Decizie SURPRIZA luata de liberali. Aripa PDL obtine un avantaj considerabil

politica

Democrat-liberalii din PNL au primit, sambata, in schimbul acceptarii presedintiei unice la sefia partidului, optiunea de a nominaliza premierul dupa alegerile parlamentare, in cazul castigarii acestui scrutin sau a realizarii unei majoritati care sa le permita sa propuna o persoana pentru conducerea Executivului, au precizat pentru News.ro surse din cadrul sedintei conducerii aripii ce provine din fostul PDL.

Potrivit surselor citate, varianta cu Alina Gorghiu presedinte unic si Daniel Buda, imputernicit sa semneze din partea PDL listele la alegerile parlamentare, a fost votata cu majoritate de voturi, inregistrandu-se doar cinci abtineri si un vot impotriva.

In plus, democrat-liberalii au primit, in schimbul concesiei privind presedintia unica, optiunea de a nominaliza premierul, in cazul castigarii alegerilor parlamentare.

Sedinta cu liderii aripii democrat-liberale din PNL s-a incheiat dupa doua ore de dezbateri, hotarandu-se ca Alina Gorghiu sa ramana presedinte unic al PNL, in timp ce europarlamentarul Daniel Buda sa aiba imputernicire de a vota listele pentru alegerile parlamentare ca prim-vicepresedinte.

Varianta adoptata este asemanatoare fuziunii din filiale, unde presedintia unica a fost completata de o functie de prim-vicepresedinte, din partea democrat-liberalilor, cu putere de decizie asupra configuratiei listelor de candidati pentru alegerile parlametare.

O solutie similara a fost deja adoptata la filiala Bucuresti, unde sefia unica a revenit lui Cristian Busoi, secondat la conducerea organizatiei de Adriana Saftoiu, din partea PDL, ca prim-vicepresedinte.

Daniel Buda este si presedintele comisiei de etica si integritate si oricum solutiona problemele care urmau sa apara in privinta listelor la parlamentare. Astfel, el va contrasemna aceasta lista in calitate de prim-vicepresedinte.

Situatia se va pastra pana dupa alegerile parlamentare, PNL urmand sa organizeze congres pentru alegerea unei conduceri unice, legitime si sa incheie procesul de fuziune la nivel national.

Decizia aripii democrat-liberale se bazeaza, potrivit unor surse din partid, pe articolul 161 din Statutul noului PNL care prevede ca „In toate situatiile, in cazul vacantarii unei pozitii de membru al unui organism de conducere, la orice nivel, pozitia respectiva va fi completata prin cooptare prin decizie a fostelor organisme corespunzatoare ale partidului din care a provenit membrul care ocupa pozitia respectiva”.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: , ,

Comentarii: