Dancila iese la bataie, sare in apararea clanului Badalau: „Abuzurile actualei guvernari trebuie denuntate”

politica

Fostul premier PSD Viorica Dancila acuza Guvernul de „abuz” pentru ca seful CJ Giurgiu, Marian Mina, a fost bagat in carantina dupa ce a intrat in contact cu o persoana infectata. Mina este finul lui Niculae Badalau, presedinte al PSD Giurgiu.

„Abuzurile actualei guvernari trebuie denuntate, iar hartuirea opozitiei trebuie sa inceteze! Cazul colegului meu Marian Mina, presedintele Consiliului Judetean Giurgiu, care e tinut la domiciliu ca suspect de COVID-19 in ciuda a doua teste negative, e in mod clar un abuz!

Guvernarea liberala vrea sa puna la zid PSD, cautand tot timpul tapi ispasitori la centru si in teritoriu pentru a abate atentia de la managementul dezastruos al actualei crize medicale.

Am iesit si voi iesi in apararea colegilor din PSD, fiindca tin la acest partid si la oamenii lui. Nu inchid ochii si nu tac atunci cand PNL vrea sa calce in picioare opozitia si sa distruga cel mai important partid al Romaniei.

P.S. Oamenii politici au o voce in spatiul public si pot vorbi atunci cand sunt victimele abuzurilor. Dar exista, in contextul epidemiei COVID-19, multe abuzuri ale guvernarii si multe neglijente care privesc cetatenii obisnuiti – abuzuri si neglijente care nu ajung niciodata sa fie cunoscute publicului larg. PSD trebuie sa-si ridice vocea in favoarea romanilor si sa arate de fiecare data nedreptatile PNL!”, a scris Dancila pe Facebook.

Presedintele Consiliului Judetean Giurgiu si presedinte executiv al PSD Giurgiu, Marian Mina, a anuntat marti ca va depune plangeri penale la adresa autoritatilor pentru ca este obligat sa stea in carantina dupa ce a intrat in cobtact direct cu o persoana infectat. Nasul de casatorie al lui Mina este celebrul Niculae Badalau.

„Ciuma galbena a ridicat abuzul pe cele mai inalte culmi. Politia politica a Prefecturii actioneaza fara pic de discernamant impotriva adversarilor politici. De 5 zile stau inchis in casa in baza unui comunicat de presa emis de DSP Giurgiu”, a scris Marian Mina marti pe Facebook.

El adauga ca nu a primit nici pana acum o decizie de carantinare si nu a semnat nimic in acest sens.

„Am doua randuri de teste negativ concludente si, cu toate acestea, sunt prizonier la domiciliu si sunt verificat de fortele de ordine daca nu cumva am incalcat conditiile arestului la domiciliu fara fapta. Nici pana in ziua de azi nu am primit decizia de carantinare si nu am semnat nimic in sensul acesta. Voi depune plangeri penale impotriva tuturor autorilor abuzului”, a conchis Mina, in postarea la care a atasat si rezultatele testelor pentru COVID.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: