Numirea readuce însă în atenție mai multe informații controversate sau de-a dreotul false pe care Sorina Matei le-a publicat, prezentat sau amplificat în ultimii ani.
Unul dintre cele mai grave episoade s-a produs în timpul scandalului provocat de adopția Sorinei, fetița din Baia de Aramă încredințată definitiv unei familii de români stabilite în Statele Unite.
Într-o emisiune difuzată de B1 TV, un invitat a întrebat dacă fiica biologică a familiei Săcărin ar avea probleme renale și dacă Sorina ar fi compatibilă pentru un transplant. Sorina Matei a intervenit: „E vorba de trafic de organe, nu?”.
După ce un alt invitat a vorbit despre trafic de persoane, jurnalista l-a aprobat. Ulterior, întrebată de ce continuă să vorbească despre trafic de organe, Matei a declarat: „Pentru că este un adevăr”, după care a făcut referire și la un alt presupus caz, din perioada 2013-2014.
CNA a amendat B1 TV cu 10.000 de lei pentru modul în care postul a prezentat zvonurile despre transplantul de organe. România TV a primit, în același dosar, o amendă de 15.000 de lei. Sancțiunea a fost aplicată postului, nu personal Sorinei Matei.
Datele publice au contrazis scenariul prezentat la televiziuni. Gabriel Săcărin a negat că vreun membru al familiei ar fi avut probleme renale și a declarat că Sorina nu donase niciun rinichi. Familia a fost verificată și de serviciile sociale americane, iar adopția a fost confirmată în urma unei anchete sociale desfășurate timp de aproape doi ani.
Adopția fusese decisă definitiv în aprilie 2019, după aproximativ doi ani de proceduri. Asistenta maternală declarase în 2013 și 2017 că nu dorește să adopte copilul și a încercat să oprească procedura abia după începerea potrivirii cu familia din SUA.
În 2022, familia Săcărin a deschis împotriva Sorinei Matei și a B1 TV o acțiune în răspundere civilă.
Tot în cazul adopției, Sorina Matei a publicat pe Facebook un material intitulat „STS este implicat direct în scandalul Săcărin/adopția Sorinei”.
Jurnalista susținea că doi ofițeri activi și operativi ai STS s-ar fi prezentat la Serviciul Pașapoarte Dolj, ar fi făcut presiuni asupra funcționarilor pentru eliberarea pașaportului și ar fi fost deja audiați de procurori.
STS a dezmințit în aceeași zi toate elementele factuale ale relatării: „Niciun angajat al Serviciului de Telecomunicații Speciale nu a avut și nu are vreo implicare.”
Instituția a mai precizat că niciun angajat nu fusese audiat, că STS nu fusese sesizat în legătură cu vreo încălcare a legii și că indicativul militar invocat în material nu aparținea serviciului.
În februarie 2023, Mediafax a publicat un material semnat de Alexandru Stan și Sorina Matei cu titlul: „Moldova se pregătește pentru apărare. Rachetele HIMARS, filmate în timp ce erau transportate la graniță”.
Articolul susținea că o coloană formată dintr-un lansator HIMARS și sisteme antiaeriene Gepard fusese filmată în România și s-ar fi îndreptat spre granița Republicii Moldova. Varianta inițială a materialului este păstrată în arhiva internetului.

Informația provenea dintr-un canal rusesc de Telegram și fusese preluată de site-uri de propagandă. Ministerul Apărării a stabilit că imaginile fuseseră filmate la sfârșitul lunii noiembrie 2022, în centrul municipiului Alba Iulia, în timpul repetițiilor pentru parada de Ziua Națională. Vehiculele nu se deplasau spre frontiera Republicii Moldova, arăta Veridica.
După dezmințire, articolul a dispărut. La aceeași adresă Mediafax a publicat un material diferit, semnat de aceiași autori, fără o explicație sau o notă de corectură. Acesta este un caz de informație factuală falsă, retrasă după intervenția MApN.
Înaintea turului al doilea al alegerilor prezidențiale din mai 2025, Sorina Matei a distribuit un mesaj publicat inițial de Anca Alexandrescu. Mesajul, atribuit unei surse anonime „din zona guvernamentală”, susținea că la Ministerul de Externe ar fi avut loc o ședință în urma căreia urma să fie dublat numărul buletinelor de vot din diaspora, ca parte a unei operațiuni favorabile lui Nicușor Dan.
Sorina Matei nu a fost autoarea mesajului inițial, dar l-a amplificat și a adăugat: „Sincer, cred că vor face pe dracul în patru să-l scoată pe Nicușor Dan președinte.”
MAE a prezentat cifrele oficiale: 965 de secții și 3,6 milioane de buletine pentru diaspora, exact același număr de buletine ca în primul tur. Ministerul a calificat mesajele drept afirmații false destinate manipulării alegătorilor.
După victoria lui Nicușor Dan în turul al doilea, Sorina Matei a prezentat la Gândul o presupusă „analiză a republicanilor”, pe care a descris-o drept „absolut devastatoare”. Concluzia transmisă publicului a fost că rezultatul scrutinului era „din punct de vedere statistic, practic imposibil”.
Sursa nu era însă o analiză a Partidului Republican, a administrației americane sau a unei instituții de cercetare. Era un text publicat pe Substack de Alexander Muse, sub titlul „The EU’s Quiet Coup in Romania”.
În materialul accesibil publicului și în prezentarea Gândul nu apare o metodologie statistică verificabilă care să demonstreze imposibilitatea rezultatului. Sorina Matei a recunoscut chiar în emisiune că nu exista o poziție oficială a administrației americane.
Datele BEC au arătat că Nicușor Dan a obținut 6.168.642 de voturi, iar George Simion 5.339.053. Cererea lui Simion de anulare a scrutinului a fost respinsă în unanimitate de CCR ca neîntemeiată.
Raportul final al OSCE/ODIHR a consemnat probleme privind supravegherea campaniei online și comportamentele neautentice, dar a stabilit că scrutinul a fost administrat eficient și că alegătorii au avut o opțiune politică reală. Raportul nu a indicat că rezultatul ar fi fost imposibil sau fraudat.
În august 2025, după publicarea raportului Departamentului de Stat privind drepturile omului, Sorina Matei a scris că SUA ar fi transmis „de la cel mai înalt și oficial nivel” că autoritățile române „au anulat prezidențialele din România pe o MINCIUNĂ”.
În aceeași postare, jurnalista i-a nominalizat pe Klaus Iohannis, PSD, Nicușor Dan, USR, Ilie Bolojan, CCR și serviciile de informații ca responsabili pentru anularea alegerilor.
Raportul american era într-adevăr critic. Documentul menționa că decizia CCR fusese criticată ca o ingerință politică și consemna opinia unor observatori potrivit cărora campania de pe rețelele sociale putea fi o activitate electorală internă, organizată de un partid românesc.
Documentul nu afirma însă că persoanele și instituțiile enumerate de Sorina Matei ar fi conspirat și nici nu stabilea drept concluzie oficială că alegerile fuseseră anulate „pe o minciună”.
În februarie 2026, Sorina Matei a semnat un articol Mediafax prezentat în titlu drept „Raport al Congresului SUA” despre alegerile anulate din România. Materialul a amplificat și reacția unui cont conservator care susținea că guvernul american ar fi acuzat UE că „practic a falsificat alegerile din România”.
Nu era însă un raport adoptat prin vot de întregul Congres și nici o poziție oficială a guvernului Statelor Unite.
Raportul ridica semne de întrebare privind cenzurarea conținutului și dovezile referitoare la intervenția Rusiei, dar nu stabilea că alegerile românești fuseseră falsificate. Un fact-check Veridica a arătat că prezentarea documentului drept dovadă oficială a fraudării scrutinului transforma un raport interimar și partizan într-un presupus verdict al SUA.
Sorina Matei a făcut primele declarații după numirea sa în funcția de director general interimar al Televiziunii Române. Întrebată de Gândul ce a acceptat propunerea, Sorina Matei a prezentat funcția drept o provocare profesională și a vorbit despre imaginea unei instituții influențate de numirile politice: „Am o idee în ceea ce m-am băgat, dar cred că este și o provocare profesională. La TVR, în general, au fost propuși oameni preponderent cu susținere politică, înfipți, și s-a creat în societate această imagine a TVR-ului ca o mașinărie în care lucrurile merg în funcție de cum doresc partidele politice și nu în funcție de cum ar trebui să funcționeze o instituție de presă, pentru că TVR este o instituție de presă.”
Sorina Matei a afirmat că primul pas va fi evaluarea situației financiare și editoriale a televiziunii publice: „În primul rând să văd ce se întâmplă acolo. Trebuie să discut și cu Adriana Săftoiu, ne cunoaștem de foarte mulți ani. Eu sunt cu faptele, nu cu retoricile. Trebuie să văd lucrurile foarte clar, inclusiv starea financiară a Televiziunii Naționale, probabil vor fi audieri în comisiile de specialitate. TVR este sub controlul Parlamentului.”
Noul director general interimar a indicat principala sa prioritate: „În primul rând vreau ca jurnalismul să fie pe primul loc.”
Sorina Matei a vorbit și despre valorificarea experienței jurnaliștilor care lucrează deja în televiziunea publică: „Știu că sunt jurnaliști foarte buni acolo, dar care nu sunt puși în valoare. Știu pentru că îi cunosc și ne-am văzut pe teren, lucrăm în același domeniu și cred că experiența lor trebuie să fie fructificată. Mă interesează ca TVR să fie mult mai prezent în zona de social media.”
Întrebată ce mesaj le transmite angajaților televiziunii publice, Sorina Matei a afirmat că pregătirea profesională trebuie să conteze mai mult decât relațiile personale: „Trebuie să fii jurnalist. Mai puțin contează pilele, cunoștințele și relațiile.”
Ea a precizat că nu intenționează să ia imediat măsuri privind personalul instituției: „Nu concediez pe nimeni, vreau întâi să văd ce se întâmplă acolo.”
Sorina Matei a mai spus că va discuta cu Adriana Săftoiu despre situația televiziunii publice și despre proiectele aflate în desfășurare: „O să am o discuție cu Adriana Săftoiu. Lucrurile sunt foarte proaspete, încă primesc mesaje de la colegii din presă.”