Cum au scapat 14 agenti romani din Kabul, a trebuit sa le cedeze talibanilor tot armamentul. 2 km intr-o saptamana

news

Jurnalistul TVR Adelin Petrisor a stat de vorba cu unul dintre romanii care au fost evacuati recent din Afganistan. Acesta, un fost luptator din fortele speciale ale armatei, a relatat ca romanii care faceau parte din fortele private de securitate au trebuit sa cedeze talibanilor tot armamentul pentru a putea pleca din tara.

De aproape o saptamana au avut nevoie mai multi romani din Kabul pentru a parcurge un drum de 2 kilometri pana la aeroportul din capitala afgana. Barbatii, 14 la numar, lucrau ca agenti de securitate pentru una dintre cele mai mari companii de profil din lume. Dupa ce angajatorii canadieni, dar si reprezentanti ai autoritatilor romane, au negociat cu talibanii, ei au putut fi evacuati in cele din urma cu avionul C-130 al Fortelor Aeriene Romane. Unul dintre romanii evacuati de Armata a povestit experienta pentru Stirile TVR.

Cei 14 agenti de securitate romani se aflau intr-o tabara situata la cativa kilometri de aeroportul din Kabul. Dupa ce capitala a cazut in mainile talibanilor, aici s-au adunat peste 400 de angajati ai unei companii canadiene de securitate. Pentru ca oamenii sa poata ajunge la aeroportul din Kabul, a fost nevoie de 5 zile de negocieri. Cristi, un fost luptator din fortele speciale ale armatei, acum contractor civil cu 7 ani de misiuni in Africa si Asia, povesteste cat de complicate au fost discutiile. De cel putin 2 ori plecarea spre aeroport s-a amanat in ultima clipa, iar ca sa poata fi evacuati, agentii de securitate au fost obligati sa le lase talibanilor tot armamentul.

In cea de-a cincea zi, talibanii i-au inghesuit pe cei 400 de agenti de securitate in autobuze si au plecat spre aeroport. Din cauza punctelor de control, dar si a miilor de afgani care incercau sa fuga, drumul de cativa kilometri a durat aproape o ora. La un moment dat, langa aeroport, talibanii i-au abandonat pur si simplu.

Romanii au asteptat 3 ore pana sa fie primiti in zona sigura.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: