Deutsche Welle: Sforarul de Dambovita care duce macelari la Tonnies
Lungul drum al macelarilor romani spre abatoarele din Germania trece prin esaloanele mai discrete ale puterii politice locale din Romania. Deutsche Welle prezinta o ampla ancheta privind modul in care mii de romani ajung sa lucreze in abatoarele din Germania in conditii umilitoare.
Clientul german al discounterului din coltul strazii cauta atent, prin lada frigorifica a magazinului, ceafa de porc din care va pregati pranzul de duminica. Sa fie frumoasa, nici prea mare, dar nici mica, fara multa grasime, sa iasa o friptura sanatoasa. Cumpara de ani de zile de la acelasi producator, un abator din apropiere de Dortmund, despre care stie ca nu indoapa bietele animale cu tot felul de steroizi si alte chimicale. Uneori, cate un macelar nepriceput isi mai scapa cutitul prin palma si stropeste cu sange felia proaspat transata.
De unde sa stie clientul german asta? Nu stie nici de unde vine porcul din farfurie, si nici cine i l-a transat. Nici nu il intereseaza. De ani buni, marile abatoare germane si-au mutat crescatoriile de porci inspre est, mai ales in Rusia, unde mana de lucru este mai ieftina, iar normele de protectie si calitate pot fi negociate local, fara sa existe riscul unor indiscretii de ordin superior. Dimpotriva, unul dintre cei mai apropiati tovarasi ai sefului suprem de la Moscova este chiar liderul de necontestat al industriei porcilor din Germania.
Clemens Tonnies, supranumit de presa germana ”imparatul snitelului”, se pozeaza cu tarul de la Kremlin, il lauda sau scuza pe Vladimir Putin in media germana, a acceptat fara nici o retinere ca Schalke 04, echipa de fotbal din Bundesliga, al carei presedinte este, sa poarte pe piept numele companiei Gazprom, compania de extractie si comert cu resurse energetice recunoscuta in lumea larga drept bratul economic al serviciilor secrete rusesti. Prietenul comun al celor doi se numeste Gerhard Schroder. Fostul cancelar federal, ajuns om de casa al tarului de la Kremlin, este oaspete permanent de onoare in loja vip a echipei minerilor din Gelsenkirchen prezidata acum chiar de Clemens Tonnies. Nu e de mirare ca, la un astfel de anturaj, politicienii germani s-au facut ani la rand ca nu exista nici o problema in industria abatoarelor.
Pe langa fermele, pasunile si abatoarele din Rusia, imperiul lui Tonnies, care – scria toamna trecuta revista germana Manager Magazin – inregistra vanzari globale anuale de peste 6,5 miliarde de euro, se extinde si in China sau Serbia. Afacerea de acasa, din Germania, nu mai creste cu viteza cu care si-ar dori Tonnies, asa ca pentru a iesi pe profit si in Europa, a cumparat recent un concern rival danez, cu care a intrat pe pietele din Marea Britanie si Polonia. Si, in ciuda cifrelor de afaceri imense, macelariile lui Tonnies isi trateaza muncitorii, adusi de unde mana de munca este mai ieftina, sub standardele specifice pietei germane.
Nu este exclusiv vina concernului de macelarii dar, cum spunea intr-o discutie cu Deutsche Welle preotul catolic german Peter Kossen, unul dintre cei care au tras recent semnalul de alarma in cazul Tonnies, este greu de inteles de ce un om care castiga atat de multi bani pune atat de putin pret pe conditiile de munca ale celor care-i aduc profitul.
Conditiile de munca trebuie sa se schimbe radical in abatoarele germane
Cei mai multi vin din Romania. Si, pana cand nu a izbucnit focarul de coronavirus in coloniile in care acestia traiesc, Clemens Tonnies nici nu a acceptat sa discute despre conditiile precare in care est-europenii traiesc pentru a munci in abatoarele din estul landului federal Renania de Nord-Westfalia.
Numai la abatorul din Rheda-Wiedenbruck se sacrifica saptamanal 150.000 de porci. La nivelul intregului concern sunt circa 20 de milioane anual. Mare parte din afacere este subcontractata. O retea intreaga de firme care isi intersecteaza domeniile de activitate si actionariatele, o increngatura tot mai greu de controlat. Despre nereguli se vorbeste de mult. Niciodata, insa, din partea lui Tonnies. In parcarea deasupra careia o vacuta, un vitel si un porc de plastic si neon se invart 24 de ore din 24, jurnalistii curiosi sunt, de douazeci de ani, pusi pe fuga de angajatii firmelor de paza, care nu permit indiscretilor sa se apropie de abator. Tacerea este impusa si angajatilor, povesteste unul dintre macelarii romani, intr-o discutie recenta cu Deutsche Welle. ”Nu stiti nimic, nu cunoasteti limba, ati venit sa munciti, nu vreti probleme”.
Muncitorii romani au de ales: locuiesc in conditii civilizate, dar fac naveta, prelungindu-si si mai mult ziua de lucru, care nu se termina niciodata la ora stabilita in contract, sau accepta dormitoare comune in imediata vecinatate a fabricii. Grupul Tonnies spune ca nu are idee despre aceste detalii, pentru ca muncitorii sunt in subordinea subcontractorului. Primaria din Rheda-Wiedenbruck il contrazice, noteaza publicatia Kolner Stadt-Anzeiger: abatorul trebuie sa raporteze adresa angajatului. Una dintre acestea este in oraselul Schloss Holte-Stukenbrock, renumit in Westfalia de Est printr-un castel, care ii si da numele, si un parc safari iubit de copiii din jurul Bielefeldului. Cam 30 de minute de drum cu microbuzele pana la abator.
Contactati de Deutsche Welle, muncitorii romani cazati acolo au fost retinuti in a comunica. Principalul motiv: ”MGM e aici”. Cand spun MGM, oamenii se refera la chiar patronul firmei. MGM este un anume Dumitru Miculescu, antreprenor roman care a dezvoltat, intr-un vechi bloc de birouri din Westfalia, un mic imperiu de firme – sapte, la numar: MGM, MTM, MDS, MDI, DMI, DAN, DAS. Un pic de afaceri imobiliare si multe domenii care au legatura cu munca in abatoare, inclusiv plasarea fortei de munca. Pare un antreprenor de succes. Unii spun ca, de cand cu problema epidemiologica, a fost vazut de cateva ori in preajma lui Tonnies. ”Intalniri pentru discutii strict de afaceri. Nu suntem prieteni”, a comentat Tonnies. In fond, Miculescu nu ii poate livra decat cativa mii de macelari, prietenii lui Tonnies ii pun la picioare tari intregi.
Miculescu este unul dintre cei care au perfectionat aceasta veritabila industrie a subcontractarii in bransa macelarilor. Nu este singurul. Unii au luat-o de jos: au venit ca simpli angajati in abatoare, au speculat nevoile colegilor lor, au cumparat masini de ascutit cutite, de exemplu, pe care le-au instalat in camerele in care si dormeau, au incasat bani frumosi de la colegi si nu au raportat nimic fiscului german. Cu timpul, cei mai prosperi s-au mutat, la randul lor, in zona importului de mana ieftina de munca. Drumul lui Miculescu a mers, insa, pe alte cai.
Aparent, Dumitru Miculescu este un personaj irelevant in Romania. Numele lui nu apare niciunde, in presa centrala. La Bistrita sau Calafat nu a auzit nimeni de el. Este cunoscut doar in fieful sau, Dambovita. La fel cum se intampla in mai toate judetele Romaniei, la fel cum se intampla cu mai toti baronii locali. In contextul unei culturi civice reduse, pe care o intretin si de care profita, traiesc discret si prospera fericiti, daca nu emit pretentii incomode si nu tenteaza la sferele de influenta ale altora. Sunt primii beneficiari ai falselor scandaluri ale politicii mari: adrenalina vine de la televizor, arde in mizele nationale si globale fals puse in scena; in schimb, cardasiile locale se deruleaza sub radar.
In Dambovita, de unde vine Dumitru Miculescu, afacerile cu carne se invart in jurul tuturor partidelor. Aici a facut si Miculescu avere. Mai pe munca cinstita, mai pe langa lege. A primit, intr-un dosar de mita la Banca Carpatica, printr-o decizie penala a Curtii Supreme, o condamnare definitiva cu suspendare la un an si sase luni inchisoare pentru fals in inscrisuri sub semnatura privata si intocmirea incompleta sau necorespunzatoare a documentelor financiare si fiscale. Dupa o perioada de timp, a solicitat si a obtinut stergerea numelui lui din portalurile oficiale ale justitiei romane, pe motiv ca a obtinut in instanta, la cerere, statutul de ”persoana reabilitata”. Aceasta nu inseamna, insa, ca a fost absolvit de responsabilitatea faptelor comise si de condamnarea primita.
A crescut industrial, de-a lungul anilor, porci, pui, tot ce se poate transa, procesa si consuma, s-a mai ocupat si de cafenele, produse farmaceutice sau standuri in piete. Impreuna cu familia, a preluat, la inceputul anilor 2010, si un mic trust local de presa incomod pentru administratia locala si judeteana de la Targoviste, controlate pe atunci de personaje din anturajul Elenei Udrea. Unul dintre tovarasii locali ai lui Miculescu, bucuros de preluarea televiziunii locale MDI, a fost liberalul Florin Popescu, ex-deputat si fost presedinte al Consiliului Judetean, trecut mai tarziu la PD-L si apoi la PMP, condamnat definitiv pentru ca a cerut unui om libanez de afaceri 60 de tone de pui grill, pe care le-a distribuit alegatorilor din Dambovita, mita electorala, in campania pentru sefia Consiliului Judetean din 2012. Un alt liberal care si-a dorit prietenia trustului media cumparat de Miculescu a fost ex-primarul din Targoviste, Gabriel Boriga, condamnat definitiv la inchisoare cu suspendare pentru coruptie. Si acesta a plecat de la PNL la Miscarea Populara. A fost ulterior recuperat de PSD, care l-a numit city manager, functie pe care o detine si acum.
De altfel, politica pare sa fie unul dintre locurile de joaca preferate ale lui Miculescu. Nu doar ca le-a fost de ajutor unora dintre politicienii locali, ci a intrat chiar el in bataliile pentru functii si mandate. In 2016 a aderat la PSD. Un episod scurt, insa: tot in 2016, a adunat o mana de pesedisti locali cu care s-a mutat la UNPR, formatiunea fondata de generalul navetist politic Gabriel Oprea, a carui imagine publica este de sinistra supravietuitoare a vechii Securitati ceausiste. Instalat presedinte al acestei filialei Dambovita, Miculescu a urmarit scurt timp ”interesul national”, adica a tradat si a plecat la PNL. Este transferat direct la sefia liberalilor din acelasi judet Dambovita, in locul actualului premier Ludovic Orban, proaspat inscris atunci, in acelasi 2016, candidat pentru primaria Capitalei. Orban insusi l-a recomandat pentru functia de la Targoviste. Agitatul an politic al lui Miculescu avea sa se curme brusc cu demisia de la PNL, din cauza rezultatelor slabe inregistrate in alegerile parlamentare din decembrie 2016.
Atacurile insistente ale lui Adrian Tutuianu, pe atunci pesedist influent, fost sef al Consiliului Judetean Dambovita si senator, presedinte al Comisiei de Control a SRI, tradeaza o teama constanta a PSD fata de omul de afaceri intrat in politica. ”Administratia judeteana nu este abator”, i-a transmis Tutuianu care, prin comportamentul sau, a confirmat influenta lui Miculescu in judet, unde ar fi amenintat oameni de afaceri, lideri locali sau ai romilor si le-ar fi spus ca are control si drept de vataf asupra sefilor de la Inspectoratul Teritorial de Munca, ANAF si Politie.
Din anul 2015, afacerile cu carne din Romania ale lui Miculescu isi schimba ambalajul. Principala afacere a familiei se rebranduieste: din Bogdady Trans SRL devine Sud Fleisch SRL, cu sediul in Ghergani, localitate componenta a orasului Racari. Bilantul oficial si public pe ultimii 12 ani arata ca firma a avut si perioade mai bune, cu 147 de angajati si cifra de afaceri de patru milioane si jumatate de euro. Spre zilele noastre a decazut la doar cinci angajati si mai putin de 400 de mii de euro cifra de afaceri. Administratorul Sud Fleisch era Ocnaru Andrei Lucian, care se mai ocupa si de manageriatul unei firme numite MD-I Fleisch, nume asemanator uneia dintre cele sapte afaceri ale lui Miculescu din complexul de birouri de la Schloss Holte-Stukenbrock.
Nu este, insa, unicul loc din Westfalia de Est in care Miculescu are birouri si firme. In 2009, o fosta firma romaneasca de selectie si plasare a fortei de munca, Ninbog SRL, din Sotanga, Dambovita, reconvertita la productia si conservarea carnii, si-a deschis filiala la nici cinci kilometri distanta de abatorul din Rheda-Wiedenbruck al lui Clemens Tonnies. Sefa filialei este Daniela Maria Munteanu, trecuta prin mai multe pozitii cheie in afacerile lui Miculescu, inclusiv pe la Sud Fleisch. La Ninbog, printre asociati se numara politicieni locali din PNL si UNPR, Marin Sebastian Valentin si Maican Alexandru, cu care familia Miculescu mai face si afaceri imobiliare.
La o astfel de increngatura de firme si in anturajul unor politicieni prietenosi, nu mai ramane decat controlul institutiilor de control. Miculescu a rezolvat si aceasta asociere. O firma, Mialdy Impex SRL, pe care a infiintat-o alaturi de fiica sa in 2006 pentru recrutarea de muncitori, si-a schimbat domeniul de activitate, doi ani mai tarziu, specializandu-se in prelucrarea carnii. Apoi si-a schimbat patronii si numele. Noua firma, M-T Agro Branis SRL, ii avea ca proprietari pe Miculescu si Sandu Marius Tolea si se ocupa de acum de cresterea porcinelor. Treptat, Tolea a preluat toata partea lui Miculescu si a numit-o administrator pe sotia sa, Laurentia. In aprilie 2012, pentru a accede la functii executive in Directia Sanitar-Veterinara Dambovita, i-a transferat afacerea unei tinere de 22 de ani. Alexandra Raluca Stoica, o nepoata pe care a crescut-o ca pe o fiica, dupa cum declara Tolea. Ea este in prezent asociat unic la M-T Agro Branis, dar a inceput recent si o cariera in structurile supreme de control a industriei alimentare, Autoritatea Nationala Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor, unde este consilier asistent.
Unchiul Tolea, fost patron al afacerii fondate de Miculescu, este director executiv al Directiei Sanitar Veterinare Dambovita. In 2016, Agentia Nationala de Integritate a constatat ca unchiul Tolea era in conflict de interese deoarece a semnat contracte catre firmele administrate de sotia sa. Desi a sustinut ca este nevinovat, s-a ingrijit sa nu mai fie prins in vreo situatie similara: in 2019, cand pesta porcina a afectat judetul Dambovita, si-a delegat atributiile unui adjunct care a semnat despagubiri de peste doua milioane si jumatate de lei pentru firma nepoatei, M-T Agro Branis. Intrebat de jurnalistii de la Recorder despre moralitatea situatiei in care ocupa o functie din care controleaza sau subventioneaza afacerile propriei familii, a raspuns ca ”Daca o luam pe moralitate, cine sa creasca animale, daca nu medicii veterinari? Daca eu am invatat sa cresc porci, nu e normal sa cresc porci?” Surse din ANSVSA au declarat pentru Deutsche Welle ca Tolea are sprijinul liberalilor pentru pozitia pe care o detine la Targoviste, dar ca, de fapt, ar avea grija de interesele PSD in industria agroalimentara.
Citeste continuarea pe site-ul Deutsche Welle.
