De ce au fost dati afara chinezii de la Cernavoda. Ministrul Economiei anunta ca va fi identificat un nou partener „si in UE si in NATO”

news

Colaborarea cu compania chineza pentru construirea Reactoarelor 3 si 4 de la Cernavoda a inceput in urma cu sapte ani, in aceasta perioada nu s-a avansat, astfel ca nu se putea merge mai departe, a declarat joi seara ministrul Economiei, Virgil Popescu.

„Avem un parteneriat strategic cu SUA, tinem de el, ne respectam partenerii. Suntem membri ai UE si ai NATO. Lasand la o parte acest lucru, cred ca 7 ani de zile de cand a inceput aceasta colaborare cu compania chineza este suficient de mult ca sa ne dam seama ca nu putem merge mai departe. Nu s-a avansat. Neavansandu-se, nu putem sa mai stam inca 7 ani de zile sa vedem ce se intampla. Ca sa poata merge mai departe acea investitie, Consiliul Concurentei trebuia sa ne notifice sa ne spuna daca este concentrare economica sau nu. Dar nu aveau ce sa mai notifice si ne-au atras atentia. Au trecut 7 ani. Comisia Europeana a inchis notificarea Romaniei tocmai pentru ca nu s-a mai progresat. Si atunci ce rost mai avea sa mai stam?”, a declarat Popescu la B1TV, citat de Agerpres.

El a atras atentia ca Romania nu se afla intr-o situatia usoara, in conditiile in care in anul 2026 trebuie retubat Reactorul 1 si a reafirmat ca Romania are resurse pentru a construi un reactor. Totodata, ministrul a aratat ca este convins ca se va gasi un partener.

Potrivit acestuia, constructia unui reactor nuclear costa miliarde de euro.

„Nu suntem intr-o situatia usoara. In 2026 trebuie retubat Reactorul 1. Daca il scoatem din uz si nu punem nimic in loc o sa fim intr-o situatie foarte grea. Nu mai puteam astepta. Am luat aceasta decizie de a solicita imputernicirea Consiliului de Administratie sa caute noi solutii. Trebuie sa facem aceste reactoare si sunt convins ca le vom face. Avem surse proprii sa facem un reactor. Sunt convins ca vom gasi partener si in UE si in SUA. Parteneri cu care sa si realizam acest lucru. Cand am spus NATO m-am gandit inclusiv la Canada, pentru ca tehnologia CANDU este tehnologia detinuta de compania canadiana SNC. Nu putem a avea decat tehnologie originala pentru ca EURATOM este un reglementator european care se uita foarte mult la siguranta, iar noi ne-am batut in interiorul Comisiei Europene si in interiorul Parlamentului European sa mentinem energia nucleara. Trebuie avuta in vedere securitatea maxima a centralelor, iar tehnologia CANDU este o tehnologie foarte sigura”, a mai spus Virgil Popescu.

Nuclearelectrica a primit o solicitare din partea Ministerului Economiei de a completa ordinea zi a Adunarii Generale Ordinare si Extraordinare a Actionarilor din 12 iunie, printre solicitari fiind si abrogarea strategiei de continuare a Proiectului Unitatilor 3 si 4 Cernavoda prin organizarea unei proceduri de selectare de investitori, conform unui comunicat remis marti Bursei de Valori Bucuresti.

De asemenea, Ministerul Economiei cere mandatarea Consiliului de Administratie al SNN de a initia demersurile necesare pentru analiza si cristalizarea optiunilor strategice privind constructia de noi capacitati de productie de energie electrica din surse nucleare.

Pe 9 noiembrie 2015, reprezentantii Nuclearelectrica si China General Nuclear Power Corporation (CGN) au semnat Memorandumul de Intelegere privind dezvoltarea, constructia, operarea si dezafectarea unitatilor 3 si 4 ale centralei nuclearo-electrice Cernavoda.

Nuclearelectrica se afla sub autoritatea Ministerului Energiei, statul detinand 82,4959% din actiuni, Fondul Proprietatea – 9,0903% si alti actionari – 8,4138%, dupa listarea la bursa a companiei.

Cu cele doua unitati in operare, SNN acopera aproximativ 20% din totalul productiei cu unitati dispecerizabile din Romania.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: