„Deschiderea focului fratricid si cresterea in intensitate a psihozei teroriste”. Procurorii dezvaluie metodele „diversioniste” folosite de Ion Iliescu la Revolutie

news

Ion Iliescu a acceptat si oficializat masuri cu caracter militar, dintre care unele au avut „un evident caracter diversionist”, se arata intr-un comunicat transmis, marti, de Parchetul General, in care se precizeaza ca s-a dispus extinderea si efectuarea in continuare a urmaririi penale pentru infractiuni contra umanitatii fata de fostul presedinte al Consiliului Frontului Salvarii Nationale (CFSN), fiind vizate fapte comise in intervalul 27 – 31 decembrie 1989, pentru care nu este necesara indeplinirea unei conditii prealabile de autorizare.

„Reamintim ca pentru faptele comise in intervalul 22 – 27 decembrie 1989 de catre Iliescu Ion, procurorii militari au solicitat autorizarea presedintelui Romaniei, necesitatea acestei masuri procesuale fiind justificata de faptul ca, in perioada mentionata, CFSN a actionat ca un veritabil Guvern, membrii acestuia fiind asimilati unor ministri”, se mai arata in comunicat.

Conform aceleiasi surse, procurorii Sectiei Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie (PICCJ) au mai dispus in dosarul „Revolutiei” efectuarea in continuare a urmaririi penale, sub aspectul savarsirii infractiunii contra umanitatii, fata de generalul locotenent in rezerva Iosif Rus, la data savarsirii faptelor comandant al Aviatiei Militare si membru al Consiliului Militar Superior, precum si fata de amiralul in rezerva Emil („Cico”) Dumitrescu Emil, la data savarsirii faptelor capitan rangul I.

Potrivit procurorilor, Iosif Rus, in calitate de comandant al Aviatiei Militare si membru al Consiliului Militar Superior, a dat ordine cu caracter diversionist, precum cel din seara de 22 decembrie 1989, cand, din proprie initiativa si fara drept, a solicitat ca in sprijinul micro-garnizoanei Aeroportului International Otopeni sa fie trimisa o subunitate a trupelor de Securitate.

„Acest ordin, dat de o persoana ce nu avea dreptul sa intervina in organizarea pazei si apararii Aeroportului Otopeni (cu plan propriu de aparare), a produs o ruptura informationala si de comunicare intre fortele angrenate in paza si apararea acestui obiectiv, constituind sursa unei grave confuzii, factori esentiali ce au creat premisele focului fratricid intre militarii MApN si cei ai trupelor de Securitate sosite in sprijin. Fara acest ordin, neregulamentar si inutil, nu ar fi fost posibila tragedia survenita in dimineata zilei de 23.12.1989, in urma careia au decedat 48 de persoane (40 militari) si alte 15 au fost ranite”, se mentioneaza in comunicat.

Procurorii mai sustin ca fata de Iosif Rus exista probe ca pe 23 decembrie 1989 a dat ordin ca elicopterelor de la Regimentul 61 Elicoptere Boteni sa le fie schimbate, prin revopsire, cocardele tricolore de pe fuselaj si inlocuite cu alte insemne, de alt format geometric.

„In conditiile in care gl. lt. (r) Iosif Rus a ordonat, in mai multe randuri, ca aparatele de zbor amintite sa efectueze diverse misiuni deasupra Capitalei (TVR, Cimitirul Ghencea etc.) si in alte zone, cu scopul combaterii presupusilor teroristi, au fost generate confuzii si suspiciuni intemeiate la nivelul militarilor dispusi la sol pentru paza diverselor obiective, situatie care a dus la deschiderea focului fratricid si cresterea in intensitate a psihozei teroriste. De mentionat ca toate afirmatiile facute cu privire la existenta elementelor teroriste s-au dovedit ulterior a fi false”, precizeaza PICCJ.

In ceea ce-l priveste pe Emil („Cico”) Dumitrescu, din probatoriu rezulta ca, imbracat in tinuta militara, a lansat personal prin intermediul TVR, incepand din ziua de 22 decembrie, informatii false, cu caracter diversionist, ce au avut drept efect instaurarea la nivelul intregii tari a psihozei fenomenului terorist, ce a avut drept consecinta pierderi de vieti omenesti, vatamari corporale si lipsirea de libertate a numeroase persoane.

„Ca initiator si coordonator al comandamentului unic de conducere (organism politico-militar) iar, mai apoi, in calitate de presedinte al CFSN (care si-a subordonat Consiliul Militar Superior), Iliescu Ion a acceptat si oficializat masuri cu caracter militar, dintre care unele au avut un evident caracter diversionist. Prin exercitarea autoritatii depline, Iliescu Ion ar fi putut interveni pentru stoparea fenomenului diversionist, insa nu a actionat in acest sens. Psihoza terorista ce a atins cote paroxistice in randurile militarilor si civililor inarmati, coroborata cu multe ordine militare ce au prezentat caracter diversionist (deplasari de trupe ale unor unitati militare, ordonate in general pe timpul noptii), a avut drept rezultat numeroase situatii de foc fratricid si de deschidere a focului asupra unor persoane ce nu desfasurau activitati potrivnice miscarii revolutionare”, se mai arata in comunicatul PICCJ.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: