Cum au rezistat talibanii 20 de ani in fata celei mai puternice armate de pe glob. Strategiile si tacticile talibanilor, document al serviciilor de informatii ale SUA
Talibanii au obtinut o victorie fulgeratoare in Afganistan care a socat intreaga lume, inclusiv serviciile de informatii. Ei au reusit sa reziste timp de 20 de ani in fata celei mai puternice forte armate de pe glob, aici fiind de fapt cheia care ar putea explica cel mai bine succesul acestei miscari jihadiste.
In ultimele doua decenii, SUA au cheltuit peste un trilion de dolari in Afganistan, subliniaza CNN. Au antrenat soldati si politisti afgani si le-au oferit echipamente moderne. In februarie, fortele afgane numarau 308.000 de oameni, potrivit unui raport al Consiliului de Securitate al Natiunilor Unite publicat in iunie – cu mult peste numarul estimat de luptatori talibani inarmati, care varia intre 58.000 si 100.000. In cele din urma, insa, fortele afgane s-au dovedit a nu fi pe masura talibanilor.
Purtatorul de cuvant al talibanilor, Shaheen, a declarat ca ei nu au fost surprinsi de succesul ofensivei lor militare. „Pentru ca avem radacini printre oameni, pentru ca a fost o revolta populara a poporului, pentru ca stiam acest lucru de 20 de ani”, a spus el. „Dar nimeni nu ne-a crezut. Iar acum, cand au vazut, si ei au fost luati prin surprindere”, a subliniat Shaheen.
Pentru a intelege mai bine victoria talibanilor ar trebui vazut insa cum au reusit ei sa reziste in acesti 20 de ani in fata celei mai puternice forte militare de pe glob, trupele SUA si aliatii ei din NATO. Explicatii despre strategiile si tacticile de razboi talibanilor au aparut intr-o analiza confidentiala supervizata de serviciul de informatii al Marine Corps din SUA. Analiza acopera perioada 2005-2008, insa poate fi generalizata pe intreaga perioada de 20 de ani.
Analiza a fost data publicitatii ulterior, iata cateva pasaje relevante:
Insurectia din Afganistan este in principal rurala. Bazele talibanilor se afla in multe sate indepartate si vai izolate, unde guvernul este putin sau deloc prezent. Fortele coalitiei s-au raspandit in zone vaste cu linii de comunicare lungi si vulnerabile. Bazele izolate opereaza departe de intariri, zona inconjuratoare fiind adesea controlata de talibani. Insurgentii au vizat fara incetare drumurile, taind uneori bazele Coalitiei. Liniile de comunicatii sunt deosebit de greu de protejat in Afganistan, avand in vedere geografia dificila, infrastructura de transport precara si populatia rurala dispersata.
Tacticile talibanilor variaza substantial de la un loc la altul, in functie de geografie, demografie si de densitatea fortelor Coalitiei. Luptele din muntii austeri din nordul Kandaharului si Zabulului sunt diferite de luptele din muntii luxurianti si puternic populati de culturi aflati de-a lungul raului Helmand sau din suburbiile sudice ale Kandaharului. Unele sate au fost locurile unor ambuscade repetate; altele au ramas linistite.
In orase, atentatele sinucigase cu bomba sunt mai frecvente, in timo ce in zonele rurale gherila traditionala desfasoara atacuri pe scara larga, avand in vedere ca prezenta coalitiei este redusa.
Tacticile s-au schimbat pe parcursul razboiului. Din 2002 si pana in cea mai mare parte a anului 2005, talibanii au operat in grupuri mici in zone izolate si au efectuat atacuri de tip „loveste si fugi” asupra unor patrule izolate. Pe masura ce talibanii au trecut la ofensiva la sfarsitul anului 2005 si in 2006, acestia au masat trupe in numar mare in apropierea unor centre des populate si au lansat atacuri frontale. Dupa ce au suferit pierderi grele si nu au reusit sa impinga Coalitia inapoi, multi comandanti insurgenti si-au dispersat fortele si s-au concentrat pe operatiuni mai mici. Anii 2007 si 2008 au inregistrat, de asemenea, o crestere dramatica a numarului si a gradului de sofisticare a atacurilor, incluzand atacuri sinucigase.
Insurgentii afgani au vizat numeroase pozitii fortificate – uneori in atacuri frontale- implicand sute de luptatori, alteori folosind mici grupuri de asalt. De asemenea, acestia au inconjurat bazele cu dispozitive explozive improvizate si au vizat fara incetare convoaiele de aprovizionare si elicopterele pentru a izola bazele periferice de provizii si intariri.
Insurgentii au lansat numeroase atacuri directe asupra pozitiilor Coalitiei. Unele dintre acestea operatiuni au fost atacuri de sondare, altele incercari in toata regula de a depasi o pozitie fortificata. In Helmand, in 2006, talibanii au lansat numeroase „atacuri cu valuri umane”, care au implicat un numar mare de insurgenti, de obicei recruti slab pregatiti, care se grabeau intr-un asalt frontal complet, acoperit de focuri de armament greu. In iulie 2006, aproximativ 300 de insurgenti au asaltat garnizoana Musa Qala din toate partile. Acestia au luptat timp de aproape 90 minute inainte de sosirea sprijinului aerian. Talibanii
au suferit pierderi grele in aceste operatiuni, iar ulterior au abandonat tactica.
In 2007 si 2008, talibanii s-au bazat mai mult pe mici grupuri de asalt, care s-au strecurat in bazele britanice din mai multe directii, acoperite de focuri grele de mitraliera si RPG.
In 2006, in valea muntoasa Chalekor din Zabul’, insurgentii aproape ca au strapuns perimetrul unei baze americane in cadrul unui atac de amploare care a implicat peste 100 de luptatori. Atacul din Chalekor a avut loc, de asemenea, cu putin timp inainte de lasarea intunericului, astfel incat pana la sosirea sprijinului aerian era deja intuneric.
In provincia Kunar din estul Afganistanului, in 2008, insurgentii au reusit sa cucereasca un avanpost american izolat in muntii din apropierea satului Wanat. Atacul de la Wanat a fost o exceptie; foarte putine baze au fost aproape de a fi cucerite. Cu toate acestea, incidentul a demonstrat ca unele baze ale Coalitiei erau vulnerabile la atacuri in masa catastrofale.
Atunci cand asaltau o pozitie fixa, talibanii atacau adesea punctele de control din apropiere si baze apropiate pentru a bloca fortele de reactie rapida. In timpul evadarii de la inchisoarea Sarpoza din 2008, mai multe echipe de insurgenti au tras asupra punctelor de control ale politiei din apropiere, in timp ce restul fortelor a atacat inchisoarea. Blocati pe pozitii, politistii nu au raspuns la atacurile evadarea din inchisoare. Talibanii au amplasat, de asemenea, dispozitive explozive improvizate si ambuscade pe drumuri pentru a intarzia sosirea intaririlor.
In mai multe randuri, insurgentii au creat un no man’s land in jurul bazelor Coalitiei. Talibanii au evacuat civilii din zona si au instalat fortificatii si pozitii de tragere in case si moschei.
Cele mai devastatoare atacuri asupra pozitiilor fixe au fost impotriva posturilor de politie. Talabanii atacau mult mai agresiv posturile de politie deoarece acestea erau slab aparate. Multe dintre ele erau, de asemenea, departe de posibilele intariri. Majoritatea posturilor de politie au avut un efect redus asupra miscarii insurgentilor si a traficantilor de droguri. Posturile erau in in pozitii izolate, fiind la cheremul talibanilor.
Talibanii au preluat in repetate randuri controlul asupra centrelor districtuale indepartate, le-au detinut pentru o perioada scurta de timp, iar apoi au fugit inainte de sosirea intaririlor. In provincia Farah, in octombrie 2007, insurgentii au preluat controlul asupra a trei centre de district simultan. Acestia au ucis un numar de politisti si de oficiali, au incendiat centrele districtuale si apoi au fugit. Atunci cand trupele Coalitiei au reocupat aceste centre de district, insurgentii au asteptat ca soldatii sa plece, iar apoi au atacat din nou. Talibanii au efectuat aceste atacuri pentru a tine sub amenintare oficialii locali si sa-si demonstreze puterea asupra zonelor periferice. De asemenea, au atacat si centre districtuale indepartate pentru a distrage fortele Coalitiei de la locatii mai importante.
In Helmand, insurgentii au vizat fara incetare anumite baze de patrulare pentru a bloca soldatii in pozitiile lor si sa-i impiedice sa patruleze in exterior. Insurgentii au tinut patrulele britanice bazele britanice sub foc constant; atacurile veneau de mai multe ori pe zi. De exemplu, in Sangin, in 2008, trupele britanice au infiintat o baza de patrulare la sud de oras ca mijloc de a intrerupe activitatea insurgentilor prin zona. Talibanii au atacat baza in mod constant si au inconjurat-o cu dispozitive explozive improvizate, fixand trupele britanice in interior, in timp ce continuau sa se deplaseze prin zona. Cand insurgentii sau traficantii de droguri deplasau transporturi mari de opiu sau arme, acestia bombardau baza cu focuri de arma de calibru mic pentru a-i bloca fortele.
Pe tot parcursul prezentei la Helmand, britanicii s-au luptat sa isi mentina pozitiile si sa le pastreze reaprovizionate, lasand putine mijloace suplimentare pentru operatiuni de patrulare sau de manevre ofensive.
In multe cazuri, talibanii controlau zona aflata din jurul acestor baze. Talibanii plasau adesea dispozitive explozive improvizate in jurul bazelor Coalitiei, in special de-a lungul drumurilor care duceau la aceste pozitii. Insurgentii au adoptat aceasta tactica in 2008, dupa ce au pierdut multi luptatori in atacuri directe asupra bazelor Coalitiei in 2006 si 2007.
In Valea Gumbad din nordul Kandahar, talibanii locali au amplasat numeroase dispozitive explozive improvizate de-a lungul singurului drum care duce la
baza de patrulare Gumbad, fortand in cele din urma fortele canadiene sa abandoneze pozitia. In zona verde si luxurianta de la sud de Sangin, in 2008, insurgentii au inconjurat o baza de patrulare britanica cu dispozitive explozive imprastiate de-a lungul a numeroase poteci. Victimele provocate de aceste dispozitive asupra patrulelor au fost atat de mari incat fortele britanice au inchis in cele din urma baza.
Ca orice armata, talibanii au avut baze pentru a depozita arme, pentru a furniza servicii medicale si a ingriji luptatorii raniti, pentru a planifica noi atacuri si pentru a servi ca rampe de lansare pentru operatiunile mai indepartate. Insurgentii au incercat in mod frecvent sa apere aceste baze si, atunci cand au fost invadate, sa faca in asa fel incat mentinerea lor sa fie prohibitiva si costisitoare pentru Coalitie.
Talibanii au postat santinele in apropierea bazelor importante si au folosit un sistem elaborat de observatori inaintati pentru a urmari miscarile fortelor Coalitiei. In Now Zad, talibanii au mentinut luptatori in pozitii de supraveghere permanenta in jurul bazelor lor si au intins ambuscade oricarei forte care se apropia. Foarte rar s-a intamplat ca trupele americane sau ale NATO sa atace atace o baza a insurgentilor fara ca acestia sa stie dinainte.
Talibanii operau din baze mobile si statice si isi pastrau armele in numeroase ascunzatori. Atunci cand erau atacati de o forta mare, puternic inarmata, aveau tendinta de a se topi cu mult inainte – in special in munti – si se intorceau mai tarziu, dupa ce fortele Coalitiei se retrageau.
Atunci cand ii protejau pe comandantii de nivel inalt, talibanii au luptat pana la moarte pentru a castiga timp pentru ca liderii lor sa scape. In provincia Zabul, in 2005, trupele SUA au purtat o lupta crancena cu peste 70 de insurgenti, aproape toti au ramas in teren in urma atacurilor aeriene repetate si a asalturilor americane. Mai tarziu, americanii au aflat ca mai multi comandanti talibani de rang inalt au evadat in josul raului in timpul luptelor.
Talibanii au folosit terenul variabil din Afganistan in avantajul lor. In valea muntoasa Gumbad din nordul Kandaharului, insurgentii au luptat din spatele unor gramezi de pietre, au fugit prin canale de irigatii, concepute pentru a canaliza topirea zapezii, si au disparut peste linia de creasta intr-o zona de lant muntos apropiat, total inaccesibil fortelor Coalitiei, cu exceptia celor aeriene.
In Bulac Kalay din provincia Zabul, insurgentii au tras cu arme grele de la adapostul unei livezi, cu echipe mici adapostite pe linia de creasta de deasupra.
In apropiere de satul Chalbar din nord-estul Kandaharului, insurgentii au luptat impotriva loviturilor aeriene adapostindu-se sub bolovani mari de pe versantul unui munte.
In Kandahar, caracterizat prin vegetatie luxurianta, talibanii au tras de la adapostul campurilor si livezilor si „se deplasau neobservati prin numeroasele canale de irigatii din vale”.
Talibanii au folosit pe scara larga fortificatii ridicate in camp pentru a apara zonele de baza. In valea Panjwayi, insurgentii au construit buncare acoperite cu grinzi de lemn si pamant care erau capabile sa reziste la lovituri aeriene. De asemenea, acestia se adaposteau in mici case cu pereti grosi din caramida, cu fante din care puteau trage.
In 2007, insurgentii s-au instalat intr-un fort din apropierea Garmshir au rezistat contra loviturilor aeriene folosind tuneluri sapate sub zidurile fortului, care se intindeau la peste 100 de metri in dealurile din apropiere.
In unele zone in care talibanii erau deosebit de puternici, acestia au construit linii de aparare statice. La nord de Now Zad, insurgentii au construit mai multe niveluri de aparare pentru a impiedica fortele Coalitiei sa se apropie de zonele lor de baza, in special de fabricile de dispozitive explozive. Aceste linii defensive includeau pozitii de tragere care se sprijineau reciproc. Atunci cand fortele Coalitiei au atacat o pozitie de tragere, acestea erau atacate din mai multe directii.
Atunci cand erau atacati din aer, insurgentii se dispersau, se deplasau si foloseau acoperirea naturala, in special in livezi si campuri care inhibau vizibilitatea de sus. Asa fost cazul in valea Panjwayi in 2006. Insurgentii afgani au fost bine instruiti in ceea ce priveste modul de atenuare a impactului bombardamentelor aeriene si de artilerie, bazandu-se pe tacticile dezvoltate in anii 1980 impotriva armatei sovietice, care se baza foarte mult pe artilerie si pe forta aeriana.
Atunci cand aparau zonele de baza, insurgentii au folosit ocazional moscheile ca pozitii de tragere, si civili ca scuturi umane. In 2008, talibanii au folosit in mod repetat o moschee la sud de Sangin pentru a detona dispozitive explozive improvizate si pentru a prinde in ambuscade patrulele britanice pe jos. In timpul unei ambuscade in satul Shewan din provincia Farah, in mai 2009, insurgentii s-au ascuns in cladiri in care se aflau civili. In timpul unei misiuni de ucidere-capturare la nord-est de Sangin in 2006, insurgentii care pazeau un comandant de rang inalt au trimis grupuri de femei si copii inainte si au tras peste capetele lor in trupele britanice.
In mai multe ocazii, in 2006, cum ar fi apararea orasului Panjwayi din Kandahar si a orasului Musa Qala in Helmand, insurgentii au incercat sa apere zonele de baza intr-o maniera neconventionala – din pozitii fortificate ocupate de sute de luptatori inarmati cu arme de calibru mic si arme grele. Aceste operatiuni de aparare au atras o ampla acoperire mediatica si au demonstrat vointa si capacitatea talibanilor de a aduna un numar mare de luptatori pentru a apara teritoriul impotriva unor ofensive majore ale coalitiei.
Talibanii au reusit ocazional sa respinga asalturile Coalitiei. In majoritatea cazurilor insurgentii au fost nevoiti sa se retraga dupa ce au suferit pierderi grele. Dupa 2006, liderii talibani cu sediul in Pakistan au ordonat comandantilor de nivel mediu din Afganistan sa-si disperseze fortele pentru a evita atacurile catastrofale ale Coalitiei. In 2007 si 2008, talibanii au facut mai putine incercari de a mentine terenul in cadrul operatiunilor semi-conventionale care implicau concentrari mari de luptatori.
Atunci cand au fost fortati sa iasa din zone de baza cheie, insurgentii s-au dispersat adesea, s-au retras si apoi au revenit la ofensiva prin atacuri cu dispozitive explozive si mici ambuscade.
In valea Gumbad, talibanii au rezistat sporadic si apoi s-au retras. S-au intors la scurt timp dupa aceea pentru a folosi dispozitive explozive si ambuscade instantanee in toata valea, in special pe drumul ingust pe care patrulau soldatii coalitie din baza.
In Panjwayi, talibanii s-au infiltrat din nou in vale dupa ce au fost impinsi afara, si s-au amestecat cu populatia locala. Multi insurgenti nu au plecat niciodata. Ei se deplasau neinarmati in timpul zilei, iar noaptea isi mutau armele, ascunzandu-si armele in numeroase locuri imprastiate in intreaga vale. Grupuri mici de insurgenti au hartuit apoi fara incetare fortele canadiene care incercau sa puna in aplicare planuri de reconstructie a vaii.
Dispozitivele explozive si atacurile de tip „loveste si fugi” in zonele recent curatate de talibani au crescut costurile de mentinere a acestor locuri, au intarziat reconstructia si au impiedicat guvernul sa isi consolideze controlul. Talibanii au stabilit, de asemenea, noi baze in zone in care Coalitia a avut putina sau deloc
prezenta.
In urma operatiunilor britanice din Musa Qala in 2007, luptatorii talibani s-au adunat mai la nord, in muntii din nordul Helmand. De asemenea, multi dintre ei au infiintat noi baze la vest, in zonele pashtun din provincia Farah, unde existau putine trupe americane sau NATO.
Citeste AICI integral documentul redactat de serviciul de informatii al Marine Corps.
