Demisii din functii inainte de CEX al PSD. Fifor a fost rasplatit de Dragnea cu o functie politica pentru ca a plecat din Guvern

politica

Ministrul Apararii, Mihai Fifor, si-a anuntat, luni, demisia din functie, inaintea sedintei Comitetului Executiv al PSD. De asemenea, Gabriela Firea a anuntat ca a demisionat din functia de presedinte interimar al PSD Bucuresti ca o forma de protest fata de ”blocarea” alegerilor la aceasta organizatie in ultimii doi ani. Comitetul Executiv National al PSD discuta luni activitatea ministerelor, remanierea guvernamentala, noi numiri pe functii in interiorul partidului, dar si eventuale sanctiuni impotriva Gabrielei Firea, critic vehement al liderului partidului, Liviu Dragnea.

”Am multumit pentru sustinere si increderea pe care mi-au acordat-o, zic eu, in doua randuri, o data ca ministru al Economiei si a doua oara ca ministrul al Apararii Nationale. Am incercat sa fac un mandat cat se poate de bun si sper ca nu am inselat increderea nimanui. Pe de alta parte, am facut o analiza foarte serioasa, am vazut ce s-a intamplat in ultimele luni si am considerat ca pot sa merg langa echipa la partid, sa incercam sa pregatim cei doi ani foarte grei care urmeaza”, a declarat luni, Mihai Fifor, inaintea sedintei Comitetului Executiv al PSD, citat de news.ro.

Acesta a vorbit despre ”intarirea echipei” de la partid, anuntandu-si demisia din functia de ministru al Apararii.

”Cred ca e nevoie sa intarim echipa si sa putem sa pregatim proiectele acestea extraordinar de importante. Prin urmare, am rugat-o si pe doamna prim-ministru si pe domnul presedinte Dragnea sa fie de acord sa imi depun mandatul si sa pot sa merg la partid sa ma implic foarte serios”, a mai spus Fifor.

CEX a decis ulterior ca Fifor sa fie numit presedinte interimar al Consiliului National al PSD.

„Mi-am depus acum demisia din calitatea de presedinte interimar la PSD Bucuresti. Este o forma de protest a mea pentru faptul ca de doi ani de zile domnul Dragnea a blocat alegerile la aceasta organizatie si la alte cateva din tara, probabil pentru a fi vulnerabili”, a declarat, luni, Gabriela Firea, inaintea sedintei Comitetului Executiv al PSD.

Aceasta spune ca ”este regretabil” ca se stie ce se va intampla in sedinta, desi aceasta nu a inceput.

In plus, Firea spune ca ar trebui amendat Statutul PSD, astfel incat interimatul sa nu poata dura doi ani.

Gabriela Firea detine functia de presedinte al PSD Ilfov.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: