Dedicatie pentru Netanyahu: Viktor Orban muta ambasada Ungariei la Ierusalim

externe

Ungaria a anuntat ca luna viitoare isi va muta ambasada din Israel la Ierusalim, aparent intr-un gest special al premierului Viktor Orban pentru omologul sau Benjamin Netanyahu, potrivit The Times of Israel.

Cei doi au ajuns la un acord in aceasta privinta in ultimele zile, detaliile iesind la iveala in timpul discutiilor intense dintre ministrul de externe, Eli Cohen si seful diplomatiei ungare, Peter Szijjarto, au declarat pentru site-ul Zman Yisrael, oficialii superiori ai ministerului de externe.

Astfel Ungaria va deveni primul stat membru al Uniunii Europene care deschide o ambasada la Ierusalim, decizie la care blocul comunitar se opune din cauza absentei unui acord de pace intre Israel si palestinieni.

Surse din Ministerul de Externe care au confirmat transferul au declarat ca acesta are la dorinta lui Orban de a-l ajuta pe Netanyahu, acordandu-i premierului o realizare diplomatica importanta pe fondul instabilitatii politice din cauza planurilor controversate ale guvernului de a revizui sistemul judiciar al Israelului.

Netanyahu are de mult timp relatii stranse cu Orban, aflat la putere din 2010. Legaturile lor s-au strans si mai mult de la intoarcerea lui Netanyahu la putere dupa alegerile generale din noiembrie.

In timpul unei vizite in Israel in 2019, Orban a promis ca va infiinta un birou comercial cu „statut diplomatic” in Ierusalim, care s-a deschis cateva luni mai tarziu.

„Acesta este un moment foarte important pentru noi, deoarece este prima misiune diplomatica europeana deschisa la Ierusalim in multe decenii, iar trei diplomati maghiari vor fi repartizati la acest birou in scop comercial”, a spus Netanyahu atunci la ceremonia de deschidere, la care a participat alaturi de Szijjarto. „Acest lucru este important pentru comert, pentru diplomatie si pentru miscarea pe care Ungaria o conduce chiar acum pentru a schimba atitudinea in Europa fata de Ierusalim.”

„Si exista un teren care va asteapta chiar langa Ambasada Americana”, a adaugat Netanyahu la acea vreme, in urma deciziei presedintelui american Donald Trump de a recunoaste Ierusalimul drept capitala a Israelului si de a muta misiunea dipomatica SUA acolo in 2018.

Dupa Statele Unite, alte cateva tari si-au mutat ambasadele in Ierusalim sau si-au anuntat intentia de a face acest lucru.

Orban este un lider controversat atat in Europa, cat si la nivel global, dupa ce a atras critici pentru reducerea independentei justitiei si mass-media din Ungaria, si pentru alte decizii pe care le-a luat pentru a-si consolida autoritatea.

In ultimii ani, Budapesta a fost cel mai ferm sustinator al Ierusalimului in Uniunea Europeana, blocand mai multe eforturi de a emite declaratii critice la adresa politicilor israeliene. De exemplu, in 2020, Ungaria a fost una dintre putinele tari care nu a vorbit public impotriva planului Israelului de a anexa unilateral teritorii din Cisiordania.

Comparatiile dintre cele doua tari au aparut din nou, deoarece noul guvern al Netanyahu incearca sa avanseze propuneri care sa limiteze puterea sistemului judiciar al Israelului, similar situatiei din Ungaria.

In august 2021, intr-un interviu cu Fox News, Orban a declarat ca pierderea electorala a lui Netanyahu a fost o „provocare” pentru el si l-a numit pe liderul israelian drept un „bun prieten” al Ungariei. „Cand a fost la putere, a investit mereu multa energie in a avea o relatie buna cu tarile din Europa Centrala”, a spus el.

Dupa ce Blocul de dreapta al lui Netanyahu a castigat alegerile parlamentare anul trecut, Orban a scris pe Twitter: „Ce victorie grozava pentru Benjamin Netanyahu in Israel! Timpurile grele necesita lideri puternici. Bine ai revenit!” postare insotita de o fotografie a sa cu cartea de memorii a lui Netanyahu.

De asemenea, Orban a fost criticat pentru ca l-a numit pe George Soros „inamic public” pentru ca ar fi sustinut necontrolat imigratia in masa.

Grupurile evreiesti din tara au condamnat campania anti-Soros a lui Orban ca fiind antisemita, dar, in ciuda denunturilor, premierul a continuat, iar in 2018 Universitatea Centrala din Europa Centrala a fost obligata sa se mute din Budapesta.

In 2019, presedintele Yesh Atid, Yair Lapid, a declarat ca, in cazul in care va fi ales premier, ii va cere premierului maghiar sa-si ceara scuze pentru „campania antisemita” impotriva lui Soros. Lapid nu s-a tinut de cuvant in timpul mandatului de premier din 2022.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: , , ,

Comentarii: