Dezinformarile grosolane ale lui Calin Georgescu privind „inchiderea in case a romanilor”. Lockdown a fost si in Rusia si in China, chiar foarte sever in China
Calin Georgescu foloseste in mod repetat si insistent un narativ lansat de propaganda Rusiei si utilizat isteric anterior si de Diana Sosoaca privind „inchiderea in case a romanilor” in timpul pandemiei.
Luni seara, prezent din nou la Realitatea Plus, in studioul Ancai Alexandrescu, Georgescu a spus in mod repetat ca „Iohannis ne-a inchis in case” si „Am fost inchisi in case” in timpul pandemiei. El a folosit aceasta teorie pentru a acuza ca in Romania este „dictatura”.
Moderatoarea Anca Alexandrescu nu a avut nimic de comentat in legatura cu acest fake news grosolan. Masuri de lockdown au fost luate in timpul pandemiei in intreaga lume, nu numai in Occident. Mai mult, perioade de lockdown au existat si in Rusia si in China, acestea fiind chiar mai severe decat cele din Romania. Greu de crezut ca regimurile de la Moscova si Beijing au pus in aplicare planurile „globalistilor” pentru a subjuga „libertatile” asa cum sustine acum Calin Georgescu.
Masurile de lockdown luate de Rusia
Rusia a implementat masuri de lockdown in mai multe perioade. Primul val de lockdown a avut loc in perioada martie-iunie 2020. In martie 2020, Moscova si alte regiuni au instituit masuri stricte, inclusiv: interdictii de circulatie, cu exceptia deplasarilor esentiale (munca, cumparaturi alimentare, medicamente), introducerea unui sistem de permise digitale pentru iesirile din casa, inchiderea scolilor, restaurantelor, magazinelor neesentiale si a altor spatii publice, precum si obligatia de a purta masti si manusi in spatiile publice.
Moscova a ridicat lockdown-ul in iunie 2020, dar cu restrictii treptate asupra activitatilor.
Moscova a reintrodus lockdown-uri partiale in toamna anului 2021, inclusiv: inchiderea scolilor, restaurantelor si altor spatii publice pe timpul noptii precum si limitarea numarului de persoane in spatii publice si interzicerea evenimentelor mari.
Restrictii regionale si lockdown-uri partiale au avut loc de altfel in intreaga Rusie in perioada 2020-2021.
In octombrie 2021, presedintele Vladimir Putin a anuntat o „saptamana de non-munca” la nivel national (30 octombrie – 7 noiembrie 2021) pentru a incetini raspandirea virusului. Aceasta a fost extinsa pe o perioada mai lunga in unele regiuni.
De asemenea, in Rusia au fost introduse coduri QR pentru accesul in locuri publice (teatre, restaurante, centre comerciale), o procedura similara cu declaratiile scrise care acum sunt distribuite masiv de trollii lui Georgescu pe retelele de socializare.
Masurile de lockdown luate de China
China a implementat unele dintre cele mai stricte masuri de lockdown la nivel mondial in timpul pandemiei de COVID-19, ca parte a strategiei sale „Zero-COVID”.
1. Lockdown-ul din Wuhan si Hubei (ianuarie – aprilie 2020)
Pe 23 ianuarie 2020, Wuhan, orasul de unde a izbucnit pandemia, si alte orase din provincia Hubei au intrat in lockdown sever. Au fost inchise transporturile publice, trenurile, aeroporturile si drumurile principale. Restrictiile au afectat peste 50 de milioane de persoane. Timp de doua luni, toate afacerile neesentiale si institutiile de invatamant au fost inchise, iar locuitorii nu au putut parasi casele fara permise speciale. Lockdown-ul din Wuhan s-a incheiat oficial pe 8 aprilie 2020.
2. Masuri stricte in alte regiuni (2020-2021)
Alte regiuni au adoptat lockdown-uri temporare, inclusiv testare in masa si carantina obligatorie pentru toate persoanele care intrau in tara sau in zonele afectate. Majoritatea interactiunilor sociale au fost limitate, iar accesul in spatiile publice era permis doar cu un cod de sanatate generat de aplicatii digitale care monitorizau starea de sanatate a cetatenilor.
3. Lockdown-ul din Shanghai (martie – mai 2022)
Shanghai a intrat intr-un lockdown prelungit in martie 2022, in care 25 de milioane de persoane au fost izolate la domiciliu. Oamenii aveau acces limitat la alimente si medicamente, ceea ce a provocat nemultumiri majore.
Si PSD a folosit in mod fals aceasta tema
Si PSD a folosit in mod manipulator tema lockdown-ului in timpul recentei campanii electorale, validand astfel teoriile extremiste ale pro-rusului Calin Georgescu.