Cum a scapat de pedeapsa un fost deputat care a luat spaga 5,3 milioane euro. Nici macar cu suspendare nu a luat

politica

Fostul deputat PNL Marin Anton a scapat de o condamnare de cinci ani inchisoare cu executare, dupa ce faptele s-au prescris, intr-un dosar in care a fost acuzat ca a primit in anul 2009, pe cand era secretar de stat in Ministerul Transporturilor, o mita de 5,3 milioane euro de la reprezentantul unei companii italiene pentru acordarea unui contract de realizare a noului terminal de la Aeroportul Otopeni.

Curtea de Apel Bucuresti a dispus luni incetarea procesului penal impotriva lui Marin Anton ca urmare a intervenirii prescriptiei raspunderii penale, fiind astfel anulata condamnarea de 5 ani inchisoare primita de fostul deputat la instanta de fond (Tribunalul Bucuresti) in septembrie 2021.

La Tribunal, judecatorii stabilisera confiscarea sumei de 22.760.654 lei de la Marin Anton, decizie mentinuta de Curtea de Apel.

Aceeasi decizie de incetare a procesului a fost luata si in cazul lui Mihai Adrian Ionescu, fost director general adjunct al Directiei de Coordonare si Monitorizare Autostrazi din cadrul Companiei Nationale de Autostrazi si Drumuri din Romania SA si fost consilier al ministrului Transporturilor, care avea o condamnare de 3 ani inchisoare cu suspendare, pentru complicitate la luare de mita.

Acesta este unul dintre miile de dosare inchise de instante ca urmare a aplicarii unor decizii ale Curtii Constitutionale si Instantei supreme privind prescrierea faptelor, prin ignorarea unei hotarari a Curtii de Justitie a Uniunii Europene, subliniaza Agerpres.

Marin Anton, fost deputat PNL de Giurgiu si fost secretar de stat si vicepresedinte al Consiliului Tehnico – Economic in cadrul Ministerului Transporturilor si Infrastructurii, ce avea in coordonare activitatea Companiei Nationale ‘Aeroportul International Henri Coanda – Bucuresti’ SA Otopeni, a fost trimis in judecata de DNA in decembrie 2017 pentru luare de mita.

Conform DNA, in anul 2009, se afla in derulare un contract de modernizare a Aeroportului International „Henri Coanda”, in cadrul caruia, in executarea actului aditional numarul 9/07.12.2007, incepuse proiectarea unui nou terminal, iar statutul tarii noastre de membru al UE, precum si perspectiva aderarii la spatiul Schengen impunea o reactualizare a obiectivului de investitii, concomitent cu aprobarea, la nivelul Ministerului Transporturilor si Infrastructurii, a unor indicatori tehnico-economici actualizati.

„Compania internationala care avea de executat lucrarile la noul terminal predase proiectul si intreaga documentatie catre beneficiar – Compania Nationala Aeroporturi Bucuresti (CNAIB) la finalul anului 2008 si urma ca aceasta din urma sa se ocupe de obtinerea avizelor si aprobarilor necesare demararii lucrarilor. Cu toate ca CNAIB a inaintat solicitarea de aprobare a noilor indicatori tehnico-economici inca de la inceputul lunii februarie 2009, pana in luna iunie 2009, la nivelul Ministerului Transporturilor si Infrastructurii nu se luase inca vreo decizie, iar din cauza lipsei de finantare, lucrarile pe santierul Otopeni stagnau”, precizeaza DNA.

In aceste imprejurari, arata anchetatorii, in perioada iunie – noiembrie 2009, Marin Anton ar fi acceptat promisiunea si, ulterior, ar fi primit de la reprezentantul filialei din Romania a companiei internationale care avea in executare contractul de modernizare la Aeroportul Otopeni (martor in cauza) suma totala de 22.760.654 lei (aproximativ 5,3 milioane euro la cursul de schimb din acea perioada), ce reprezenta un comision de 3,5% din valoarea cu care urma sa se suplimenteze contractul de executie a lucrarilor.

„Banii respectivi au fost primiti de Marin Anton pentru a aviza, in perioada 15 iunie – 17 iulie 2009, documentatia privind obiectivul de investitii ‘Dezvoltare si Modernizare Aeroport International Bucuresti – Otopeni (…)’, nota de fundamentare si proiectul de hotarare de guvern privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici reactualizati ai obiectivului de investitii mentionat mai sus, precum si aprobarea continuarii lucrarilor si a finantarii obiectivului respectiv”, spun procurorii.

Ca urmare a acestor demersuri, mai arata DNA, proiectul de hotarare de guvern ar fi fost adoptat, fiind emisa Hotararea de Guvern nr. 852/2009, act administrativ necesar pentru incheierea actului aditional numarul 10 din data de 21.08.2009 la contractul din data de 30.04.1992 pentru Dezvoltarea si Modernizarea Aeroportului International Bucuresti – Otopeni, avand ca parti Compania Nationala Aeroportul International Henri Coanda – Bucuresti si societatea omului de afaceri.

Banii ar fi fost primiti de Marin Anton prin intermediul unei societati comerciale unde acesta avea calitatea de asociat.

„Marin Anton a beneficiat de ajutorul lui Adrian Mihai Ionescu, care, in luna iunie 2009, cu ocazia unei intalniri pe care acesta din urma a avut-o cu reprezentantul companiei internationale, i-a specificat acestuia „pretentiile” primului inculpat, precum si modalitatea de remitere a banilor. Astfel, intre compania internationala si societatea controlata de inculpatul Anton Marin a fost incheiat un contract de subantrepriza, suma de 22.760.654 lei fiind achitata prin transfer bancar, in perioada 23 iulie – 20 noiembrie 2009, si reprezenta contravaloarea unor lucrari de organizare santier care nu au fost executate in realitate”, mai precizeaza procurorii.

Suma de bani obtinuta a fost folosita in interesul firmei unde Marin Anton era asociat

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: