Curtea de Apel, decizie care da satisfactie PSD. Dragnea este in EXTAZ

politica

Curtea de Apel Bucuresti a respins vineri cererea PNL de anulare a hotararii de guvern privind organizarea alegerilor locale intr-un singur tur de scrutin, anunta Romania TV. Decizia nu este definitiva.

In cadrul procesului desfasurat vineri la Curtea de Apel Bucuresti, un avocat care reprezinta PNL a solicitat ca dosarul sa fie trimis la Curtea Constitutionala, in vederea discutarii exceptiei de neconstitutionalitate a art. 101 alin.2 din Legea 115/2015 care prevede: „Este declarat ales primar candidatul care a intrunit cel mai mare numar de voturi valabil exprimate”. In opinia sa, acest articol are legatura cu HG 51/2016, care stipuleaza ca data desfasurarii alegerilor locale se stabileste in ziua de 5 iunie 2016.

In opinia PNL, HG 51/2016 se intemeiaza pe dispozitii legale care nu sunt constitutionale.

De asemenea, reprezentantul PNL a cerut anularea HG 51/2016, sustinand ca acest act normativ favorizeaza primarii care sunt acum in functie si candideaza pentru nou mandat, deoarece acestia au cele mai mari sanse de a castiga alegerile daca se mentine prevederea privind un singur tur de scrutin.

Conform PNL, daca HG 51/2016 ramane in vigoare, atunci primarul care castiga alegerile va fi ales de catre de o minoritate dintre cetateni, intrucat el va primi mai putine voturi decat ceilalti candidati la un loc.

De cealalta parte, reprezentanti ai Guvernului, Ministerului Afacerilor Interne si Autoritatii Electorale Permanente au cerut judecatorilor sa respinga atat cererea de anulare a HG 51/2016, cat si solicitarea de sesizare a CCR, aratand ca PNL critica doar elemente pur administrative de natura electorala, iar sesizarea nu este suficient motivata.

Pe 3 aprilie, copresedintele PNL Alina Gorghiu afirma ca inca spera in organizarea de alegeri locale in doua tururi. Potrivit acesteia, si in cazul unei decizii cu cateva zile inainte de data alegerilor (5 iunie), acestea se pot amana doua saptamani.

„Eu nu cred ca timpul ar trebui sa blocheze un demers care duce la ideea de democratie in Romania si la legitimitatea primarilor. E timp suficient. Si daca se pronunta cu cateva zile inainte, avem tot timpul din lume sa organizam, peste doua saptamani, dupa data de 5 iunie, alegeri. (…) Inca toata lumea stie in acest moment de un tur de alegeri. Dar daca va uitati pe orice analiza sociologica facuta pe acest subiect (…), o sa vedeti ca apetenta pentru doua tururi de alegeri e foarte mare. A fost una dintre solicitarile celor care au protestat anul trecut dupa Colectiv”, a precizat Gorghiu.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: