Delir total, Ciolacu cere anularea alegerilor din Capitala: „Vom sesiza organele”. Firea va sesiza ambasadele

politica

Presedintele PSD, Marcel Ciolacu, a cerut miercuri noapte, la Antena 3, anularea alegerilor din Bucuresti dupa ce postul lui Voiculescu a sustinut ca membri ai USR PLUS au „umblat” la sacii cu buletinele de vot din Biroul Electoral de Circumscriptie al Sectorului 1.

”Este incredibil ca politia si jandarmeria sa faca asa ceva, sa inlesneasca asa ceva. Nici la ultima comuna din Romania nu s-a intamplat asa ceva. Ministerul Public ar trebui sa se autosesizeze, sa stranga probe. Maine, vom strange avocatii si vom face toate analizele. Vom sesiza si noi organele. Trebuie anulate alegerile. Este imposibil ca presedintele Romaniei sa nu fi avut aceste informatii”, a declarat Marcel Ciolacu la Antena 3.

Gabriela Firea a anuntat si ea ca trebuie sesizate ambasadele.

„Lucrurile nu pot sa ramana asa, trebuie sesizate toate organismele internationale, ambasadele, institutiile statului trebuie sa reactioneze imediat. Eu am prezentat si astazi cateva argumente in sprijinul ideii ca alegerile au fost fraudate in Bucuresti, poate si in alte zone ale tarii, pentru ca noi azi-noapte am verificat procesele verbale din doua sectoare si jumatate, iar pe parcursul zilei celelalte sectoare si sa stiti ca peste tot s-a intamplat la fel ca in aceste imagini”, a declarat Firea la Antena 3.

Antena 3 a sustinut ca „presupusi membri USR-PLUS” au „umblat” la sacii cu buletinele de vot dintr-o incapere a Biroului Electoral de Circumscriptie a Sectorului 1.

„In sala in care erau sacii sigilati cu voturi intra niste membri, din toate datele ai USR”, a sustinut Mihai Gadea la Sinteza Zilei. Un invitat prezent in platoul de la Sinteza Zilei a declarat ca recunoaste persoanele respective ca fiind membre USR-PLUS.

„Iohannis gireaza un sistem mafiot! Iohannis, nici omologii tai din Africa nu ar face asa ceva!!! Sa vezi cum useristii fura voturile ca-n codru, cu jandarmii la usa, dar tu sa dai vina pe altii!!! In fapt, in fata camerelor useristii au facut circ si istericale, iar pe la spate fugeau in spate cu sacii cu buletine! INIMAGINABIL pentru o tara membra a Uniunii Europene!

Toti acesti hoti trebuie arestati urgent! Demisia VELA pentru ca ti-ai pus interlopii in uniforma de jandarm sa pazeasca hotii! PNL este partas la acest furt si trebuie sa raspunda pentru ca Guvernul lor de incompetenti si hoti a organizat alegerile!

Va asigur ca lucrurile nu raman asa! Toti veti ajunge la puscarie! Vom sesiza toate institutiile internationale! Europa trebuie sa stie cine sunteti, hotilor!!! Alegerile au fost in mod evident fraudate si trebuie anulate!”, a scris Ciolacu la miezul noptii pe Facebook.

Jandarmeria a anuntat ca „incaperea in care sunt depozitate materialele electorale este asigurata cu post permanent de protectie”.

„In legatura cu evenimentul din data de 30 septembrie a.c. privind patrunderea mai multor persoane in incinta Biroului Electoral al Sectorului 1, Directia Generala de Jandarmi a Municipiului Bucuresti face urmatoarele precizari:

Incaperea in care sunt depozitate materialele electorale este asigurata cu post permanent de protectie.

Accesul in zona respectiva este restrictionat pe timpul cat aceasta este sigilata si permis doar celor care au acest drept.

Persoanele care au intrat in cladirea in care se afla si Biroul Electoral, au fost legitimate si nu li s-a permis accesul in zona acestea parasind incinta. Nimeni nu a patruns in zona restrictionata.

Ulterior, in perimetrul exterior al cladirii, mai multe persoane se filmau reciproc, cu telefoanele mobile si purtau discutii contradictorii, fapt pentru care jandarmii au luat masuri de ordine publica in zona”, a anuntat Jandarmeria.

Clotilde Armand: „Intr-o tara normala dl Tudorache si dna Firea erau arestati deja”

„Televiziunea unui turnator securist si abonata ani de zile la banii primariei Capitalei pe vremea cand PMB era condusa de fosta lui angajata difuzeaza imagini false despre membrii USR PLUS care ‘sustrag saci cu vorturi’. Fake news!

Acele imagini sunt de la procesul de numarare si persoanele sunt observatori care asistau numararea. Apoi, orice candidat are dreptul sa urmareasca procesul de votare si numarare al votului pe toata perioada procesului electoral.

Asa spune legea. Dar dna Firea si fostul primar nu se pricep la acest proces, ei nu cunosc legea. PSD si-a trimis azi agitatori la sediul BES 1 iar acum promoveaza acum stiri false pentru ca au pierdut alegerile. Sunt doar niste loseri disperati.

PSD si-a facut sediul electoral deasupra sediului BES 1 si acolo i-am prins in flagrant cu procese verbale in alb pregatite sa masluiasca PV. Sper ca procurorii sa-si faca treaba si le solicit sa ne explice cum au ajuns acele imagini din arhiva BES 1 la Antena 3. De asemenea, am sesizat CNA pentru acesta emisiune de dezinformare si maipulare a opiniei publice.

Intr-o tara normala dl Tudorache si dna Firea erau arestati deja. Dar niciodata nu e prea tarziu”, a anuntat Clotilde Armand pe Facebook.

Mai mult despre: , ,

Comentarii: