Decizie neasteptata a premierului Tudose imediat dupa ce procurorii au anuntat retineri in cazul afacerilor cu porci ale familiei Dragnea

news

La scurt timp dupa ce procurorii au anuntat retinerea pentru 24 de ore a lui Ilie Liviu Dragne, administratorul fermei de porci detinuta de fiul lui Liviu Dragnea, premierul Mihai Tudose a anuntat ca intra in concediu. El si-a delegat atributiile vicepremierului Marcel Ciolacu, unul dintre cei ai apropiati colaboratori ai lui Dragnea.

Premierul Mihai Tudose si-a delegat atributiile de sef al Guvernului catre vicepremierul Marcel Ciolacu in perioada 11-15 august, potrivit unei decizii publicate in Monitorul Oficial.

Ilie Dragne, administratorul fermei de porci Salcia, detinuta de fiul liderului PSD, a fost retinut pentru 24 de ore de procurori. Ferma a fost perchezitionata joi dimineata intr-o cauza de evaziune fiscala, prejudiciul fiind de noua milioane de euro.

„S-a luat masura retinerii pe care noi o intelegem ca o masura de prudenta a procurorului, avand in vedere ca pana maine mai sunt multe persoane de audiat si exista aceasta necesitate de a nu se influenta declaratiile. (..)Nu s-a luat nicio masura asiguratorie impotriva lui. Domnul Dragne nu a fost supus perchezitiei pentru ca nu exista suspiciunea ca ar detine anumite lucruri care vizeaza ancheta. Domnul Dragne a dat declaratie in detaliu. Dumnealui nu a fost in societate cand s-a facut aceasta pretinsa tranzactie pentru ca discutam de o singura tranzactie, de o singura plata. Pentru un agent economic, din 2013 pana in prezent, inseamna ca a semnat poate mii de acte fiscale, din moment ce numai in anumite acte examinate s-a gasit aceasta factura de 200.000 de lei cred ca este de invidiat”, a declarat avocatul lui Ilie Dragne, Maria Vasii, care il reprezinta si pe Liviu Dragnea.

In urma perchezitiilor, directorului general al fermei, Ilie Liviu Dragne, a fost ridicat de oamenii legii si dus la audieri, la Serviciul de Investigare a Criminalitatii Economice Sector 1.

Potrivit datelor Registrului Comertului, ferma Salcia este detinuta, in proportie de 90%, de Stefan Valentin Dragnea, iar 10% ii apartin administratorului si directorului general, Ilie Dragne.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: