Dan Motreanu (PNL): PSD a adus în România modelul economic Las Fierbinţi, în care consumi pe caiet, dar altcineva plăteşte datoria

Dan Motreanu PNL PSD a adus în România modelul economic Las Fierbinţi în care consumi pe caiet dar altcineva plăteşte datoria
Secretarul general al PNL, Dan Motreanu, afirmă că liberalii nu mai pot susţine, împreună cu PSD, un model economic pe care îl compară cu cel din „Las Fierbinţi”, în care „te duci şi te împrumuţi şi consumi pe caiet”, iar ulterior altcineva achită datoria.

Declaraţiile au fost făcute în contextul divergenţelor dintre PNL şi PSD privind măsurile economice şi după ce liberalii au transmis că nu vor participa la niciun guvern în care PSD este prezent, direct sau indirect.

„Nu mai putem fi alături de PSD şi pentru faptul că nu mai vedem, nici măcar din punct de vedere economic, un model pe care să-l susţinem împreună. Modelul economic pe care PSD l-a adus în România, de tip Las Fierbinţi, în care te duci şi te împrumuţi şi consumi pe caiet şi altcineva vine să plătească datoria, nu mai merge astăzi. PNL a înţeles că şi dacă semnezi un proiect de guvernare, un acord politic de guvernare cu PSD, el nu se va ţine de cuvânt”, a declarat Dan Motreanu la Podcasturile Cotidianul.

PNL respinge participarea la un guvern cu PSD

Partidul Naţional Liberal a anunţat, joi, după nominalizarea lui Eugen Tomac pentru funcţia de premier, că nu va face parte din niciun guvern în care PSD este prezent, direct sau indirect.

Liberalii au transmis, într-un comunicat oficial, că vor analiza săptămâna viitoare programul de guvernare şi formula politică pe care premierul desemnat urmează să le propună.

„Partidul Naţional Liberal ia act de decizia preşedintelui României de a-l nominaliza pe domnul Eugen Tomac în funcţia de prim-ministru desemnat, cu mandatul de a încerca formarea unei majorităţi parlamentare şi a unui nou guvern. PNL respectă atribuţiile constituţionale ale preşedintelui şi va analiza săptămâna viitoare, cu seriozitate, programul de guvernare şi formula politică pe care premierul desemnat le va propune în perioada următoare”, a transmis PNL.

Formaţiunea a reamintit decizia conducerii partidului potrivit căreia liberalii nu vor participa la formarea şi nu vor intra într-un executiv în care PSD se regăseşte, „direct sau indirect”.

„Considerăm că actuala criză politică şi dificultăţile economice cu care se confruntă România sunt rezultatul unor politici promovate de PSD, iar revenirea la astfel de formule nu reprezintă o soluţie pentru viitorul ţării”, au subliniat liberalii.

Liberalii spun că nu vor susţine un program care abandonează reformele

PNL a mai precizat că nu va susţine niciun program de guvernare care renunţă la reformele considerate necesare pentru modernizarea României, disciplina bugetară şi buna guvernare.

„De asemenea, PNL anunţă că nu va susţine şi nu va gira niciun program de guvernare care abandonează sau diluează reformele necesare modernizării României, disciplina bugetară şi buna guvernare”, se arată în poziţia oficială a partidului.

Liberalii susţin că România are nevoie de stabilitate economică, credibilitate în faţa partenerilor externi şi continuitate în aplicarea reformelor asumate.

„România are nevoie de stabilitate economică, credibilitate în faţa partenerilor externi şi continuitate în implementarea reformelor asumate. PNL doreşte ieşirea cât mai rapidă din criza politică şi guvernamentală, dar avertizează că un guvern tehnocrat ar avea o responsabilitate şi o credibilitate limitate”, au transmis reprezentanţii partidului.

PNL afirmă că PSD „a fugit de responsabilitate”

În acelaşi comunicat, PNL susţine că primul partid votat de români în Parlament ar fi trebuit să propună un prim-ministru.

„Spiritul Constituţiei României ar fi cerut ca primul partid votat de români în Parlament să facă o propunere de prim-ministru. Dar PSD a fugit de această responsabilitate. PNL rămâne consecvent în apărarea valorilor şi principiilor democratice şi interesului României”, menţionează PNL.

Preşedintele Nicuşor Dan a anunţat, joi, nominalizarea europarlamentarului Eugen Tomac, consilier onorific al şefului statului, pentru funcţia de premier.

Şeful statului a afirmat că Tomac are „şi independenţa, şi experienţa, şi valorile care îl definesc pentru această poziţie”. Eugen Tomac şi-a exprimat recunoştinţa pentru nominalizare şi a anunţat că va prezenta un guvern tehnic, nu unul politic.

Citește și

Comentarii

Citește mai departe

Europa a dedicat ani întregi reconstrucției forțelor sale armate, ca răspuns la invazia Rusiei în Ucraina. În prezent, investițiile se concentrează din ce în ce mai mult asupra unei tehnologii considerate esențială pentru securitatea viitoare a continentului: dronele, relatează CNBC. O serie de anunțuri făcute în ultimele două săptămâni arată cât de repede se accelerează […]
Rusia a redesfășurat sistemele de apărare aeriană din Cercul Polar Arctic către alte zone ale țării, pe fondul intensificării atacurilor ucrainene. Radio Liberty a menționat, într-un reportaj difuzat marți, că multe dintre sistemele de apărare aeriană situate în apropierea unor obiective strategice din extremul nord al Rusiei, care apăreau anterior pe imaginile din satelit, nu […]
Tot mai multe fete din Afganistan sunt vândute pentru a fi căsătorite, unele încă din primele luni de viață, în timp ce familiile lor încearcă să-și plătească datoriile sau să cumpere mâncare. Fenomenul, alimentat de criza umanitară și de politicile talibanilor, a dus la creșterea numărului de mirese și mame minore, potrivit The Guardian. Sima […]
Germania nu mai dorește să se bazeze exclusiv pe SUA pentru descurajarea nucleară. Cooperarea cu Franța convenită în martie prinde acum formă concretă. Germania și Franța și-au pus în practică pentru prima dată cooperarea în materie de descurajare nucleară, convenită în martie, printr-un exercițiu comun al forțelor aeriene, relatează Spiegel. Cooperare franco-germană Două avioane de […]
Ministrul interimar al Transporturilor, Radu Miruţă, afirmă că directoarea Centrului Naţional de Calificare şi Instruire Feroviară, Anna Maria Dudaş, îşi amenajase într-o clădire a ministerului un atelier clandestin pentru producerea ciocolatei şi un apartament. Miruţă a prezentat imagini realizate în timpul unui control efectuat, împreună cu alţi reprezentanţi ai Ministerului Transporturilor, la sediul CENAFER din […]