Decizie rara a Austriei: Patru diplomati rusi au fost declarati persona non grata

actualitate

Austria a decis sa expulzeze patru diplomati rusi pentru ca s-ar fi comportat intr-o maniera neconforma cu acordurile internationale, motiv invocat de obicei in cazurile de spionaj, scrie DW.

Ministerul de Externe austriac a precizat ca doi dintre cei patru diplomati declarati personae non gratae si carora li s-a ordonat sa paraseasca tara cel tarziu pana pe 8 februarie lucreaza la Ambasada Rusiei in Austria, in timp ce ceilalti doi lucreaza la misiunea rusa a ONU la Viena.

Potrivit ministerului, „cei doi diplomati de la ambasada Rusiei au actionat intr-o maniera incompatibila cu statutul lor diplomatic”, iar cei doi care fac parte din staff-ul ONU au actionat intr-un mod care a fost in contradictie cu acordul tarii gazda dintre Natiunile Unite si Austria.

Nu au fost oferite alte detalii in acest sens si purtatorul de cuvant al Ministerului de Externe austriac a refuzat sa comenteze.

Expulzarile diplomatice sunt rare in Austria, tara cu statut de neutralitate si ccare a avut relatii stranse cu Moscova, inainte ca Rusia sa invadeze Ucraina.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: