De la F-35 la un nou „super-avion” de luptă. Pariul riscant care ar putea schimba echilibrul militar global

După decenii în care dependența Europei de programele militare americane a modelat capacitățile sale de apărare, Italia face un pas îndrăzneț către autonomia tehnologică. Trecerea de la F-35 la un nou „super-avion” de luptă nu reprezintă doar o modernizare, ci un pariu strategic care ar putea redefini poziția țării în arhitectura securității globale. În săptămânile următoare, Parlamentul Italiei va trebui să decidă dacă va aloca resurse semnificative Programului Global de Aviație de Luptă (GCAP – Global Combat Air Programme), un proiect evaluat la miliarde de euro și menit să plaseze Roma alături de Regatul Unit și Japonia într-un club restrâns de state capabile să proiecteze și să gestioneze sisteme aeriene de luptă de generație următoare, scrie Euronews.

GCAP nu este doar un nou avion, ci un sistem aerian integrat, conceput pentru a opera în cele mai complexe contexte militare, cu un accent puternic pe interoperabilitatea cu forțele aliate. Proiectul reprezintă fuziunea dintre britanicul Tempest și japonezul FX și urmărește dezvoltarea unui avion de generația a șasea până în 2035, destinat să înlocuiască treptat platforme precum Eurofighter Typhoon și Mitsubishi F-2.

Comisarul UE pentru climă a anunțat înființarea unei forțe de intervenție rapidă de stingere a incendiilor

Epstein a plătit pentru teste genetice inovatoare într-un aparent efort de a explora prelungirea vieții

Conform Documentului de Planificare Multianuală a Apărării, contribuția Italiei la GCAP este estimată la aproximativ 9 miliarde de euro până în 2035, sumă care acoperă doar faza de dezvoltare, fără a include costurile viitoare legate de producția în serie sau ciclul de viață operațional al sistemelor. Pentru 2025, alocarea depășește deja 600 de milioane de euro, ceea ce poziționează programul printre cele mai scumpe inițiative din aviația militară europeană, alături de F-35 și de modernizarea Eurofighter.

GCAP va funcționa inițial în paralel cu Eurofighter și F-35, pregătind terenul pentru o tranziție graduală. Italia deține în prezent 118 Eurofighter și estimează să aibă 115 avioane F-35, urmând ca în jurul anului 2040 să opereze peste 180 de aeronave combinate. În plus, programul integrează sisteme aeriene fără pilot (UCAS) și platforme auxiliare avansate, reflectând o strategie modernă care combină forța de foc tradițională cu tehnologia de ultimă generație.

„Trebuie să ne pregătim pentru următorii 10, 20, 30 de ani, pentru a menține capacitatea de descurajare împotriva Rusiei și pentru a limita afirmarea Rusiei și a Chinei în diverse regiuni”, subliniază Alessandro Marrone, directorul programului pentru Apărare, Securitate și Spațiu al Institutului pentru Afaceri Internaționale.

Spre deosebire de programul F-35, care a generat diviziuni politice și frustrări legate de controlul tehnologic, GCAP se bazează pe principiul egalității între parteneri. F-35 a consolidat dependența de SUA, care au suportat cea mai mare parte a costurilor de cercetare și dezvoltare și au păstrat controlul asupra deciziilor tehnologice și operaționale. „Cutiile negre” și transferul limitat de tehnologie au plasat Italia într-o poziție subordonată.

GCAP schimbă această paradigmă. Lipsa SUA din proiect oferă Italiei și celorlalți parteneri o autonomie mai mare. Fiecare dintre cele trei state participante, Italia, Regatul Unit și Japonia, deține o cotă egală de 33,3%, asigurând astfel beneficii industriale și tehnologice echitabile, o oportunitate rar întâlnită în istoria cooperării militare internaționale.

Alte state dezvoltă programe similare, dar fiecare cu propriile obstacole. SUA lucrează la două programe de avioane de generație următoare, în timp ce Franța, Germania și Spania au lansat Sistemul Aerian de Luptă al Viitorului (SCAF). Chiar și cu angajament politic și industrial ferm, SCAF se confruntă cu dificultăți de coordonare și întârzieri constante, demonstrând cât de complexă poate fi colaborarea transnațională în domeniul tehnologiei militare.

În cazul Italiei, provocările GCAP sunt numeroase. Integrarea unui avion de generația a șasea cu drone, rețele avansate de comunicații și arhitecturi digitale deschise necesită o coordonare perfectă între instituții și industrie. Gestionarea informațiilor clasificate, soliditatea lanțului de aprovizionare și calitatea capitalului uman devin factori decisivi. Lipsa unui cadru clar pentru schimbul de componente și reglementările privind exporturile ar putea încetini progresul și slăbi eficiența proiectului.