Cum ar fi sa dormi in doua tari in acelasi timp? Hotelul asezat pe granita dintre Franta si Elvetia
Dupa o calatorie ametitoare pe serpentine pentru a ajunge la La Cure, un catun mic cuibarit in varful muntilor Jura, care despart Franta de Elvetia, datorita unui tratat international putin cunoscut de la mijlocul secolului al XIX-lea, calatorii se pot bucura de una dintre cele mai impresionante experiente hoteliere din lume: camera binationala, scrie CNN.
Construit in stilul rustic care este atat de raspandit in aceasta parte a Europei, micul hotel de familie Arbez Franco-Suisse – numit si L’Arbezie – are particularitatea de a fi asezat chiar pe granita dintre cele doua tari.
Aceasta configuratie neobisnuita este o consecinta neintentionata a Tratatului de la Dappes din 1862, prin care Franta si Elvetia au convenit asupra unui mic schimb teritorial, pentru a permite controlul francez deplin asupra unui drum strategic din apropiere.
In tratat a fost introdusa o prevedere potrivit careia orice cladiri de-a lungul granitei va ramane pe loc, lucru de care a profitat un antreprenor local care si-a deschis un magazin si un bar, pentru a castiga din comertul transfrontalier. Hotelul sa va inalta si el in 1921.
Rezultatul este ca aproximativ jumatate din hotel se afla in Franta si cealalta jumatate in Elvetia, granita internationala trecand prin restaurant si prin cateva dintre camere.
In aceste camere binationale, cu separarea internationala invizibila care trecea prin baie si prin pat, oaspetii dorm cu capul in Elvetia si cu picioarele in Franta.
Vizibile de la fereastra, la doar cativa metri distanta, sunt cele doua posturi de frontiera, cel elvetian in partea dreapta, cel francez ceva mai jos in stanga, hotelul ocupand un teren triunghiular intre cele doua.
Aceasta realitate transfrontaliera este incorporata in personalitatea locului. De la razboaie mondiale pana la recenta pandemie de Covid-19, pozitia unica a hotelului a fost o sursa nesfarsita de situatii si povesti curioase. Se reflecta si in cateva dintre elementele decorative gasite pe intreaga proprietate. Unele sunt evidente, precum steagurile care impodobesc peretii, dar sunt si altele mai subtile.
„Oglinzile si ferestrele sunt menite sa fie nu doar un element decorativ, ci si un simbol al conexiunii dintre lumile si realitatile adiacente”, spune Alexandre Peyron, managerul hotelului condus de familia sa de generatii.
Una dintre camere este in totalitate in Elvetia, insa peretele este francez. In restaurant, o reproducere a celebrului tablou al lui Paul Cezanne „Jucatorii de carti” este agatat chiar in locul pe unde trece granita.
Scena, care infatiseaza doi barbati jucand carti face aluzie la un incident care a avut loc la hotel in anii 1920. Un ofiter vamal elvetian a amendat niste clienti pe care ii prinsese jucand carti. Infractiunea? Nu jocurile de noroc, asa cum au presupus unii in mod gresit la acea vreme, ci faptul ca foloseau un set de carti de joc de fabricatie franceza pe partea elvetiana a hotelului fara sa fi platit mai intai taxe vamale. De atunci hotelul permite jocurile atata timp cat nicio carte nu trece granita.
Cadrul legal nu este o chestiune banala atunci cand vine vorba de alegerile alimentare.
Stai in partea franceza a restaurantului? Adio portie de „tomme Vaudoise”. Aceasta branza elvetiana locala nu poate fi adusa in partea franceza din cauza reglementarilor europene stricte care afecteaza produsele lactate nepasteurizate. La fel se intampla cu unele specialitati frantuzesti, precum „saucisse de Morteau”, o varietate de carnati a caror distributie nu este permisa in Elvetia.
Este mai usor cand vine vorba de plata facturii, deoarece sunt acceptati atat euro, cat si franci elvetieni. La fel, hotelul are doua numere de telefon, cate unul pentru fiecare tara, iar camerele sunt dotate cu doua tipuri de priza, intrucat Franta si Elvetia folosesc standarde diferite. Taxele sunt platite ambelor tari, dupa o formula specifica pro-rata, de comun acord cu autoritatile fiscale din ambele tari.
Cand Elvetia s-a alaturat spatiului de libera circulatie Schengen in 2008, a simplificat putin lucrurile, dar, in realitate, a avut putin efect practic asupra functionarii zilnice a hotelului, deoarece acesta a fost intotdeauna un spatiu transfrontalier deosebit de poros.
Un moment dramatic a fost in timpul celui de-Al Doilea Razboi Mondial, spune Peyron, cand zona franceza ocupata de germani si zona colaborationista controlata de Vichy s-au intalnit cu Elvetia libera chiar in locul unde se afla hotelul.
Germanii au ocupat jumatatea franceza a hotelului, dar intrucat scara care ducea la camere se afla partial pe teritoriul elvetian, etajele superioare le-au ramas interzise, facandu-le un loc relativ sigur pentru refugiati si pilotii aliati. Atunci cand nemtii erau distrasi, mancand sau band la bar, proprietarii hotelului reuseau sa-i strecoare pe fugari pe sub nasul lor in siguranta in Elvetia neutra.
Proprietarul Max Arbez a fost recunoscut „drept intre popoare” de Autoritatea Martirilor Holocaustului „Yad Vashem” din Ierusalim pentru rolul sau in salvarea refugiatilor evrei. O scrisoare de multumire a comandantului aliat Marshall Montgomery este afisata astazi, cu mandrie, langa acea „scara a libertatii”.
Nu a fost ultima data cand hotelul a fost implicat in geopolitica internationala cu mize mari. La inceputul anilor 1960, Hotelul Arbez a fost, de asemenea, locul unor negocieri secrete care au dus la obtinerea independentei Algeriei fata de Franta in 1962.
Temandu-se sa nu fie capturati, negociatorii algerieni nu au vrut sa puna piciorul pe pamantul francez, in timp ce autoritatile franceze doreau sa conduca discutiile discret in interiorul granitelor lor. O camera privata la acest hotel a oferit solutia ideala.
Este posibil ca statutul aparte al hotelului sa fi fost folosit ocazional de oameni cu intentii mai putin bune. La inceputul lui 2002, nu mult dupa 11 septembrie, Peyron spune ca hotelul a fost vizitat de agenti ai unui serviciu de securitate pentru a investiga posibilitatea ca un agent Al Qaeda safi stat aici pentrua putea trece granita nedetectat.
Mai recent, odata cu izbucnirea pandemiei de Covid-19, Hotel Arbez s-a trezit din nou in prima linie. Ca si restul industriei turismului, hotelul a fost puternic afectat, desi a reusit sa ramana deschis o perioada de timp, pentru a asigura cazare pentru personalul sanitar.
Cu toate acestea, managerii sai au trebuit sa se descurce cu doua seturi de restrictii diferite si in continua evolutie, optand de obicei sa implementeze cele mai stricte dintre ambele, care, de cele mai multe ori, tind sa fie cele de partea franceza.
Desi carantina si restrictiile au fost relaxate progresiv, granita a ramas inchisa mai mult timp. Deoarece este accesibil din ambele tari in acelasi timp, hotelul a oferit un sanctuar pentru cuplurile care s-au trezit blocate pe partile opuse ale granitei.
O curte ingusta serveste drept canal intre partile franceza si elvetiana ale cladirii. Acolo se afla una dintre cele mai vechi si mai tangibile manifestari ale acestei granite: o piatra de hotar din 1863.
Pe o parte se afla vulturul celui de-al doilea Imperiu Francez (Franta era la vremea aceea condusa de Napoleon al III-lea), iar pe partea cealalta scrie „Vaud”.
„Statul Vaud este una dintre partile constitutive ale Confederatiei Elvetiene, dar sa nu uitam ca, de cealalta parte a acestui indicator, exista si o confederatie, Uniunea Europeana”, spune Peyron.
