Decizie istorica privind casatoriile gay. Curtea Suprema din Statele Unite a facut anuntul vineri

externe

Curtea Suprema din Statele Unite a luat o decizie istorica vineri. Toate statele care au interzis casatoriile intre persoane de acelasi sex sunt obligate sa intoarca aceasta decizie si sa permita asemenea uniuni.

Curtea Suprema a SUA a legalizat vineri casatoriile intre persoane de acelasi sex pe intreg teritoriul Statelor Unite ale Americii, relateaza AFP, citat de Agerpres.

Intr-o decizie istorica, cea mai inalta instanta din tara a decis ca in Constitutie este prevazut dreptul pentru cuplurile de acelasi sex de a se casatori, oferind astfel o victorie istorica pentru asociatiile americane care militeaza pentru drepturile homosexualilor, noteaza Reuters.

Judecatorii Curtii Supreme au decis, cu 5 voturi pentru si 4 impotriva, ca garantiile oferite de Constitutie privind un proces si o protectie echitabile in baza legii inseamna ca statele nu pot interzice casatoriile de acelasi sex. In baza acestei hotarari, casatoria intre homosexuali va deveni legala in toate cele 50 de state americane.

Presedintele Barack Obama a declarat vineri ca decizia Curtii Supreme reprezinta ‘un mare pas inainte’ spre egalitate.

„Astazi a fost facut un mare pas in drumul nostru spre egalitate. Cuplurile de homosexuali si de lesbiene au acum dreptul de a se casatori, la fel ca oricine altcineva”, a scris Obama pe Twitter.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: