Dezvaluiri cutremuratoare: Bush s-a gandit sa foloseasca BOMBA ATOMICA in 2001

news

Guvernul presedintelui american George W. Bush a luat in calcul posibilitatea lansarii unui atac nuclear impotriva Afganistanului dupa atentatele din 11 septembrie 2001 impotriva turnurilor gemene din New York si a cladirii Pentagonului din Washington, scrie Der Spiegel in editia de sambata, preluat de EFE.

„Documentele erau scrise”, asigura Michael Steiner, care era la acea vreme consilier pe probleme de politica externa al cancelarului german de atunci, Gerhard Schroeder, raspunzand la intrebarea saptamanalului german daca SUA au avut in vedere chiar si folosirea armelor atomice.

Potrivit lui Steiner, care vorbeste pentru prima data de discutiile secrete cu guvernul american, „ei chiar au studiat toate posibilitatile”. Steiner adauga ca atat Schroeder, cat si el erau preocupati dupa atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 ca guvernul american „va reactiona intr-un mod exagerat din cauza socului”, mai ales tinand cont de faptul ca intreaga administratie a SUA „practic se baricadase”.

Steiner a mai explicat ca el s-a pronuntat impotriva atitudinii adoptate de Schroeder, de a manifesta „solidaritate fara limite” fata de Statele Unite, pentru ca fostul consilier a fost de parere ca „un stat nu trebuie sa semneze cecuri in alb”. Steiner spune ca a calatorit special la Hanovra pentru a-i impartasi indoielile sale pe aceasta tema cancelarului german, insa acesta nu si-a schimbat parerea, spune Steiner.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: