La Beijing există un scepticism evident în privința durabilității acordului. Donald Trump a emis mai multe ultimatumuri de tipul „două săptămâni” în relația cu Iran, dar și în alte crize internaționale, inclusiv în conflictul Iran Israel și în dosarul Ucraina.
Această succesiune de avertismente fără rezultate concrete a consolidat percepția Chinei că politica externă americană este imprevizibilă. În acest context, liderii chinezi tratează orice armistițiu ca pe o oportunitate temporară, nu ca pe o soluție stabilă.
China părea inițial vulnerabilă în fața deciziei Iranului de a închide Strâmtoarea Ormuz, o rută esențială pentru comerțul global cu petrol. Totuși, situația s a schimbat rapid după intervenția Islamic Revolutionary Guard Corps, care controlează zona.
Potrivit analizei, „navele cu destinația China sunt lăsate să treacă fără a plăti taxă”, însă procesul este complex. Datele despre transport sunt trimise în avans, verificate, iar apoi se emite un cod transmis prin radio. Dacă aprobarea este acordată, navele sunt escortate, în timp ce alte petroliere sunt obligate să confirme plăți de milioane de dolari.
Acest mecanism ocolește sancțiunile internaționale și direcționează fonduri către structuri controlate de armata iraniană, consolidând relația strategică dintre Beijing și Teheran.
China consideră că Donald Trump încearcă „să erodeze relațiile” sale cu state precum Rusia, Iran, Coreea de Nord și Venezuela. În replică, Beijingul își întărește aceste alianțe, văzute ca esențiale pentru echilibrul global de putere.
Miza majoră rămâne Taiwanul. Pentru a evita izolarea internațională într un eventual conflict, China are nevoie de sprijin extern. În acest sens, colaborarea cu Iranul include și transfer de tehnologie.
De exemplu, oficiali iranieni au fost instruiți în China pentru utilizarea sistemelor de recunoaștere facială. Ulterior, aceste tehnologii au fost folosite pentru identificarea și arestarea protestatarilor, chiar și la o săptămână după participarea acestora la manifestații.
Din perspectiva Beijingului, declarațiile lui Donald Trump, care a susținut că SUA nu au un interes strategic direct în Ormuz, reprezintă o vulnerabilitate. China anticipase de mult că Iranul va folosi controlul asupra strâmtorii ca pârghie politică.
„Trump cedează când piețele financiare sunt sub presiune”, notează analiza, sugerând că Beijingul înțelege mecanismele de reacție ale liderului american.
În același timp, China și a consolidat poziția internă. A acumulat rezerve semnificative de petrol și investește masiv în energie regenerabilă și vehicule electrice. Economia chineză evoluează spre exporturi de tehnologie, date și servicii de inginerie.
Pe plan diplomatic, Beijingul încearcă să umple vidul de leadership global, inclusiv prin inițiative în cadrul ONU privind guvernanța oceanelor.
Vizita anunțată a lui Donald Trump la Beijing ar putea confirma această schimbare de paradigmă. În locul unui lider chinez izolat, Xi Jinping se pregătește să demonstreze că nu are „nicio intenție de a scoate SUA dintr-un război care pare să nu ducă nicăieri”.