Fostul judecător Cristi Danileţ a declarat, miercuri, că, ca urmare a dezvăluirilor magistraţilor făcute la întâlnirea cu preşedintele României şi a sondajului realizat de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) în rândul judecătorilor, Inspecţia Judiciară ar fi trebuit să se sesizeze din oficiu şi să deschidă aproximativ 50 de cercetări disciplinare.
Danileţ scrie pe Facebook că, urmare a acestor dezvăluiri şi a sondajului CSM, „Inspecţia Judiciară ar fi trebuit să se sesizeze din oficiu, deschizând cam 50 de cercetări disciplinare”.
„Dacă mai adaug abuzul comis de 5 ori de câte un inspector şi 8 membri CSM împotriva lui Panioglu, transmiterea către public a înregistrărilor din şedinţa de judecată de către preşedintele CAB, plus încălcarea drepturilor omului comisă de 18 inspectori, membru CSM şi judecători suprem (inclusiv preşedintele ICCJ) în cazul despre care este vorba în hotărârea CEDO din 15 decembrie 2025, rezultă că Inspecţia are de lucru, nu glumă”, spune fostul judecător.
Danileţ precizează că „această instituţie este obligată să se sesizeze din oficiu când află de astfel de încălcări ale legii în sistemul judiciar şi trebuie să se grăbească, căci în 4 ani se prescriu faptele”.
„Dacă aş fi jurnalist aş pune o întrebare: câte verificări au fost declanşate pe baza celor menţionate mai sus? În rest, urez sărbători cu linişte şi pace, tuturor!”, adaugă el.
Fostul judecător Cristi Danileţ a câştigat, luni, la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, procesul intentat statului român după ce a fost sancţionat pentru două opinii personale postate pe pagina sa de Facebook de către Consiliul Superior al Magistraturii, la acea dată condus de Lia Savonea, actualul preşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în Marea Cameră, a decis că a fost încălcat articolul 10 din Convenţia europeană a drepturilor omului privind libera exprimare, iar avocata sa, Nicoleta Popescu, afirmă că decizia CEDO „clarifică faptul că, deşi sunt supuşi unei obligaţii generale de rezervă, magistraţii pot comenta public, inclusiv pe reţelele sociale, subiecte de interes general”.
„Hotărârea Marii Camere reprezintă un moment-cheie în jurisprudenţa CEDO privind articolul 10 şi statutul magistraţilor”, susţine avocata.