Cum se definesc copresedintii USRPLUS. Ciolos: „Sunt si progresist si traditionalist”. Barna: „Eu sunt un liberal si in credinta, si in valori”

politica

Copresedintele USR PLUS Dan Barna s-a definit a fi ”liberal si in credinta, si in valori”, in timp ce copresedintele Dacian Ciolos a precizat ca este ”si progresist, si traditionalist”.

Precizarile au fost facute in cadrul unei dezbateri, organizate la Cluj, intre cei trei candidati la conducerea USR PLUS – Dan Barna, Dacian Ciolos si Irineu Darau – care au fost intrebati daca se considera progresisti sau traditionalisti.

„Eu sunt un liberal si in credinta, si in valori”, a raspuns Dan Barna.

„Sunt si progresist si traditionalist, in sensul in care stiu de unde imi trag radacinile, stiu valoarea lucrurilor pe care le-am invatat in copilarie, pe care le-am mostenit de la bunicii, de la parintii mei. In acelasi timp, am fost crescut si am trait in ultimii ani tot mai mult intr-o lume deschisa, in care lucrurile se schimba foarte repede, in care noile generatii vin si isi pun amprenta asupra vietii pe care noi o traim cu toti, asa incat nu cred ca un om de bun simt trebuie sa se defineasca doar intr-un fel sau celalalt. Important e sa avem mintea deschisa, sufletul deschis, sa traim cu picioarele pe pamant si sa traim cu ochii atintiti in zare, sa avem capacitatea sa percepem ceea ce se intampla in jurul nostru”, a replicat Ciolos, citat de Agerpres.

Irineu Darau a declarat ca nu ii plac etichetele si ca el crede in libertate, diversitate si toleranta, dar si in traditii si istorie.

„Dincolo de toate, suntem oameni. Suntem cetateni europeni. Cand vorbim de unele probleme, precum mediul, suntem cetateni universali. Cred ca trebuie sa incetam cu aceste frici si incet-incet sa indepartam de pe scenele politice acei oameni care sapa transee pe aceste criterii, in loc sa aduca oamenii impreuna si sa valorizeze diversitatea”, a spus Darau.

Intrebati fiind daca sustin casatoriile intre persoane de acelasi sex, cei trei au aratat sustinere pentru parteneriatul civil.

Dan Barna a reamintit ca in cadrul referendumului pentru familie USR PLUS a adoptat o pozitie „explicit pentru toleranta si pentru drepturi”. El a mentionat, de asemenea, ca membrii partidului se numara printre initiatorii legii privind parteneriatul civil.

„Chiar in acest guvern (…) am fost printre cei care l-au convins pe ministrul de Interne ca ideea de a refuza recunoasterea casatoriei in alta tara a unor cetateni romani si a le recunoaste niste drepturi aici, in tara, nu face decat sa arunce inca o imagine proasta pentru o Romanie in care subiectul acesta este evitat in mod nedrept”, a spus Dan Barna.

Dacian Ciolos a declarat ca USR PLUS trebuie sa puna in aplicare crezul liberal de aparare a drepturilor si libertatilor fiecarui individ.

„Important pentru mine este cum contribuim noi la a face ca persoanele de acelasi sex care decid sa isi faca viata impreuna sa poata sa o faca, avand si toleranta celor din jurul lor, intr-o societate romanesca. Cred ca daca noi nu tinem cont de stadiul la care se afla societatea romaneasca, de perceptiile publice, impingand anumite lucruri la extrem, riscam sa facem mai mult rau acestor oameni decat sa ii ajutam. Cred ca in momentul de fata, absolut, un parteneriat civil care sa le permita acestor oameni sa duca un trai normal e un minim necesar. In acelasi timp, noi trebuie sa gasim, ca partid, mijloacele prin care acesti oameni sa poata sa isi integreze viata intr-o societate romaneasca toleranta si care sa evolueze in perceptiile pe care le are vizavi de ceea ce se intampla in jurul lor si sa ne asiguram ca suntem un partid care apara cu adevarat valorile liberale”, a spus Ciolos.

Irineu Darau a aratat ca orientarea USR PLUS si a majoritatii membrilor este „in favoarea libertatilor civile”.

„Traim intr-un spatiu european, in care am intrat asumandu-ne valorile acestui spatiu. De asemenea, trebuie sa respectam regulile juridice din spatiul european. Asadar, cred ca trebuie sa flexibilizam cadrul in Romania, poate intr-un mod adaptat societatii romanesti. Cred ca nu putem sa fugim macar de asumarea ideii de parteneriat civil in Romania”, a afirmat el.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: