Diana Buzoianu anunță schimbări la programul Rabla: restricții pentru mașini și suspendarea finanțării pentru firme

Diana Buzoianu anunță schimbări la programul Rabla restricții pentru mașini și suspendarea finanțării pentru firme
Ministra Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat joi modificări importante privind programul Rabla, inclusiv criteriile pentru achiziția de mașini și posibile limitări pentru unele categorii de beneficiari.

Propunerea se află încă în etapa de consultare interministerială, iar lansarea programului depinde de aprobările finale. În același timp, programul Rabla pentru persoane juridice rămâne suspendat până la identificarea unui nou buget.

Ce mașini ar putea fi cumpărate prin Rabla

Ministra Mediului a precizat că proiectul privind noile reguli pentru programul Rabla se află în dezbatere și că urmează să primească răspunsuri de la alte instituții înainte de a fi pus în transparență decizională. Printre acestea se numără Consiliul Concurenței și Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT).

„Deci noi avem un termen de minim 10 zile de când punem ordinul în dezbatere. Așteptăm și un răspuns, o să trimitem astăzi o întrebare și am primit răspunsul de la Consiliul Concurenței, o să trimitem astăzi o întrebare și către MEDAT. După ce primim aceste răspunsuri, și noi sperăm să fie vorba de câteva zile în care să primim răspunsul, vom putea să punem în transparență ordinul. Ordinul va sta în transparență 10 zile și apoi se intră pe exact calendarul care a fost aplicat la Rabla și în anii anteriori”, a spus Diana Buzoianu.

Oficialul a explicat și direcția generală a modificărilor privind tipul de autoturisme eligibile în program.

„Propunerea pe care o propunem către ministere, să vedem dacă este o propunere cu care celelalte ministere sunt de acord, este să avem mașini fabricate sau asamblate în Europa sau în statele care au convenții pe zona de Marea Mediterană. Deci practic, și UK, că UK are altă prevedere, alte tratate semnate la nivel de UE”, a declarat ministra Mediului.

Modificări pentru instituții și limitări bugetare

Pe lângă regulile privind achiziția de autovehicule, programul Rabla ar urma să includă și restricții pentru anumite categorii de beneficiari. Ministra a precizat că se ia în calcul limitarea achiziției de motociclete și mopede la aproximativ 10% din bugetul total alocat.

De asemenea, vor exista modificări și în ceea ce privește instituțiile publice și unitățile administrativ-teritoriale (UAT-uri). Dacă anul trecut unele instituții puteau accesa vouchere pentru până la 25 de autovehicule, noua propunere reduce acest plafon.

„Am deschis proiectul acesta în limita a maxim 8 mașini pentru anumite categorii de instituții. Am scăzut la 5 sau la 6 mașini pe instituție”, a explicat Diana Buzoianu.

Rabla pentru persoane juridice, suspendat temporar

Ministra Mediului a mai anunțat că programul Rabla destinat persoanelor juridice este în prezent suspendat. Reluarea acestuia va depinde de alocarea unui buget suplimentar.

„Programul Rabla pentru persoane juridice este suspendat și va fi reluat în momentul în care vom identifica bugetul necesar”, a precizat oficialul.

Autoritățile urmează să finalizeze forma finală a programului după parcurgerea etapelor de consultare și transparență decizională, urmând ca apoi să fie stabilit calendarul de lansare.

Comentarii

Citește mai departe

Trotinetele electrice închiriate vor dispărea complet de pe străzile din Bruxelles începând cu ianuarie 2027. Decizia a fost luată de guvernul regional, care a anunțat că nu va mai prelungi licențele operatorilor din domeniu, iar actualele autorizații vor expira la finalul anului 2026. Măsura vizează inclusiv ultimii doi mari operatori rămași pe piață, Bolt și […]
Un accident de muncă soldat cu decesul unui angajat a avut loc vineri la Cariera Jilț Nord din județul Gorj. Bărbatul, în vârstă de 52 de ani, șef de echipă, s-a dezechilibrat în timpul unor lucrări de montaj la un utilaj de excavare, iar un element metalic de mari dimensiuni s-a prăbușit peste el. Polițiștii […]
Circulația rutieră pe Transfăgărășan a fost redeschisă vineri, 12 iunie 2026, pe sectorul dintre Piscul Negru și Bâlea Cascadă. Traficul este permis zilnic în intervalul 07:00–21:00, însă autoritățile avertizează că drumul poate fi închis temporar în cazul condițiilor meteo nefavorabile. Redeschidere pe unul dintre cele mai spectaculoase drumuri din România Potrivit Centrului INFOTRAFIC, traficul a […]
Procurorii EPPO (Parchetul European) efectuează, vineri, percheziții la Timișoara într-un dosar privind posibile fraude comise în cadrul unui proiect de incluziune socială derulat cu fonduri europene în perioada 2022-2023, au declarat surse judiciare pentru aktual24.ro. Proiectul a fost implementat printr-o asociație care, la momentul respectiv, era condusă de Cornelia Elena Micicoi, actualul prefect al județului […]
Proiectul noului Centru de Diagnostic și Tratament al Tuberculozei Zerlendi, din cadrul Institutului Național de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”, a trecut de ultima etapă administrativă necesară continuării lucrărilor. Guvernul a aprobat un memorandum care permite suplimentarea contribuției naționale, astfel încât investiția să poată fi dusă la bun sfârșit fără blocaje financiare. Ultimul obstacol administrativ a fost […]