Cum sunt asteptati fugarii rusi la granita cu Georgia: „De ce plecati? In sondaje, cei mai multi dintre voi sustin razboiul”

Cum sunt asteptati fugarii rusi la granita cu Georgia De ce plecati In sondaje cei mai multi dintre voi sustin razboiul

Doi tineri georgieni, care sunt acoperiti cu drapelul Ucrainei, ii ironizeaza la granita cu Rusia pe pe fugarii rusi care incearca sa scape in Georgia de mobilizarea pentru frontul din Ucraina.

Georgienii intonau imnul Ucrainei si purtau pancarte pe care era scris „In sondaje, cei mai multi dintre voi sustin razboiul. Atunci de ce plecati acum?”.

Cetatenii rusi care in aceste zile au plecat in Georgia si au semnat la frontiera un document prin care recunosc Federatia Rusa ca tara agresoare au comis o crima impotriva statului lor si vor fi urmariti penal, a declarat miercuri Viaceslav Volodin, presedintele Dumei de Stat (camera inferioara a parlamentului rus), avertizand ca in cazul revenirii lor in tara acestia vor fi pedepsiti, potrivit agentiei oficiale de presa TASS.

„Poate ca cei care au semnat un astfel de document au facut bine ca au plecat. Ar trebui sa nu ne mai gandim la ei, caci au tradat deja. Dar trebuie sa le spunem, in cazul in care informatiile se confirma: ati comis o crima insutita fata de tara voastra, fata de poporul vostru, iar daca va veti decide sa va intoarceti acasa veti fi pedepsiti conform legilor in vigoare”, le-a transmis Volodin de la tribuna Dumei sutelor de rusi care au fugit prin Georgia ca sa scape de mobilizarea decretata de presedintele Vladimir Putin la 21 septembrie.

El a dispus sefilor comisiilor pentru securitatea nationala si afaceri internationale din Camera inferioara sa verifice informatiile aparute in diverse media, potrivit carora cetatenii rusi care incearca sa fuga din tara in Georgia sunt obligati la granita sa semneze un document prin care recunosc ca Rusia este tara agresoare care a ocupat cu forta regiunile separatiste Osetia de Sud si Abhazia, teritorii georgiene.

„Trebuie sa ne formulam o pozitie si sa ne adresam fortelor de ordine pentru ca pe cei care au semnat respectivul document sa-i astepte o revenire calduroasa. Daca cetatenii nostri semneaza un astfel de document, ei comit o infractiune. Trebuie sa ne ocupam de asta, pentru ca primul paragraf sustine, se pare, ca semnatarul recunoaste ca tara sa este o tara agresoare. Este vorba aici de raspundere penala”, a declarat Volodin.

Primul care a semnalat ca, la frontiera, georgienii incearca sa afle pozitia rusilor care le intra in tara fata de Abhazia si Osetia Sud, a caror independenta a fost recunoscuta de Rusia in 2008, dupa razboiul de cinci zile cu Georgia, a fost analistul militar ucrainean Oleg Jdanov, potrivit publicatiei Stopkor. org.

Potrivit acestuia, fiecare rus care intra in Georgia ar fi obligat sa semneze un document in acest sens.

Mobilizarea „partiala” ordonata de Vladimir Putin, prima dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, a provocat sentimente de panica la nivelul societatii ruse si un exod al barbatilor apti sa lupte pentru a evita sa fie trimisi la razboi in Ucraina.

In ultima saptamana, peste 200.000 de barbati cu varsta de mobilizare au parasit teritoriul Rusiei, conform unor informatii din surse neoficiale, o cifra care nu poate fi insa deocamdata verificata, potrivit Stopkor.org.

Rusia a declansat la 24 februarie o invazie neprovocata in Ucraina pe care o numeste „operatiune militara speciala” in ceea ce Kievul si Occidentul sustin ca este un razboi de cucerire, primul de acest gen in Europa dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial.

Comentarii

Citește mai departe

Delegația iraniană condusă de președintele Parlamentului, Mohammad Bagher Qalibaf, a sosit sâmbătă dimineața la Islamabad, a relatat televiziunea de stat iraniană, citată de AP. Delegația a inclus echipe de securitate, politice, militare, economice și juridice. Știrea a precizat că negocierile vor începe numai dacă cealaltă parte acceptă condițiile prealabile ale Iranului. Cu câteva ore mai […]
Cel puțin 357 de persoane au fost ucise și peste 1.223 rănite în atacuri israeliene pe scară largă asupra centrului Beirutului și a altor zone, miercuri, a declarant Ministerul Sănătății din Liban în ultima sa actualizare, menționând că bilanțul nu este definitiv, deoarece eforturile de salvare și identificare continuă, potrivit AP. Miercuri a fost cea […]
Papa Leon al XIV-lea a condamnat, vineri, războiul, continuând să respingă ideea că acțiunea militară poate aduce pace sau libertate, în timp ce administrația Trump și alți lideri folosesc religia pentru a justifica războiul cu Iranul, potrivit Politico. „Dumnezeu nu binecuvântează niciun conflict. Un discipol al lui Hristos, Prințul Păcii, nu este niciodată de partea […]
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski ridică semne de întrebare cu privire la o posibilă vizită a emisarilor americani Steven Witkoff și Jared Kushner la Kiev, în contextul în care formatul negocierilor dintre Statele Unite, Ucraina și Rusia rămâne neclar, iar discuțiile de pace continuă să avanseze lent, scrie Kyiv Independent. Tensiuni în jurul unei vizite diplomatice […]
Cabinetul de securitate israelian a aprobat înființarea a 34 de noi așezări în Cisiordania într-o ședință de acum două săptămâni, a confirmat The Times of Israel. Aprobarea noilor așezări – atât așezări complet noi, cât și așezări ilegale legalizate retroactiv – constituie cel mai mare număr de așezări aprobate de orice guvern în același timp, […]