Cum ar putea fi impiedicat Trump sa candideze din nou in 2024. Planul democratilor, anuntat de Nancy Pelosi

externe

Presedinta Camerei Reprezentantilor a Congresului SUA, Nancy Pelosi, a cerut punerea sub acuzare a presedintelui in exercitiu Donald Trump pentru rolul sau in evenimentele de miercuri de la Capitoliu, transmite sambata dpa, citata de Agerpres.

”Din pacate, persoana care conduce aripa executiva este un dezechilibrat, labil si periculos presedinte al Statelor Unite”, a afirmat politiciana democrata intr-un interviu ce va fi difuzat integral duminica de postul de televiziune CBS.

”Si suntem doar la cateva zile pana vom putea fi protejati de el. Dar el a facut ceva atat de grav incat ar trebui sa existe o punere sub acuzare impotriva sa”, a subliniat Pelosi.

Ea a cerut demisia imediata a lui Donald Trump si a amenintat cu lansarea a inca unei proceduri de impeachment.

Sute de sustinatori ai lui Donald Trump au luat cu asalt, miercuri, Capitoliul din Washington intr-o tentativa de a opri procedura de certificare a victoriei democratului Joe Biden la alegerile prezidentiale din SUA din 3 noiembrie, confruntandu-se cu politia la sediul Congresului american. Aceste confruntari au cauzat moartea a cinci persoane, printre care un ofiter de politie.

Congresmenii democrati au redactat un proiect de rezolutie pentru a incepe procedura de destituire a lui Donald Trump sub acuzatia de incitare la revolta. Totusi, procedura ar urma sa fie decisa in Senat, unde incheierea ei inainte ca Joe Biden sa-si preia mandatul de presedinte, la 20 ianuarie, este practic imposibila.

Daca Donald Trump va fi gasit vinovat dupa ce isi incheie mandatul, el ar putea primi interdictia de a detine functii publice la nivel federal, ceea ce ar insemna ca nu va putea candida la alegerile prezidentiale americane din 2024.

In calitate de presedinte al SUA, Trump se bucura de imunitate, care insa este valabila doar pana la incheierea mandatului sau la Casa Alba.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: