noi, prin nordul Bucovinei. Nu cred ca in starea actuala a Rusiei ea poate trimete trupe, dar desigura ca nu va intarzia de a misca cu aviatia. Noi ce putem face? Sau sa-i lasam sa treaca, si aceasta inseamna ca suntem antrenati imediat in contra Germaniei, caci ea niciodata nu va admite ca noi sa ne facem complici cu URSS, si, indirect, chiar sa dam o mana de ajutor dusmanilor ei. Daca ne opunem, adica daca tragem in avioanele ce trec chiar noaptea, suntem in stare de ostilitate fata de rusi si de cehi si iata-ne aruncati fara voia noastra de partea Germaniei. Daca avioanele rusesti vor sa treaca peste teritoriul polonez, sigur ca acestia se vor opune si ei devin in stare de ostilitate fata de URSS. Conform cu alianta noastra, suntem, automatic, antrenati in aceeasi situatie. Iata incurcatura noastra”.
La sfarsitul lunii mai, ambasadorul roman la Praga le transmite cehoslovacilor ca Romania nu va declara public ca interzice trecerea trupelor sovietice pe teritoriul sau, pentru a nu slabi pozitia aliatului cehoslovac. Insa, pe de alta parte, guvernul de la Praga nu trebuie sa-si faca iluzii, ambasadorul Crutzescu ii spune ministrului de Externe cehoslovac ca o eventuala aprobare din partea Romaniei pentru tranzitul rusilor este „din cele mai indoielnice“. Crutzescu le repeta acelasi lucru, in luna iulie, si francezilor.
In acest timp, Radu Djuvara, seful legatiei romane la Berlin, il informeaza neoficial pe Hermann Goring ca Romania nu va permite tranzitul trupelor rusesti. Acest mesaj e repetat si de ministrul de Externe Comnen, tot cu titlu personal, oficialilor polonezi.
In luna august apare insa un nou element interesant, de asemenea specific politicii mereu la doua capete dusa de romani. In intervalul 21-23 august are loc intrunirea Micii Antante, in care ministrul roman Comnen ii spune omologului sau cehoslovac ca e imposibil ca Romania sa permita trecerea armatei sovietice pe teritoriul sau. In schimb, daca aviatia sovietica ar survola teritoriul Romaniei, guvernul de la Bucuresti se va rezuma doar la niste proteste oficiale, fara sa reactioneze militar!
Comportamentul Romaniei, bazat – asa cum am explicat mai sus – pe teama deopotriva de rusi si de germani, este amplificat de firea slaba a lui Carol al II-lea, un personaj a carui domnie a dus la distrugerea democratiei si a partidelor romanesti, la subminarea capacitatii de aparare a tarii si la politici externe paguboase. Suveranul noteaza in jurnalul sau, ascunzandu-se in spatele opiniei publice, ca „trecerea trupelor sovietice pe teritoriul nostru este o imposibilitate si niciun roman n-o va admite“.
Romania a intampinat criza teribila din 1938 cum nu se poate mai prost pregatita. Regele Carol al II-lea (stanga) distrusese partidele politice si sistemul parlamentar si-l numise premier pe Patriarhul Miron Cristea, care nu avea deloc abilitatile necesare pentru a lua decizii capitale privind politica externa a tarii
Cele doua mesaje ale Romaniei. Oficial, se opune tranzitului trupelor sovietice catre Cehoslovacia. Neoficial, nu are de gand sa faca nimic pentru a-l opri
La mijlocul lunii septembrie, cand criza sudeta se indreapta spre apogeul sau si spre Conferinta de la Munchen, la Geneva are loc o noua reuniune a Ligii Natiunilor.
Delegatiile franceza si britanica exercita din nou mari presiuni asupra ministrului roman Nicolae Petrescu-Comnen. Acesta incepe sa justifice refuzul Romaniei cu tot felul de argumente. In fata omologului sau francez Georges Bonnet, Comnen desfasoara o harta a Europei si invoca „absurditatea ipotezei unei tentative de trecere de trupe sovietice prin teritoriul roman, date fiind liniile de cale ferata ale noastre, soselele noastre“. Apoi trece la contraatac, reprosandu-i francezului ca Romania se asteptase ca Parisul sa o ajute mai mult cu armament. Comnen ii spune lui Bonnet ca sefii Armatei romane sunt nemultumiti de livrarile de echipamente militare franceze. Asadar, Franta si-ar putea pierde „simpatia armatei noastre“.
In acelasi timp, Comnen ii sugereaza lui Bonnet ca Romania ar fi dispusa sa lase aviatia sovietica sa-i traverseze spatiul aerian in drum spre Cehoslovacia. Pentru a pastra aparentele, romanii vor trage cateva salve de tun care, desigur, nu-si vor atinge tintele.
Cursul evenimentelor pare sa le dea insa dreptate romanilor. La 14 septembrie, cu doar doua saptamani inaintea Conferintei de la Munchen in care se va decide dezmembrarea Cehoslovaciei, ministrul roman de Externe (Comnen) participa la un dejun alaturi de omologul sau sovietic (Litvinov), presedintele Comisiei pentru Afaceri Straine a Senatului francez (Berenger) si inca un deputat francez. In timpul dejunului, Berenger le relateaza comesenilor ca, intrebati daca ar interveni de partea Frantei in cazul unui razboi cu Germania, britanicii au raspuns ca nu!
Dupa masa, Comnen ii trimite regelui Carol al II-lea o telegrama in care mentioneaza: „Aceste declaratiuni pretioase dovedesc cat de cuminte este politica noastra prudenta si cu ce rezerve trebuie sa primim asigurarile categorice ale unor oameni de stat straini sau diplomati care incearca sa ne faca a crede ca situatiunea este cu totul alta decat in realitate“.
Solutia romana la aceasta criza in care se afla intre ciocan si nicovala este, asadar, din nou una de tip bizantin, unde pozitia oficiala o mascheaza pe cea reala, in asa fel incat Bucurestiul sa nu supere prea tare niciuna dintre tabere. Contele De la Warr, conducatorul delegatiei britanice de la Geneva, transmite la Londra ca ministrul roman Comnen i-ar fi declarat ca „in cazul unui razboi, ajutorarea Cehoslovaciei se va putea face prin Romania si el personal crede ca nu exista niciun fel de dificultate pentru ca sa se aprobe tranzitul, in special pentru avioane”. Britanicul isi informeaza guvernul ca, potrivit ministrului Comnen, Bucurestiul va trimite o nota de protest si atat daca aviatia sovietica va traversa spatiul aerian al Romaniei.
Ministrul de Externe roman Nicolae Petrescu-Comnen (in centru), care a gestionat criza din 1938.
Romanii trag de timp pana la sfarsit
Tergiversarile romanilor vor dura pana la finalul crizei cehoslovace. La 21 septembrie 1938, guvernul de la Bucuresti e intrebat de aliatii cehoslovaci, cu care reamintim ca se afla intr-o alianta defensiva ferma, cum va actiona Romania daca Ungaria ar acorda Germaniei un ajutor indirect. Romanii se eschiveaza de la un raspuns clar si ii indeamna pe cehoslovaci sa vada din nou procesele verbale ale ultimei intalniri a Micii Antante, consumate la Bled cu o luna in urma.
In realitate, la Bucuresti hotararea e deja luata. Carol al II-lea si guvernul sau au pe masa un studiu strict secret elaborat de directia politica a Ministerului de Externe unde se arata ca, in conventiile militare ale Micii Antante, nu scrie nicaieri in mod clar despre obligatia unei interventii militare contra Ungariei, exceptand cazul unui atac direct al acesteia impotriva unuia din statele membre ale tratatului.
Ca urmare, la 26 septembrie 1938, intr-o sedinta restransa de guvern, se decide ca Romania sa ramana neutra daca izbucneste un conflict armat. In aceeasi zi, Alexandru Cretzianu, directorul departamentului politic al Ministerului de Externe, ii spunea ambasadorului Frantei ca decizia cehoslovacilor de a-si mobiliza armata (luata la 23 septembrie) era „periculoasa si regretabila“.
In ultimele zile ale lunii septembrie, decizia lui Carol al II-lea de a abandona aliatul apropiat si fidel al Romaniei devine fatisa, Regele decide neutralitatea si respinge mobilizarea pe care seful Marelui Stat-Major al Armatei o solicita.
Sinteza situatiei in care s-a aflat Romania in septembrie 1938 este facuta de istoricul Adrian Vitalaru: „Autoritatile de la Bucuresti, cautand sa elimine elementele care ar fi putut trezi suspiciunile Germaniei, au cerut presei romanesti sa vorbeasca numai despre dorinta de pace a Romaniei, fara a mai permite critici la adresa celui de-al Treilea Reich. (…) Este evident ca romanii au permis trecerea avioanelor sovietice prin spatiul aerian al Romaniei si au oferit chiar posibilitatea ca acestea sa faca escale pe teritoriul romanesc. Insa autoritatile romane nu au avut un control strict asupra zborurilor dinspre Uniunea Sovietica spre Cehoslovacia. (…) Asa cum preciza Yvon Lacaze, in privinta trecerii trupelor sovietice, Romania se afla intr-o grea dilema. Daca lasa trupele sovietice sa treaca, devenea dusmanul Germaniei si se expunea pericolului comunist, daca nu, atunci incuraja politica de expansiune germana spre estul Europei“.
Caricatura de epoca: Stalin intra neinvitat si nemultumit in camera unde liderii Germaniei, Marii Britanii, Frantei si Italiei negociaza soarta Cehoslovaciei.
Consecintele jocului dublu facut de Carol al II-lea: Romania avea sa fie la randul sau dezmembrata la nici doi ani dupa ce se eschivase de la a ajuta Cehoslovacia
Istoria contrafactuala nu ajuta pe nimeni si e imposibil de spus ce s-ar fi intamplat daca Romania ar fi aprobat trecerea armatei ruse terestre spre Cehoslovacia. Ceea ce stim insa este ca solutia duplicitara gasita de Carol al II-lea si oamenii sai s-a dovedit, in final, pierzatoare. Cehoslovacia, principala sursa de aprovizionare cu arme a Romaniei si un aliat extrem de important, a fost dezmembrata in urmatoarele 6 luni. Germania, pe care Carol al II-lea a cautat s-o menajeze, a patruns in forta in Europa Centrala si a devenit principalul jucator din regiune. Ungaria a iesit intarita, reusind sa anexeze teritorii cu 1.000.000 de locuitori din fosta Cehoslovacie.
Ocuparea Cehoslovaciei a fost punctul de cotitura de la care Germania si-a luat zborul spre Al Doilea Razboi Mondial. Prin ocuparea Cehiei, nemtii si-au sporit masiv arsenalul militar – spre exemplu, si-au dublat dintr-o data numarul de tunuri, fara sa fi tras un singur foc de arma.
Politica lui Carol de a nu-l provoca pe Hitler nu a ajutat absolut deloc Romania si, nici doi ani mai tarziu, cancelarul german sustinea dezmembrarea tarii noastre, care in iunie-august 1940 avea sa piarda Transilvania de Nord (ocupata de Ungaria), Basarabia si nordul Bucovinei (ocupate de Rusia sovietica).
