Cum au rezistat „orașele subterane de rachete” ale Iranului la atacurile americane și israeliene

Cum au rezistat orașele subterane de rachete ale Iranului la atacurile americane și israeliene
Timp de 40 de zile, avioane americane și israeliene au bombardat zona muntoasă din jurul orașului Yazd, încercând să distrugă unul dintre cele mai importante proiecte militare ale Iranului: un complex subteran de rachete, îngropat adânc în munții de deasupra orașului din deșert, relatează Financial Times.

Cu toate acestea, potrivit unor locuitori, atacurile nu au oprit lansările de rachete. „Forțele americane și israeliene bombardau constant acei munți, dar Iranul continua să lanseze rachete până în ultimele momente înainte de încetarea focului”, a declarat un localnic din Yazd.

Rezistența așa-numitelor „orașe subterane de rachete” ale Iranului a devenit una dintre principalele teme de analiză după recentele bombardamente americano-israeliene.

În timp ce Donald Trump a susținut că atacurile au provocat pagube semnificative infrastructurii militare iraniene, oficiali de la Teheran și analiști independenți susțin că acestea au demonstrat că arsenalul de rachete al Iranului poate fi afectat, dar nu eliminat complet.

Acest lucru ar fi permis Iranului să își mențină o strategie militară de descurajare în regiune, inclusiv amenințări asupra transportului maritim și infrastructurii energetice din Golf.

Un oficial apropiat regimului iranian a afirmat că experiența conflictului a întărit convingerea conducerii de la Teheran că puterea militară rămâne principalul garant al securității.

„Mai mult ca oricând, am ajuns la concluzia că încrederea este o strategie lipsită de sens. Doar forța poate descuraja”, a spus acesta, susținând că Iranul trebuie să își demonstreze permanent capacitățile militare.

Acesta a precizat că structura de la Yazd se întinde pe aproximativ 500 de metri în interiorul munților și că a rămas operațională pe tot parcursul conflictului, în ciuda bombardamentelor care au afectat intrările, ulterior redeschise.

Evaluările privind arsenalul iranian

Iranul ar mai deține aproximativ 70% din arsenal. În discursul de lansare a ofensivei, pe 28 februarie, Donald Trump a declarat că Statele Unite vor „distruge rachetele Iranului și industria lor de rachete”, în timp ce Israelul a susținut în aprilie că majoritatea lansatoarelor iraniene au fost scoase din uz.

Cu toate acestea, evaluări ale serviciilor de informații americane indică faptul că Iranul ar mai deține aproximativ 70% din lansatoarele mobile și o mare parte din stocul de rachete de dinainte de conflict. De asemenea, Teheranul și-ar fi refăcut accesul la numeroase baze subterane și platforme de lansare, inclusiv în apropierea Strâmtorii Hormuz.

Un diplomat occidental aflat la Teheran a declarat că aceste estimări sunt în mare parte realiste, apreciind că Iranul a reușit să își protejeze o parte semnificativă a arsenalului. „Intrările unor tuneluri au fost bombardate, dar au fost redeschise relativ repede”, a spus acesta.

„La doar câteva ore după bombardamente, rachete erau lansate din aceleași locații”, a spus un locuitor din provincia Kermanshah. Analiștii spun că, deși ritmul lansărilor a scăzut în timpul conflictului, structura militară a Iranului a rămas funcțională.

„În ansamblu, aceste complexe au reușit să păstreze o mare parte din capacitatea militară a Iranului”, a declarat un cercetător de la un centru de studii strategice. Alți experți afirmă că Iranul a reușit să își refacă rapid capacitatea operațională a bazelor, inclusiv prin reparații rapide sau relocarea lansărilor. „Sunt extrem de greu de neutralizat”.

Rețelele subterane și rolul Gărzilor Revoluționare

În prezent, numărul exact al acestor facilități subterane nu este cunoscut, însă analiștii estimează că Iranul deține zeci de astfel de complexe, construite în special în zone muntoase greu accesibile.

Potrivit experților, aceste baze sunt dificil de distrus complet, în special cele aflate în interiorul țării, unde accesul este limitat și operațiunile militare sunt mai greu de desfășurat constant.

„Facilitățile îngropate la zeci de metri sub pământ sunt extrem de greu de neutralizat complet”, a declarat un expert militar.

Iranul a dezvoltat de-a lungul deceniilor o rețea extinsă de tuneluri și facilități subterane, inclusiv cu influențe din modelele nord-coreene.

De asemenea, descentralizarea programului de rachete a contribuit la creșterea rezilienței acestuia, dar și la consolidarea rolului Gărzilor Revoluționare, care controlează o mare parte din acest sistem.

„Gărzile Revoluționare au devenit mai influente după conflict, pentru că au continuat operațiunile chiar și sub presiune intensă”, a declarat o sursă apropiată regimului.

Comentarii

Citește mai departe

Volkswagen este sub presiune: Vânzările scad vertiginos, iar zeci de mii de locuri de muncă sunt în pericol. Directorul general Blume încă dorește să păstreze locațiile companiei din Germania. El adoptă o abordare diferită. În lupta pentru salvarea viitorului a zeci de mii de locuri de muncă de la Volkswagen, directorul general Oliver Blume spune […]
State europene analizează propuneri care ar putea permite introducerea unor taxe pentru serviciile de navigație în Strâmtoarea Ormuz, una dintre cele mai importante rute comerciale maritime din lume. Potrivit discuțiilor aflate în desfășurare, taxele nu ar urma să fie obligatorii și ar trebui să beneficieze de sprijinul Organizației Maritime Internaționale (IMO), agenția ONU care reglementează […]
Principalul partid de opoziție de dreapta din Polonia a propus un proiect de lege prin care se opune viitoarei aderări a Ucrainei la Uniunea Europeană, cu excepția cazului în care Kievul încetează „glorificarea” unei formațiuni militare implicate în masacrarea polonezilor în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, scrie TVP World. Proiectul de lege a fost […]
Sarcina este una dintre cele mai complexe perioade din viața unei femei, o etapă în care întregul organism se adaptează pentru a susține dezvoltarea unei noi vieți. În spatele schimbărilor vizibile, precum creșterea în greutate, modificările hormonale, transformările fizice și emoționale, au loc procese biologice extrem de importante, iar glanda tiroidă are un rol esențial. […]
Trupele ruse care luptă astăzi în Ucraina nu mai reprezintă aceleași forțe care au invadat țara în 2022. Ucraina a schimbat câmpul de luptă în repetate rânduri. Dar, în cei patru ani de război, și armata Rusiei a învățat să recunoască evoluția războiului modern, să se adapteze și să instituționalizeze lecțiile învățate mult mai repede […]