Danemarca, cea mai fericita tara din lume. MESAJ catre Statele Unite: „Nu banii sunt cei mai importanti”

life

Danemarca a intrecut Elvetia si a devenit cea mai fericita tara, conform unui raport publicat miercuri, informeaza Reuters.

Raportul, pregatit de Sustainable Development Solutions Network (SDSN) si de Institutul Pamantului de la Universitatea Columbia arata ca Siria, Afganistanul si alte 8 tari sub-sahariene ca fiind cele mai nefericite locuri de pe Pamant.

Topul 10 de anul asta cuprinde Danemarca, Elvetia, Islanda, Norvegia, Finlanda, Canada, Olanda, Noua Zeelanda, Australia si Elvetia. Danemarca se afla anul trecut pe locul trei, in spatele Elvetiei si Islandei.

Ultimele 10 tari sunt Madagascar, Tanzania, Liberia, Guinea, Rwanda, Benin, Afganistan, Togo, Siria si Burundi.

Statele Unite ale Americii se afla pe locul 13, Marea Britanie pe 23, Franta pe 32, iar Italia pe 50.

„Acesta este un mesaj foarte puternic pentru tara mea, Statele Unite, ce este foarte bogata, devenind chiar mai bogata in ultimii 50 de ani, dar nu a devenit mai fericita. Mesajul pentru Statele Unite este clar. Pentru o societate ce urmareste banii, noi urmarim lucrurile gresite. Constructia noastra sociala se deterioreaza, increderea sociala se deterioreaza, increderea in conducere se deterioreaza” a declarat profesorul Jeffrey Sachs, liderul SDSN si consilier al Secretarului General ONU Ban Ki-moon.

Raportul, la a patra editie, pozitioneaza 157 de tari la nivelul de fericire folosind factori precum produsul intern brut pe cap de locuitor, speranta de viata, precum si eliminarea coruptiei in guvernare si afaceri.

Primul raport a aparut in 2012 pentru a sprijini o intalnire a ONU despre fericire si bunastare.

Bhutan, Ecuador, Scotia, Emiratele Arabe Unite si Venezuela si-au numit Ministri ai Fericirii pentru a promova fericirea ca pe o politica publica.

Raportul din 2016 arata ca Irlanda, Islanda si Japonia si-au mentinut nivelul de fericire in fata socurilor externe precum criza economica sau cutremurul din 2011 datorita solidaritatii si sprijinului social.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: