Deplasarea Mirabelei Grădinaru la summitul de la Washington a costat 31.379 de lei – de aproape 20 de ori mai puțin decât o călătorie a lui Iohannis

Deplasarea Mirabelei Grădinaru la summitul de la Washington a costat 31.379 de lei  de aproape 20 de ori mai puțin decât o călătorie a lui Iohannis
Deplasarea Mirabelei Grădinaru, partenera președintelui Nicușor Dan, la summitul „Fostering the Future Together” organizat la Washington de Melania Trump a costat în total 31.379 de lei, potrivit unui răspuns transmis de Administrația Prezidențială la solicitarea presei.

„Costurile totale au fost de 31.379 de lei”

Potrivit documentului oficial, citat de Gândul, suma acoperă biletele de avion și diurna pentru doi membri ai delegației. Din total, 8.967 de lei au reprezentat cheltuielile aferente Mirabelei Grădinaru, în timp ce restul de 22.412 lei au fost alocați celorlalți membri ai delegației.

„Costurile totale aferente deplasării au fost în cuantum de 31.379,36 lei, reprezentând contravaloarea diurnei pentru cei doi consilieri de stat și a biletelor de avion achiziționate la clasa economică”, se arată în răspunsul instituției.

„Fără costuri de cazare” și zboruri la economic

Administrația Prezidențială precizează că deplasarea s-a realizat la clasa economic, fără cheltuieli de cazare decontate. „Doamna Grădinaru nu a beneficiat de diurnă, iar Administrația Prezidențială nu a suportat costurile pentru cazare”, mai transmite instituția.

Delegația a fost formată din trei persoane: Mirabela Grădinaru, Vlad Ionescu – consilier de stat pentru politică externă și Diana Pungă – consilier de stat pentru relația cu societatea civilă.

„Reprezentarea României la Summitul ‘Fostering the Future Together’ a fost realizată de o delegație a Administrației Prezidențiale aprobată de Președintele României”, se mai arată în document.

Evenimentul a avut loc în perioada 24–25 martie 2026 la Washington D.C., la inițiativa Primei Doamne a SUA, Melania Trump, și a reunit participanți internaționali pentru discuții privind educația digitală, inteligența artificială și siguranța copiilor în mediul online.

Cât costau zborurile fostului președinte Klaus Iohannis

Prin comparație, costurile deplasărilor externe ale fostului președinte Klaus Iohannis au fost semnificativ mai ridicate.

Potrivit datelor desecretizate de Administrația Prezidențială, cele 193 de zboruri speciale efectuate în cei aproape 11 ani de mandat au costat bugetul României peste 113,6 milioane de lei (aproximativ 22,8 milioane de euro), cu o medie de circa 115 000 de euro per zbor.

Unele deplasări internaționale, precum turneele din America Latină și Asia, au depășit individual 1,4–1,5 milioane de euro, în timp ce anul 2023 a înregistrat un vârf de aproximativ 7,3 milioane de euro pentru 26 de vizite externe.

Comentarii

Citește mai departe

Regele Danemarcei a cerut unui politician de centru-dreapta să încerce să formeze un nou guvern după ce premierul Mette Frederiksen nu a reușit să formeze o coaliție de guvernare. Anunțul făcut vineri seara a zguduit scena politică, deoarece Mette Frederiksen este o figură marcantă a politicii daneze de decenii. Partidul său de centru-stânga, social-democrații, a […]
Un avion al companiei americane low cost Frontier Airlines a lovit și ucis o persoană pe pista aeroportului internațional din Denver în timpul decolării, provocând un incendiu la motor și forțând pasagerii să evacueze, au declarat autoritățile. Un purtător de cuvânt al aeroportului a declarat că persoana lovită de avion a sărit un gard și […]
Stresul reprezintă una dintre cele mai importante reacții fiziologice ale organismului uman, având rol adaptativ pe termen scurt, dar devenind profund nociv atunci când se menține cronic. Expunerea prelungită la stres determină modificări complexe la nivel hormonal, metabolic și cardiovascular, cu impact direct asupra nivelului colesterolului și asupra sănătății generale. În prezent, medicina modernă recunoaște […]
Un armistițiu fragil părea să se mențină, sâmbătă, după ce Statele Unite au lovit două petroliere iraniene, în timp ce Bahrain, țara care găzduiește cartierul general regional al Marinei SUA, a anunțat că a arestat zeci de persoane despre care susține că au legătură cu Garda Revoluționară a Iranului. Atacurile de vineri pun sub semnul […]
Directorul INSCOP, Remus Ştefureac, a comentat sâmbătă criticile formulate de preşedintele Nicuşor Dan la adresa Uniunii Europene şi a susţinut că acestea sunt legitime şi proeuropene. Ştefureac a afirmat că observaţiile făcute de şeful statului vizează dependenţa energetică a Europei faţă de Rusia, neglijarea industriei de apărare şi efectele unor politici de mediu asupra industriei […]