Curatenie generala in PNL. Prietenul lui Gadea, Cristian Busoi, a demisionat de la conducerea PNL Bucuresti. Alti cinci sefi sunt nevoiti sa plece

politica

Liderul PNL Bucuresti Cristian Busoi a anuntat luni ca demisioneaza de la conducerea filialei. „Eu si intreaga echipa de conducerea a PNL Bucuresti ne asumam responsabilitatea pentru scorul la Bucuresti”, a spus Busoi. De asemenea, au demisionat si sefii organizatiilor de sectoare, mai putin Anca Boagiu de la Sectorul 2. Favorit pentru a prelua functia de presedinte al filialei este Rares Bogdan.

„Cel mai intelept este sa ne retragem. Voi ramane implicat in organizatia PNL Bucuresti si in dezbaterile privind temele pe Bucuresti. PNL Bucuresti a avut o organizare buna si a facut tot ce trebuie pentru a sustine si a ajuta campania PNL la nivel national. Le multumesc colegilor presedinti de sectoare care s-au mobilizat si le multumesc voluntarilor PNL care au ajutat ca mesajele PNL sa se duca spre bucuresteni. Ii multumesc, de asemenea, lui Rares Bogdan pentru implicarea in campanie. Efortul pe care l-a facut a fost recunoscut”, scrie Busoi.

El spune ca a preluat organizatia la 12% cu 74.041 de voturi la alegerile locale din 2016, iar la alegerile europarlamentate de anul acesta, PNL Bucuresti a obtinut 15,7%, adica 145.952 de voturi.

„Este o dublare a numarului de voturi. Dar, ca presedinte al PNL Bucuresti, eu si intreaga echipa de conducerea a PNL Bucuresti ne asumam responsabilitatea pentru scorul la Bucuresti. Imi asum raspunderea si pentru ca sunt de 23 de ani in PNL si am facut mereu ceea ce a fost cel mai bine pentru PNL. Trebuie insa sa nu ne amagim. Si conducerea nationala a partidului este responsabila pentru scorul PNL la Bucuresti. Organizarea si politica locala sunt o parte componenta importanta intr-o campanie electorala, dar la Bucuresti si in marile orase cel mai mult influenteaza votul politic, imaginea nationala a partidului si a liderilor sai”, remarca Busoi.

In opinia sa, PNL are nevoie de unitate, a castigat alegerile europarlamentare.

„Nu dorim discutii in contradictoriu in Biroul Politic si nu dorim sa punem presedintii din tara sa aleaga intre conducerea partidului si solidaritatea cu organizatia Bucuresti. De aceea, am decis ca cel mai intelept este sa ne retragem. Voi ramane implicat in organizatia PNL Bucuresti si voi ramane activ in dezbaterile privind temele pe Bucuresti”, precizeaza Cristian Busoi

El lasa PNL Bucuresti doua proiecte la cheie : “Deblocam Bucurestiul”, adica solutii pentru deblocarea traficului din Bucuresti si construirea Spitalul Municipal, pentru care PNL a facut campanie publica in 2015 si pe care apoi PNL l-a sustinut si pentru care administratia PSD-Firea nu a miscat niciun pas in 3 ani.

„Administratia PSD-Firea este o nenorocire pentru Bucuresti si inca 4 ani pierduti. Ceea ce este insa important este faptul ca administratia PSD-Firea poate fi batuta si trebuie batuta de un candidat al PNL. Este nevoie de o actiune comuna a opozitiei in Bucuresti si in tara, dar USR nu a fost mereu un aliat corect, ci un competitor interesat ca PNL sa scada. Au fost multe situatiile in care, ca presedinte al PNL Bucuresti, m-am facut ca nu vad lucrurile incorecte facute de USR la Bucuresti, pentru a salva aparenta opozitiei unite. Liderii vin si pleaca, dar oamenii in organizatii care muncesc voluntar, pentru ca ei cred in PNL, sunt cea mai importanta resursa a partidului. Le multumesc inca o data pentru toata munca lor si sunt bucuros ca am avut onoarea de a fi alaturi de ei in acesti ani. Sunt de 23 de ani in PNL si nu sunt genul de vedeta politica de Facebook; iar antipesedismul l-am aratat tinand PNL Bucuresti unit si dubland voturile in 3 ani”, conchide Busoi.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: