Dacian Ciolos, in centrul negocierilor de la Bruxelles privind liderii UE. Este in curs de coliziune cu PNL si PPE

politica

Liberalii si socialistii din Parlamentul European nu il vor sustine pe conservatorul Manfred Weber pentru functia de presedinte al Comisiei Europene, a anuntat liderul Verzilor Philippe Lamberts.

Informatia a fost confirmata si de liderul Renew Europe, Dacian Ciolos, relateaza Politico, citat de news.ro.

Weber este candidatul propus de Partidul Popular European (PPE) pentru functia de presedinte al Comisiei Europene.

Insa inaintea summitului de la Bruxelles la care se va discuta despre cele mai importante pozitii din UE, colegii din parlament ai lui Weber l-au anuntat pe acesta ca nu va avea sustinerea gruparilor lor.

„Sefii grupurilor liberale si social-democrate l-au anuntat oficial pe liderul PPE Manfred Weber ca nu va avea voturile lor”, a afirmat Lamberts intr-o o conferinta de presa.

Partidul Verzilor nu a luat inca o decizie cu privire la Weber, a precizat Lamberts.

„Trebuie sa gasim un acord privind un program. Nu il avem inca, dar nu excludem pe nimeni”, a afirmat el.

Dacian Ciolos, liderul gruparii liberale Renew Europe, a confirmat ca nu il va sustine pe Weber.

„Deocamdata nu exista o majoritate pentru candidatura lui Weber”, a declarat Ciolos inaintea unei intalniri de la Bruxelles a liderilor liberali la Palatul Egmont.

Ciolos a informat ca liberalii o sustin in continuare pe Margrethe Vestager, Comisarul European pentru Concurenta.

De cealalta parte, eurodeputatul PNL Siegfried Muresan afirma ca Manfred Weber trebuie sa fie noul presedinte al Comisiei Europene si ca orice scoatere din joben a unui alt candidat inseamna ignorarea votului dat de oameni.

„Astazi este o zi importanta pentru democratia din Uniunea Europeana. Sefii de state si de guverne vor discuta cine va fi viitorul presedinte al Comisiei Europene. Eu spun urmatorul lucru: 1. Presedinte al Comisiei Europene trebuie sa fie candidatul partidului care a castigat alegerile. Asa e democratic. 2. Presedinte al Comisiei Europene trebuie sa fie cel care s-a prezentat in fata oamenilor inaintea alegerilor europarlamentare, cel care le-a cerut votul si le-a spus oamenilor ce program electoral are. Asta inseamna transparenta”, a scris Siegfried Muresan pe Facebook.

El precizeaza ca, la nivel european, alegerile au fost castigate de Partidul Popular European, iar in Romania alegerile au fost castigate de Partidul National Liberal.

„De aceea, candidatul nostru, Manfred Weber, cel pe care l-am prezentat oamenilor inainte de alegeri, trebuie sa fie noul presedinte al Comisiei Europene. Orice scoatere din joben a unui alt candidat inseamna ignorarea votului dat de oameni. Acum e momentul sa aparam democratia in Europa!”, incheie eurodeputatul PNL.

Presedintele Iohannis participa joi si vineri la reuniunea Consiliului European care are pe agenda discutii privind numirile pentru posturile de conducere in institutiile europene, Agenda Strategica a Uniunii Europene pentru perioada 2019-2024, bugetul multianual al Uniunii, combaterea schimbarilor climatice, relatiile externe si Brexitul.

Presedintele Frantei, Emmanuel Macron, a declarat, in acest sens, ca nu este neaparat sa se ajunga la un acord asupra identitatii viitorului presedinte al Comisiei Europene (CE) la Consiliul European.

„Cred ca trebuie sa fim realisti cu privire la acest lucru, aceasta nu este o certitudine”, a declarat presedintele francez, intervievat de BFMTV.

„Trebuie sa-l avem (pe viitorul presedinte CE) cel mai tarziu la instalarea noului Parlament (European, PE), la inceputul lui iulie, ceea ce inseamna ca trebuie sa ne vedem, la acel moment, la sfarsitul lui iunie”, a adaugat Macron.

Dezbaterea cu privire la nominalizari in posturi-cheie, atat la CE, dar nu numai, urmeaza sa domine discutiile in cele doua zile ale reuniunii Consiliului.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: