Detalii scandaloase despre controlul efectuat de Inspectia Judiciara la DNA. Un procuror dezvaluie presiuni pentru a se crea ‘scurgeri de informatii’

actualitate

Conducerea Inspectiei Judiciare a intervenit in efectuarea controlului managerial la DNA „prin dispozitii date in afara cadrului legal, coroborat cu prelungirea nejustificata a perioadei de control, de natura a perturba activitatea DNA”, acuza insasi coordonatoarea echipei de control, inspectoarea Elena Radescu, intr-o nota de 12 pagini trimisa Consiliului Superior al Magistraturii, scrie ziare.com.

Dispozitiile acuzate de inspectoarea Elena Radescu, se refera la „efectuarea intr-un anumit mod a controlului, de natura a crea conditii pentru scurgeri de informatii in cauze aflate in proceduri speciale, verificarea unor dosare care se aflau in proceduri de inventariere si nu se aflau in lucru la procurori, audierea unor persoane care au plecat din DNA pe segmentul comunicare”.

Elena Radescu sustine ca Adriana Romanescu Pampu, directoarea Directiei de Inspectie Judiciara (IJ) pentru procurori, i-a cerut sa verifice „dosarele in materialitatea lor”, desi, spune Elena Radescu, verificarea nu poate viza decat ritmicitatea efectuarii actelor de urmarire penala si controalele efectuate de procurorii ierarhic superior.

Totdata, sustine Elena Radescu, Adriana Romanescu Pampu i-ar fi cerut sa verifice si activitatea procurorilor care nu mai lucreaza in DNA, desi legal verificarile se limiteaza la dosarele aflate in lucru.

Elena Radescu sustine ca i-ar fi fost transmise prin intermediul inspectoarei Sanda Mates mai multe recomandari privind efectuarea controlului, inclusiv „sa nu mai vorbeasca cu sefa DNA, Laura Codruta Kovesi, decat in prezenta tuturor membrilor echipei de inspectie”.

„I-am precizat ca (…) aceasta (Laura Codruta Kovesi – n.red.) coordoneaza si controleaza Sectia de combatere a coruptiei care face obiectul controlului meu. Prin urmare, orice disfunctionalitate trebuie sa o discut si sa solicit un punct de vedere care nu poate fi cenzurat de inspectorii care nu fac parte din echipa stabilita sa verifice activitatea acestei sectii”, se arata in nota depusa la CSM.

Obiectiile Elenei Radulescu la indicatiile conducerii IJ au fost consemnate intr-un proces verbal, insa inspectoarea nu a primit un exemplar al acestui proces verbal.

Coordonatoarea echipei de inspectie de la DNA reclama la CSM faptul ca inspectoarele Monica Plesea si Mihaela Hitruc au cerut prelungirea controlului fara o discutie prealabila cu ea. Cele doua, sustinute si de inspectoarea Sanda Mates, ale carei lucrari erau aproape finalizate, nu au renuntat la ideea prelungirii nici cand cele trei inspectoare din echipa s-au oferit sa le ajute sa finalizeze controlul in termenul stabilit si in pofida faptului ca au fost discutate efectele perturbatoare ale acestei prelungiri si asupra activitatii DNA si asupra sectiei de procurori a IJ.

Acest refuz, spune Elena Radescu, „ne-a determinat sa credem ca motivul real al solicitarii prelungirii perioadei nu a constat in imposibilitatea de finalizare a verificarilor pana la acel termen, ci a fost reprezentat de alta imprejurare necunoscuta noua”.

De altfel, Elena Radescu atrage atentia cu inspectoarele Plesea si Hitruc au ales o modalitate de lucru care presupunea intarzieri in efectuarea controlului.

Inspectorul sef al IJ a decis prelungirea controlului, fara sa ceara opinia coordontoarei echipei de ancheta si nici macar nu i-a comunicat personal, ci prin Sanda Mates, ordinul de prelungire.

Elena Radescu dezvaluie faptul ca inspectoarea Monica Plesea a recunoscut ca este prietena cu procuroarea Mihaela Iorga Moraru, recent revocata din DNA si aflata in conflict cu Laura Codruta Kovesi, motiv pentru care s-a si recuzat de la verificarea dosarelor ramase nesolutionate de aceasta.

In documentul de 12 pagini, inspectoarea Elena Radescu isi mai acuza colegele, Monica Plesea si Mihaela Hitruc, inspectoare in cadrul echipei trimisa la DNA, de „lipsa de respect si tact in timpul verificarilor efectuate la sectia de combatere a infractiunilor asimilate infractiunilor de coruptie”.

Fapt foarte grav, potrivit notei semnata de Elena Radescu, „de multe ori s-au pus intrebari pe fondul cauzei si nu pe ritmicitatea actelor de urmarire penala”.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: