Ministerul arată că Guvernul a aprobat încă din anul 2022 o alocare maximă de 500.000 de lei pentru realizarea studiului necesar elaborării strategiei, cu mai mult de trei ani înainte de semnarea contractului.
„Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor dezminte informaţiile false propagate în spaţiul public de partidul AUR cu privire la costurile, elaborarea şi traseul instituţional al Strategiei naţionale pentru conservarea biodiversităţii 2026-2030. Finanţarea contractului a fost asigurată din Fondul pentru Mediu, instrument creat tocmai pentru susţinerea proiectelor şi programelor de protecţie a mediului şi pentru îndeplinirea obiectivelor europene în domeniu”, a transmis sâmbătă instituţia.
Potrivit ministerului, OUG nr. 196/2005 prevede printre destinaţiile Fondului pentru Mediu realizarea de monitorizări, studii şi cercetări care decurg din acorduri internaţionale, directive europene şi reglementări naţionale.
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a afirmat că suma plătită pentru studiul naţional privind biodiversitatea trebuie raportată la amploarea documentului şi la perioada în care acesta va fi aplicat.
„O strategie naţională cu o miză de un miliard pentru România, o strategie care va fi aplicată patru ani de zile de acum încolo, a costat, dintr-un fond care are ca scop expres inclusiv astfel de studii, 373.600 de lei fără TVA. Spre comparaţie, doar în 2025, AUR a primit peste 27,5 milioane lei din subvenţia acordată de stat. Deci studiul acesta la nivel naţional a fost echivalentul a aproximativ cinci zile din subvenţia partidului AUR”, a declarat Buzoianu.
Ministerul precizează că suma de 373.600 de lei nu a fost plătită pentru simpla redactare a strategiei, ci pentru întregul studiu tehnic, structurat în opt activităţi.
Au fost analizate strategia anterioară şi rezultatele acesteia, starea biodiversităţii din România, obligaţiile europene şi internaţionale, cadrul legislativ şi instituţional, sursele de finanţare, indicatorii de monitorizare şi obiectivele naţionale, fiind elaborat şi Planul de acţiune. Strategia publicată reprezintă activitatea a opta a contractului.
Ministerul aminteşte că şi strategia precedentă, aprobată în 2013 pentru perioada 2014-2020, a fost elaborată cu sprijin extern şi a fost finanţată printr-un proiect UNDP/GEF în valoare de 460.000 de dolari.
Ministerul Mediului respinge şi afirmaţiile potrivit cărora strategia ar fi fost elaborată şi asumată de firme private.
„Ministerul a stabilit cerinţele tehnice, a organizat achiziţia, a analizat livrabilele, a solicitat revizuiri, a coordonat consultările şi a promovat documentul pentru aprobare. Asocierea contractată este formată din două societăţi comerciale şi Societatea Ornitologică Română, organizaţie nonprofit”, se arată în comunicat.
Instituţia precizează că Direcţia Biodiversitate are în prezent 13 angajaţi care lucrează în Serviciul Biodiversitate şi Biosecuritate şi în Compartimentul Arii Naturale Protejate.
Aceştia gestionează, potrivit ministerului, legislaţia europeană în domeniu, raportările către Comisia Europeană, procedurile de infringement, convenţiile internaţionale, CITES, speciile protejate, biosecuritatea, ariile naturale protejate, fondul cinegetic, petiţiile şi proiectele de acte normative.
Ministerul susţine că elaborarea unei strategii naţionale necesită expertiză multidisciplinară, cercetători, date ştiinţifice, analize juridice, indicatori, studii şi consultarea sectoarelor economice, în timp ce Direcţia Biodiversitate are rolul de coordonator al politicii publice.
Ministerul Mediului a prezentat şi cronologia elaborării şi aprobării documentului.
Contractul pentru realizarea studiului a fost semnat la 11 septembrie 2025, iar prima versiune tehnică a Strategiei a fost finalizată la 30 ianuarie 2026.
În lunile următoare, specialiştii ministerului şi ai instituţiilor subordonate sau coordonate au analizat documentul, au solicitat corecturi şi au formulat amendamente.
Procedura de evaluare de mediu a început la 20 martie, iar versiunea revizuită a Strategiei a fost finalizată la 7 mai. Consultarea publică a început la 8 mai.
În cadrul avizării interministeriale au fost formulate observaţii de Ministerul Energiei, Hidroelectrica, Ministerul Economiei şi Ministerul Agriculturii. Centralizatorul a cuprins 31 de observaţii şi răspunsurile Ministerului Mediului, mai multe dintre propuneri fiind preluate sau ducând la reformularea unor prevederi.
Guvernul a aprobat Strategia la 23 iulie 2026. Ulterior, după retragerea hotărârii pentru eliminarea riscului generat de demersul PSD în instanţă, documentul a fost depus în Parlament şi adoptat definitiv la 6 august.
„Contractul a avut exact destinaţia înscrisă în titlul său: elaborarea studiului pentru Strategia naţională şi Planul de acţiune pentru conservarea biodiversităţii 2030”, a transmis Ministerul Mediului.
Replica Ministerului Mediului vine după ce liderul senatorilor AUR, Petrişor Peiu, a acuzat Guvernul Bolojan de risipirea banilor publici, susţinând că instituţia a plătit un consorţiu privat pentru elaborarea Strategiei, deşi dispune de o direcţie proprie de biodiversitate.
„Ministerul Mediului a plătit bani publici unui consorţiu de trei firme private pentru a scrie o Strategie pentru biodiversitate, deşi în minister există o direcţie pentru biodiversitate, direcţie în care lucrează oameni care încasează lunar salarii tot din bani publici. Angajaţii ministerului sunt, se presupune, mult mai calificaţi decât nişte firme private să scrie o strategie guvernamentală, mai ales că ei sunt sursa tuturor datelor pe care se bazează strategia respectivă”, a afirmat Peiu.
Senatorul AUR a criticat şi faptul că documentul a fost ulterior depus în Parlament ca proiect de lege de Diana Buzoianu, în calitate de deputat.
Peiu a cerut Curţii de Conturi să verifice legalitatea şi oportunitatea cheltuielilor şi a solicitat explicaţii privind externalizarea elaborării documentului şi traseul ulterior al acestuia în Parlament.
„De ce plătesc ministerele contracte unor firme private pentru a elabora documente care reprezintă îndatoriri de serviciu ale unor salariaţi din aceste ministere? Este legal ca un deputat să îşi însuşească un document pentru care statul a plătit bani pentru a avea altă destinaţie?”, sunt întrebările formulate de liderul senatorilor AUR.