Curtea de Apel București: ”Denunțăm degradarea constantă a statului de drept în România”. Judecătorii avertizează că ar putea intra în grevă generală

09.06.2026, News
Curtea de Apel București Denunțăm degradarea constantă a statului de drept în România. Judecătorii avertizează că ar putea intra în grevă generală
Judecătorii Curţii de Apel Bucureşti au denunţat, marţi, „degradarea constantă a statului de drept în România”, prin ceea ce consideră a fi încercarea susţinută a puterii politice de subordonare a puterii judecătoreşti.

Potrivit unui comunicat transmis de Biroul de Informare şi Relaţii Publice al Curţii de Apel Bucureşti, judecătorii instanţei s-au întrunit, marţi, în Adunarea Generală, fiind prezenţi 202 din cei 240 de judecători în funcţie.

În urma dezbaterilor, aceştia au stabilit, în unanimitate, mai multe poziţii care vor fi transmise Consiliului Superior al Magistraturii.

Judecătorii solicită CSM să oprească o campanie de discreditare

Judecătorii Curţii de Apel Bucureşti solicită Consiliului Superior al Magistraturii, în calitate de garant al independenţei justiţiei, să facă demersuri instituţionale, la nivel intern şi internaţional, pentru restabilirea echilibrului specific statului de drept.

Aceştia cer oprirea „de îndată” a campaniei de discreditare a puterii judecătoreşti şi recunoaşterea de către celelalte puteri a independenţei reale a judecătorului.

„Judecătorii denunţă degradarea constantă a statului de drept în România prin încercarea susţinută de subordonare a puterii judecătoreşti de către puterea politică”, se arată în comunicat.

Potrivit documentului, judecătorii solicită CSM „să efectueze toate demersurile instituţionale la nivel intern şi internaţional în vederea restabilirii echilibrului specific statului de drept prin oprirea de îndată a campaniei de discreditare a puterii judecătoreşti şi prin recunoaşterea de către celelalte puteri a independenţei reale a judecătorului, ca cerinţă esenţială într-o societate democratică”.

Resping prevederile privind salarizarea judecătorilor

Judecătorii Curţii de Apel Bucureşti resping, ca inacceptabile, dispoziţiile cuprinse în propunerea legislativă privind salarizarea judecătorilor.

Aceştia susţin, în integralitate, observaţiile formulate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de Consiliul Superior al Magistraturii pe această temă.

„Judecătorii resping, ca inacceptabile, dispoziţiile cuprinse în propunerea legislativă privind salarizarea judecătorilor, susţinând în integralitate observaţiile înaintate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Consiliul Superior al Magistraturii având acest obiect”, se mai arată în comunicat.

Decizia privind oprirea activităţii instanţei, amânată

Judecătorii Curţii de Apel Bucureşti au amânat pentru următoarea şedinţă a Adunării Generale luarea unei hotărâri privind oprirea integrală a activităţii instanţei.

Comunicatul este semnat de Biroul de Informare şi Relaţii Publice al Curţii de Apel Bucureşti.

Comentarii

Citește mai departe

Prim-ministrul britanic Keir Starmer începe ceea ce se așteaptă să fie ultima sa săptămână la putere printr-un blitz diplomatic, în timp ce succesorul său probabil, Andy Burnham, așteaptă să preia funcția, scrie DPA. Burnham, singurul candidat din procesul de conducere al Partidului Laburist, este așteptat să îi succeadă oficial lui Starmer lunea viitoare, 20 iulie. […]
Timp de două luni, în cadrul unui acord tacit cu Marina SUA, petrolierele comerciale și-au oprit transponderele pentru a evita să fie detectate de Iran în timp ce traversau periculoasa Strâmtoare Ormuz, transportând petrol și gaze către piețele mondiale. Armata americană a asigurat o anumită acoperire aeriană în eventualitatea unui atac din partea Iranului, în […]
Unul dintre cei mai mari adversari ai președintelui rus din Occident a avertizat că, din cauza impopularității crescânde a lui Vladimir Putin în Rusia, acesta nu-și poate permite să pună capăt războiului cu Ucraina, deoarece ar fi linșat de propriul popor, relatează The Independent. Sir Bill Browder a declarat, în cadrul podcastului World of Trouble […]
Deputatul USR Cătălin Drulă a lansat un atac dur la adresa liderului PSD, Sorin Grindeanu, despre care afirmă că este într-o stare de „sevraj” după ieșirea PSD de la guvernare. Drulă susține că social-democrații sunt afectați de pierderea accesului la resursele publice și că reacțiile recente ale lui Grindeanu arată acest lucru. „Sevraj. Asta se […]
UE a fost destinația aproape tuturor livrărilor de gaz natural lichefiat (GNL) ale Rusiei din zona arctică Yamal în prima jumătate a anului 2026, ceea ce a stimulat veniturile Moscovei pe fondul escaladării atacurilor împotriva Ucrainei, a relatat pe 13 iulie Urgewald, ONG-ul de mediu și monitorizare a sancțiunilor. Între ianuarie și iunie, țările UE […]