Daniel Constantin spune tot, dezvaluie lucraturile lui Tariceanu pentru a acapara puterea totala

politica

Co-presedintele ALDE Daniel Constantin a dat detalii, la Digi24, despre conflictul cu Calin Popescu Tariceanu si a subliniat ca nu este santajabil pentru o functie de vicepremier sau de ministru.

„Este o miza de putere, de control, o miza pe care probabil dl Tariceanu o are de a detine controlul total si in cel mai scurt timp, miza mea daca ma intrebati este aceea de onoare. (…) Pentru mine este mai onorabil sa ies dintr-o colaborare in picioare, dar sa stiu ca mi-am facut datoria de onoare fata de oamenii care m-au insotit in aceasta batalie politica de-a lungul timpului. Aici cred ca este miza, nu este o miza legata de functii, legata de Congres. Nu ma tin de-o functie, nu pot fi calcat in picioare pentru o functie. Nu sunt santajabil pentru o functie de vicepremier sau de ministru. Nu pot accepta incalcarea statutului”, a declarat Daniel Constantin.

El si-a exprimat nemultumirea fata de faptul ca oameni care au fost langa el au fost indepartati, pentru a intra pe listele pe locurile eligibile foarte multi parlamentari care au venit propusi de Tariceanu, pe ultima suta de metri.

„Nu pot sa agreez ca, printr-o decizie a lui Tariceanu, oameni care au obtinut rezultate foarte bune sa fie inlaturati. In locul lor vin si oameni care au calitate indoielnica, pe criterii de prietenie, altele decat cele care ar trebui sa primeze in partid”, a afirmat Daniel Constantin, care a subliniat ca oamenii au nevoie de respect.

„Liberalismul inseamna si alegeri libere si corecte”, a sustinut el.

Daniel Constantin a vorbit si despre sursa conflictului din ALDE, care a inceput in februarie: „A plecat initial de la faptul ca am fost de acord cu modalitatea in care se iau decizii, lucrurile acestea le-am spus in interior. Ca sa se rezolve acest conflict s-a promovat ideea de a se face cat mai repede un congres pentru a lua deciziile in fortat restrans, dar problema nu e de functii, oamenii vor respect. I-am spus lui Grindeanu ca sunt disensiuni in ALDE, care nu stiu unde pot duce, dar ca ramanem consecventi”, a precizat Daniel Constantin.

Copresedintele ALDE, Calin Popescu Tariceanu, a declarat luni ca, in opinia sa, celalalt copresedinte al formatiunii, Daniel Constantin, incearca sa forteze excluderea din partid. Tariceanu a tinut sa precizeze ca majoritatea guvernamentala nu este pusa in pericol de tensiunile din ALDE.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: