DEZVALUIRI. Cum o duce Voiculescu la PUSCARIE: „Se plange mereu ca a luat prea mult”. Gadea il viziteaza deseori

politica

Hotnews.ro a publicat informatii in exculsivitate despre regimul de care beneficiaza Dan Voiculescu la inchisoare. De asemenea, sunt prezentate dezvaluiri si despre viata dupa gratii a altui detinut celebru, Maricel Pacuraru, patronul postului Realitatea TV.

Dan Voiculescu imparte celula la penitenciarul Rahova cu patru alti colegi: un regizor tanar condamnat pentru delapidare, un detinut condamnat pentru coruptie si alte doua nume mai cunoscute. Unul este Popa Corneliu, fostul director al Agentiei Domeniilor Statului condamnat si el in dosarul ICA iar celalalt este Mihai Toader, fostul director al Postei Romane condamnat la zece ani pentru abuz in serviciu.

Potrivit surselor HotNews.ro, Voiculescu „se plange mereu ca a primit prea mult fata de ce a facut”, iar printre putinele privilegii de care se bucura in prezent ar fi faptul ca este lasat sa se plimbe singur, separat de ceilalti detinuti. Potrivit surselor HotNews.ro, pe langa familie, mai este vizitat in penitenciar si de Mihai Gadea.

Totusi, Voiculescu a beneficiat in trecut de regim privilegiat. Hotnews.ro a dezvaluit in premiera in ianuarie 2016, citand surse din ANP, ca Dan Voiculescu, pe langa timpul dedicat scrierii cartilor, figureaza ca pontat pentru zile de munca efectuate.

Patronul Realitatea TV, Maricel Pacuraru, are si el o viata privilegiata dupa gratii.

„Maricel Pacuraru de pe sectia a IX-a nu noteaza in fisele de biblioteca cartile imprumutate (…), sta picior peste picior pe birou, se uita la TV si la filme, dar cine are nevoie de un spatiu cat de mic pentru a lasa materiale ocupationale nu le poate lasa pentru ca nu are acordul lui iar peste cuvantul lui nu trece nici un educator. Maricel Pacuraru si Gheorghe (…) beneficiaza de frigider iar acesta din urma sta in fiecare sambata si duminica pana la orele 17 la club si biblioteca uitandu-se la filme si facand (…) afaceri pentru propria lui firma”, se arata intr-o plangere transmisa conducerii ANP in urma cu doua luni.

Detinutul mai noteaza in sesizarea adresata conducerii ANP ca „sectia a IX -a este un fel de stat in stat”, ca detinutii de acolo beneficiaza de regim preferential, sunt scosi la munca si alte activitati spre deosebire de ceilalti. „Conditiile in celule pe sectii sunt infecte, suntem 22 – 26 de persoane private de libertate in 25 mp”, mai arata detinutul in plangerea lui.

Potrivit surselor HotNews.ro, la ultima comisie de planificare la munca, doar Corneliu Iacobov ar fi fost planificat la postul de bibliotecar, insa Pacuraru ar fi protestat. Drept urmare, s-a infiintat un al doilea post pentru el. Iacobov este condamnat definitiv in 2012 la 7 ani de inchisoare in dosarul Rafo Onesti. Faptul ca Pacuraru este pontat in postul de bibliotecar nu este doar un statut privilegiat acordat VIP-urilor care evita astfel aglomeratia din celule, ci conteaza efectiv la calcularea executarii pedepsei. Astfel , potrivit legii de executare a pedepselor, „a) in cazul in care se presteaza o munca remunerata, se considera 5 zile executate pentru 4 zile de munca; b) in cazul in care se presteaza o munca neremunerata, se considera 4 zile executate pentru 3 zile de munca; c) in cazul in care munca este prestata pe timpul noptii, se considera 3 zile executate pentru doua nopti de munca”.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: