De neimaginat in Romania. Cancelarul Germaniei este investigat in legatura cu fraude fiscale, e-mailuri vechi de 7 ani i-au fost cercetate

externe

Olaf Scholz, cont, TikTok, vizita, China

E-mailurile cancelarului german Olaf Scholz au fost investigate in cadrul unei anchete legate de scandalul „CumEx Files”, o frauda fiscala privind dividendele, a informat luni cotidianul Hamburger Abendblatt, citat de AFP, informeaza Agerpres.

Anchetatorii au examinat in martie e-mailurile incepand cu data de 1 ianuarie 2015, cand Olaf Scholz era primar al Hamburgului (nord), functie pe care a pastrat-o pana la numirea sa in 2018 ca ministru de finante in guvernul fostului cancelar Angela Merkel.

Scandalul CumEx, o frauda dezvaluita pentru prima data in 2017, se refera la o schema ingenioasa de optimizare fiscala pusa in aplicare de banci si care permite investitorilor straini sa-si reduca impozitele pe dividende.

Zeci de persoane au fost puse sub acuzare in acest dosar in Germania, printre care bancheri, comercianti, avocati si consilieri financiari. Mai mult de zece tari sunt vizate.

Printre bancile incriminate s-a numarat si Warburg din Hamburg, care ar fi trebuit sa ramburseze 47 de milioane de euro orasului-port german, dar municipalitatea a renuntat la aceasta in 2016.

Anchetatorii incearca sa afle daca lideri politici – si printre ei Olaf Scholz, pe atunci primar al orasului – au facut presiuni asupra administratiei financiare municipale sa nu mai colecteze aceste impozite.

Olaf Scholz urmeaza sa fie interogat din nou vineri la Hamburg de catre o comisie parlamentara cu privire la rolul sau in aceasta afacere.

Purtatorul sau de cuvant, Steffen Hebestreit, a declarat pentru Hamburger Abendblatt ca cancelarul nu era la curent cu ancheta privind e-mailurile sale si ca, „de altfel, nu exista nimic de ascuns”.

Decizia de a renunta la rambursarea sumelor datorate de banca Warburg ar fi fost luata la scurt timp dupa o discutie a primarului de atunci, Olaf Scholz, cu Christian Olearius, la acea data responsabil al bancii, potrivit presei germane.

Olaf Scholz neaga ca ar fi facut presiuni asupra responsabililor fiscului din Hamburg pentru a renunta la colectarea acestor taxe.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: