Cum folosește China hrana pentru a câștiga influență și a-și lovi rivalii

Adaugă ca sursă preferată pe Google

Dintre numeroasele sectoare care modelează strategia economică a Chinei față de Statele Unite și alte țări occidentale, agricultura și industria alimentară ocupă un loc aparte. China este unul dintre cei mai mari importatori de produse agricole din lume și a folosit în repetate rânduri accesul la piața sa drept pârghie în negocierile comerciale.

În 2025, autoritățile chineze au suspendat timp de câteva luni importurile de soia din Statele Unite, măsură care a afectat puternic fermierii americani și care a venit ca răspuns la tarifele comerciale impuse de președintele american Donald Trump în cadrul politicii denumite „Liberation Day”.

UE schimbă regulile licitațiilor publice. Firmele chineze ar putea fi excluse, iar companiile europene vor avea prioritate

Partidul lui Șoșoacă așteaptă ministere de la PSD: ”Cei 14 parlamentari ai noștri vor vota pentru noul guvern/ PSD are asigurate semnăturile”

În cadrul armistițiului comercial fragil convenit în luna mai 2026 de Donald Trump și liderul chinez Xi Jinping, China a acceptat să cumpere produse agricole americane în valoare de cel puțin 17 miliarde de dolari anual până la încheierea actualului mandat prezidențial al lui Trump. Beijingul a restabilit, de asemenea, accesul pe piață pentru importurile americane de carne de vită și de pasăre provenite din anumite state.

Statele Unite nu sunt singura țintă a acestei strategii. În 2026, China a oprit în mod similar importurile mai multor produse agricole canadiene, ca represalii pentru taxele impuse de Canada vehiculelor electrice chineze.

În alte situații, Beijingul a mers și mai departe și a folosit piața alimentară drept armă în dispute politice. La sfârșitul anului 2025, după ce premierul japonez Sanae Takaichi a evocat posibilitatea unei intervenții a Japoniei într-un conflict privind Taiwanul, China a suspendat achiziții de fructe de mare și sake japonez în valoare de peste 86 de milioane de dolari.

Dimensiunea extraordinară a pieței chineze pentru produse agricole ascunde însă o realitate dificilă. China depinde în mare măsură de importuri pentru a satisface cererea internă.

Creșterea veniturilor populației chineze a fost însoțită de o creștere a consumului de carne, produse lactate și alte alimente. În pofida eforturilor majore de consolidare a producției interne, China a devenit mai dependentă de importuri atât pentru produsele de origine animală, cât și pentru furajele necesare producerii acestora.

Importurile alimentare ale Chinei au ajuns în 2023 la 215 miliarde de dolari, cel mai ridicat nivel din lume la acel moment. Aproape 85 la sută din soia consumată provenea din exterior, la fel ca peste 67 la sută din culturile oleaginoase și nuci și aproape 25 la sută din carnea de vită.

Factura importurilor alimentare s-a redus ușor în ultimii ani, dar a rămas la peste 200 de miliarde de dolari, o valoare mai mare decât totalul importurilor realizate de majoritatea statelor lumii.

În condițiile reducerii forței de muncă, ale degradării terenurilor agricole și ale efectelor schimbărilor climatice, Beijingul va rămâne probabil dependent de produsele alimentare externe și în anii următori.

Deși strategia de folosire a importurilor drept instrument de influență geopolitică a funcționat până acum, conducerea chineză pare conștientă de vulnerabilitatea pe care această dependență o creează. Beijingul încearcă astfel să devină un lider în biotehnologia agricolă, ceea ce i-ar putea permite să utilizeze în scopuri politice nu numai accesul la piața sa de import, ci și anumite exporturi agricole considerate esențiale.

Teama de insecuritatea alimentară, adânc înrădăcinată în istoria Chinei

Riscul lipsei de alimente ocupă un loc important în gândirea liderilor Partidului Comunist Chinez, întrucât revoltele provocate de foamete și scumpirea hranei au contribuit în repetate rânduri la crize politice majore în istoria țării. Până la 25 de milioane de chinezi ar fi murit de foame în timpul foametei din 1906-1907, episod care a accelerat mișcările pentru înlăturarea dinastiei Qing, ultima dinastie imperială a Chinei.

O catastrofă și mai mare a fost Marea Foamete Chineză din perioada 1959-1961, provocată de gestionarea dezastruoasă a economiei în timpul politicilor revoluționare promovate de Mao Zedong. Aproximativ 30 de milioane de persoane au murit, iar episodul este considerat unul dintre cele mai grave dezastre alimentare din istorie. La sfârșitul anilor 1980, creșterea accelerată a prețurilor alimentelor a alimentat nemulțumirea populară care a contribuit la protestele din Piața Tiananmen, reprimate violent în 1989.

Pe fondul acestei istorii, Beijingul a urmărit timp de decenii consolidarea securității alimentare și a făcut progrese importante în capacitatea de a-și hrăni populația. Reformele economice lansate de Deng Xiaoping la sfârșitul anilor 1970 au introdus mecanisme de piață, au pus capăt sistemului de raționalizare a alimentelor și au creat noi stimulente pentru creșterea producției agricole.

Trecerea de la producția colectivă la sistemul responsabilității gospodăriilor a accelerat transformarea economiei rurale și a modificat obiceiurile alimentare. Aderarea Chinei la Organizația Mondială a Comerțului în 2001 a deschis economia țării într-o măsură fără precedent pentru comerțul global cu produse alimentare și agricole.

Beijingul a adoptat totodată numeroase reglementări pentru protejarea producției agricole și gestionarea consumului. În 1996, guvernul a stabilit ca obiectiv un grad de autosuficiență de 95 la sută pentru cerealele de bază, iar în 2006 a introdus un prag minim pentru suprafața terenurilor care trebuie menținute în circuitul agricol.

Xi Jinping a intensificat politica de autosuficiență

Sub conducerea lui Xi Jinping, aceste eforturi s-au intensificat. Presa de stat chineză a relatat în numeroase rânduri experiențele sale din tinerețe, când Xi a cunoscut lipsurile alimentare în perioada Revoluției Culturale, după ce fusese trimis în mediul rural în cadrul politicilor maoiste.

Potrivit relatărilor oficiale, mama lui Xi l-ar fi denunțat autorităților după ce acesta a fugit într-o noapte pentru a căuta mâncare. Mai târziu, în calitate de tânăr oficial al Partidului Comunist Chinez, Xi Jinping a călătorit în statul american Iowa în 1985, într-o delegație agricolă a provinciei Hebei. A revenit în Iowa în 2012, când ocupa funcția de vicepreședinte al Chinei, fiind impresionat de tehnologiile avansate utilizate în producția alimentară americană.

La scurt timp după preluarea conducerii Chinei, în 2013, Xi a subliniat importanța securității alimentare și a afirmat că „hrănirea populației a avut întotdeauna cea mai mare importanță în guvernarea țării”. În anii care au urmat, liderul chinez a supravegheat o campanie continuă pentru creșterea autosuficienței alimentare.

În 2017, compania de stat ChemChina a cumpărat producătorul elvețian de semințe și pesticide Syngenta, în încercarea de a îmbunătăți producția internă prin utilizarea tehnologiilor avansate. Tranzacția, evaluată la 43 de miliarde de dolari, a devenit cea mai mare achiziție externă realizată de China și probabil își păstrează acest statut.

Până în 2019, Xi Jinping cerea „securitate absolută” în producția internă de grâu și orez. Tot atunci, liderul chinez a reafirmat politica privind pragul minim al suprafețelor agricole și a cerut sancțiuni severe pentru oficialii care nu reușesc să protejeze terenurile arabile din jurisdicțiile lor.

Guvernul a readus în circuitul agricol terenuri utilizate anterior de alte industrii și companii. În 2021, China a aprobat și primul program-pilot pentru cultivarea unor plante alimentare de bază modificate genetic, semnalând schimbarea poziției Beijingului față de această tehnologie.

Pe hârtie, eforturile au produs rezultate considerabile. Producția chineză de carne de porc, pasăre și vită a crescut cu aproape 55 la sută între 2000 și 2025. Pentru anumite fructe, creșterea a fost de 258 la sută, iar în cazul produselor lactate de 342 la sută.

Pentru porumb, orez și grâu, China a ajuns aproape de autosuficiență. În același timp, ponderea populației subnutrite a scăzut de la aproximativ zece la sută în 2001 la mai puțin de trei la sută până în 2010 și s-a menținut ulterior în jurul acestui nivel.

Consumul crește mai repede decât producția

În pofida acestor progrese, producția nu a ținut pasul cu majorarea consumului, iar importurile de alimente și produse agricole au crescut puternic. China este în prezent cel mai mare consumator mondial de carne și pește, reprezentând peste 30 la sută din consumul global.

Până în 2025, comparativ cu anul 2000, importurile chineze pentru anumite citrice crescuseră cu 243 la sută, cele de carne cu aproximativ 669 la sută, iar importurile de produse lactate cu peste 1.751 la sută.

Este puțin probabil ca Beijingul să poată acoperi diferența exclusiv printr-o nouă majorare a producției interne. Politicile aplicate până în prezent au îmbunătățit securitatea alimentară pe termen scurt, dar au creat și dificultăți pe termen lung.

Suprafețele agricole limitate ale Chinei au fost degradate de exploatarea intensivă și de utilizarea excesivă a îngrășămintelor. În unele dintre cele mai productive regiuni, deficitul de apă și poluarea resurselor hidrologice amenință agricultura.

În alte zone, ploile torențiale și inundațiile, devenite mai frecvente pe fondul schimbărilor climatice, distrug recoltele. Potrivit unor estimări științifice citate de Foreign Affairs, până în 2050 pierderea terenurilor agricole prin urbanizare și degradarea solului ar putea reduce capacitatea Chinei de producție alimentară cu până la 18 la sută.

În paralel, diminuarea forței de muncă din agricultură, determinată de migrarea fermierilor către orașe și centre industriale, afectează productivitatea.

Schimbările demografice și anumite norme sociale au contribuit și la amploarea risipei alimentare. China irosește mai multe alimente decât orice altă țară, în pofida mai multor campanii „Clean Plate” lansate de Xi Jinping și a adoptării, în 2021, a unei legi împotriva risipei alimentare.

În aceste condiții, China va continua să depindă de importuri pentru a reduce diferența dintre producția internă și consum.

Războiul din Ucraina și pandemia au amplificat temerile Beijingului

Dependența persistentă de importurile alimentare este probabil o sursă importantă de îngrijorare pentru Xi Jinping, în special în contextul perturbărilor economice globale din ultimii ani.

După declanșarea invaziei ruse în Ucraina în 2022, prețurile alimentelor pe piețele internaționale au atins niveluri istorice, iar China a pierdut temporar accesul la exporturile ucrainene. Ucraina fusese în anii anteriori unul dintre principalii furnizori de porumb ai Chinei.

Tot în 2022, accesul la alimente a devenit unul dintre subiectele sensibile în timpul protestelor de amploare împotriva restricțiilor severe aplicate de autoritățile chineze în cadrul politicii anti-COVID-19. Într-o manifestare publică neobișnuită de nemulțumire, un protestatar a desfășurat pe un pod din Beijing un banner pe care scria „Avem nevoie de mâncare, nu de teste COVID”.

Conștient de sensibilitatea politică a problemei, Xi Jinping a folosit expresia „securitate alimentară” în cel puțin 71 de apariții publice în acel an, de două ori mai multe decât în anul precedent. Liderul chinez a declarat, între altele, că „securitatea alimentară se numără printre interesele fundamentale ale țării”. Tensiunile tot mai mari dintre Beijing și Washington au amplificat aceste îngrijorări.

După războiul comercial dintre Statele Unite și China din timpul primului mandat prezidențial al lui Donald Trump, Beijingul și-a redirecționat rapid o parte importantă a achizițiilor de soia americană către alți furnizori, în special Brazilia.

Măsura a redus dependența față de Statele Unite, dar a crescut expunerea Chinei la eventuale recolte slabe sau la instabilitate pe piața braziliană, unde seceta afectează periodic producția. În pofida eforturilor de diversificare, Statele Unite și aliații lor din NATO și din regiunea Asia-Pacific reprezentau încă 46 la sută din importurile agricole chineze în 2023.

Beijingul se pregătește pentru scenarii extreme

În cadrul politicii sale mai largi privind securitatea economică și națională, Xi Jinping le-a cerut în mod repetat oficialilor chinezi să adopte o gândire bazată pe identificarea limitei minime acceptabile și să se pregătească pentru situații extreme.

Experți ai armatei americane au evaluat că o confruntare directă între China și țările occidentale ar perturba fluxurile comerciale internaționale și ar obliga populația chineză să își modifice obiceiurile alimentare. Un asemenea șoc ar putea afecta capacitatea Beijingului de a menține stabilitatea internă și de a susține un conflict militar de lungă durată.

Statele Unite și fermierii americani ar suporta, la rândul lor, costuri importante dacă Washingtonul ar decide să restricționeze exporturile agricole către China. Xi este însă pe deplin conștient de riscurile politice generate de o întrerupere semnificativă a aprovizionării cu alimente.

Nu este surprinzător, în acest context, că Beijingul păstrează rezerve naționale uriașe de îngrășăminte, cereale și chiar carne de porc. Detaliile sistemului de rezerve sunt considerate secret de stat, iar calitatea stocurilor este subiect de dezbatere. Estimările Departamentului american al Agriculturii indică însă că China controlează o parte considerabilă a rezervelor mondiale de cereale, aproximativ 44 la sută din rezervele globale de grâu, 53 la sută din cele de orez și 59 la sută din cele de porumb.

Incapacitatea de a produce întreaga cantitate de hrană necesară reprezintă o vulnerabilitate fundamentală pentru Beijing. În mod paradoxal, China a reușit însă să transforme tocmai această nevoie extraordinară de importuri într-o sursă de influență internațională.

Piața chineză a devenit esențială pentru zeci de economii

Importurile chineze de produse agricole și fructe de mare au depășit 207 miliarde de dolari în 2025, iar China s-a situat printre primele trei piețe de export agricol pentru cel puțin 32 de economii. Situația reprezintă o schimbare radicală față de urmă cu numai câteva decenii.

Potrivit datelor Trade Data Monitor citate în analiză, Brazilia trimitea în China mai puțin de opt la sută din exporturile sale agricole în 2005. Până în 2025, proporția ajunsese la 33 la sută.

În cazul Australiei, ponderea exporturilor agricole destinate Chinei a crescut de la zece la sută în 2005 la 22 la sută în 2025. Și dependența Thailandei s-a accentuat într-un interval și mai scurt. Ponderea exporturilor alimentare thailandeze destinate Chinei a crescut de la nouă la sută în 2010 la 24 la sută în 2025.

Profitând de importanța sa pentru țările producătoare de alimente, Beijingul a dobândit tot mai multe posibilități de a exercita presiuni asupra rivalilor. O analiză realizată de Center for Strategic and International Studies arată că Beijingul a recurs de 26 de ori, începând din 2010, la restricții coercitive asupra comerțului agricol, dintre care cinci cazuri numai în 2025.

Măsurile sunt adoptate frecvent ca reacție la decizii geopolitice pe care conducerea chineză le consideră ostile. Scopul este fie determinarea țării vizate să renunțe la o anumită politică, fie descurajarea altor state să adopte decizii similare.

Canada, Statele Unite, Uniunea Europeană și Australia, vizate de restricții

Pe lângă Canada și Statele Unite, Beijingul a folosit asemenea măsuri și împotriva Uniunii Europene. Statele europene au pierdut din 2024 exporturi de carne de porc, produse lactate, brandy și coniac în valoare de aproape patru miliarde de dolari, după ce Uniunea Europeană a impus taxe asupra vehiculelor electrice chineze.

Australia a fost, la rândul său, una dintre principalele ținte. În 2020 și 2021, după solicitările australiene privind investigarea originilor pandemiei de COVID-19 și criticile referitoare la situația drepturilor omului din China, Beijingul a restricționat achizițiile de carne, cereale, fructe de mare, vin și alte produse australiene. Măsurile au afectat exporturi în valoare de peste patru miliarde de dolari.

Oficialii chinezi au recunoscut în mod deschis logica politică a tacticii. Întrebat despre scăderea exporturilor agricole australiene către China, un purtător de cuvânt al Ministerului chinez de Externe a declarat că „nu vom permite niciunei țări să obțină beneficii din afacerile cu China în timp ce acuză și denigrează China fără niciun temei”.

Beijingul va continua probabil să folosească uriașa sa piață agricolă ca instrument de presiune asupra statelor exportatoare. În același timp, conștientă de propria dependență de furnizorii externi, China caută noi modalități de a câștiga influență pe piața agricolă mondială.

Semințele și biotehnologia, următoarea miză strategică

Ministerul chinez al Agriculturii și Afacerilor Rurale descrie semințele drept „cipurile agriculturii”, o formulare care subliniază rolul lor de tehnologie fundamentală pentru întregul sistem de producție. Dincolo de achiziția Syngenta, Beijingul a intensificat investițiile în tehnologii avansate de ameliorare a semințelor, inclusiv în modificarea genetică și în metode susținute de inteligență artificială.

În 2019, China a depășit Statele Unite și Uniunea Europeană la numărul total de cereri internaționale de brevete, multe dintre acestea fiind legate de agricultură și de utilizarea biotehnologiilor de ultimă generație.

China a devenit, de asemenea, cel mai mare finanțator mondial al cercetării și dezvoltării în domeniul agriculturii. Până în 2022, China comercializase prima generație de semințe de porumb obținute prin biotehnologie, care au permis creșterea randamentelor cu aproximativ zece la sută.

Importurile chineze de porumb au scăzut de la 23 de milioane de tone în 2023 la șase milioane de tone numai doi ani mai târziu. Până la sfârșitul anului 2025, Syngenta dezvoltase 111 noi caracteristici genetice pentru semințe, aprobate ulterior de autoritățile chineze pentru utilizare comercială.

China își consolidează controlul asupra ingredientelor esențiale pentru furaje

Beijingul încearcă, în paralel, să domine producția de vitamine și aminoacizi esențiali pentru hrana animalelor. China asigură deja între 80 și 100 la sută din producția anumitor ingrediente utilizate în furajele pentru animale și păsări.

Industria americană a furajelor a avertizat că „dependența ridicată de importuri provenite dintr-un număr limitat de surse evidențiază vulnerabilitatea producției americane de hrană pentru animale în fața perturbărilor lanțurilor globale de aprovizionare”.

Dominarea de către China a unei industrii esențiale pentru producția animalieră americană poate funcționa ca o contrapondere la posibilitatea ca Statele Unite să limiteze exporturile alimentare către piața chineză.

O eventuală decizie a Washingtonului de restricționare a livrărilor ar putea primi un răspuns similar din partea Beijingului, cu efecte negative atât asupra economiei agricole americane, cât și asupra consumatorilor.

Importurile și exporturile alimentare pot deveni o miză centrală în rivalitatea cu Washingtonul

O Chină care devine exportator net pentru anumite produse puține la număr, dar esențiale, ar putea crea o nouă provocare pentru piața agricolă mondială. Beijingul ar avea posibilitatea de a exercita influență atât asupra țărilor dependente de accesul la uriașa sa piață de import, cât și asupra statelor care ajung să depindă de anumite produse agricole sau ingrediente exportate de companiile chineze.

Statele Unite trebuie să se aștepte ca Beijingul să continue folosirea sectorului agricol pentru obținerea de avantaje geopolitice, fie prin reducerea importurilor de alimente, fie prin restricționarea exporturilor unor produse selectate, fie prin combinarea celor două instrumente.

În contextul în care Beijingul caută toate mijloacele posibile pentru a-și consolida poziția în competiția geopolitică cu Washingtonul, comerțul cu alimente și produse agricole riscă să devină un punct de presiune și mai important în relația dintre China și Statele Unite.