Diana Șoșoacă amenințări mafiote la adresa politicienilor de la conducerea țării: „Să nu vină la Alba Iulia, va ieși foarte urât”

Diana Șoșoacă amenințări mafiote la adresa politicienilor de la conducerea țării Să nu vină la Alba Iulia va ieși foarte urât

Lidera partidului SOS România, Diana Șoșoacă, a lansat un avertisment dur la adresa conducerii țării, în contextul ceremoniilor de Ziua Națională de la Alba Iulia.

Într-un interviu pentru publicația Clu24.ro, Șoșoacă a susținut că prezența politicienilor aflați la guvernare ar putea genera tensiuni, având în vedere nemulțumirile sociale și economice ale populației.

„Aș vrea să transmit conducerii României. Or fi ei români, dar sunt antiromâni, sau poate nici români nu sunt. Îi sfătuiesc să nu își mai bată joc de poporul român și să nu îndrăznească să vină la Alba Iulia. Nu o să-i omoare nimeni, dar îi vor huidui de vor strica întreaga ceremonie”, a declarat Șoșoacă.

Lidera SOS a criticat dur situația economică și socială din România, subliniind că țara se află pe ultimele locuri în Europa în privința nivelului de trai.

„Avem cea mai mare pătură săracă din Europa, suntem pe ultimul loc. Suntem atât de săraci și plini de nevoi, iei de la copii, de la pensionari, de la mame, numai de la politicieni nu iei. Nu se poate așa ceva. Dacă ei vor veni va ieși foarte urât, oamenii nu îi mai suportă”, a adăugat europarlamentarul.

Șoșoacă a menționat că intenționează să participe la evenimentele de Ziua Națională împreună cu susținătorii săi și a sugerat că politicienii ar fi mai bine să rămână în București. „Mai bine pentru ei, rămân la București unde se uită la trei tancuri pe care le mai avem, și alea reparăm amărâte care trec pe acolo și să lase românii adevărați să vină la Alba Iulia”, a conchis aceasta.

Avertismentul vine într-un context tensionat, în care la Alba Iulia sunt așteptați mai mulți lideri politici, iar prezența lor ar putea intra în conflict cu manifestațiile organizate de susținătorii lui Șoșoacă și ai altor lideri politici.

Citește și

Comentarii

Citește mai departe

Ștafeta flăcării olimpice pentru JO de iarnă 2026 de la Milano-Cortina a început sâmbătă dimineață la Roma, primul purtător fiind campionul olimpic din 2016 la 1500 m liber, înotătorul Gregorio Paltrinieri. Paltrinieri a pornit la ora locală 10:00 de la Stadio dei Marmi, un stadion de inspirație antică, aflat lângă Stadionul Olimpic din capitala Italiei, […]
Italia urmează să deschidă primul sanctuar pentru delfinii care au trăit în captivitate, oferind un cămin natural, dar supravegheat, pentru animale, pe măsură ce parcurile marine din Europa se închid. Situat în largul coastei Taranto, în regiunea Puglia din sudul Italiei, Sanctuarul pentru Delfini San Paolo umează să primească primii delfini până la mijlocul anului […]
Negocierile dintre administrația Trump și președintele venezuelean Nicolás Maduro, aflate în centrul unui val de dezvăluiri recente, au scos la iveală detalii spectaculoase despre pretențiile liderului de la Caracas într-un potențial acord de demisie. Potrivit The Telegraph, Maduro ar fi cerut nu doar garanții politice și juridice, ci și beneficii personale evaluate la 200 de […]
Administrația de la Casa Albă și-a intensificat confruntarea cu presa, lansând un portal online dedicat monitorizării și expunerii a ceea ce administrația numește „prejudecăți media”. Inițiativa vizează instituții precum The Boston Globe, CBS News, The Independent și The Washington Post, primele incluse pe lista „infractorilor media ai săptămânii”. Acțiunea reprezintă un nou episod în conflictul […]
Maestrul internațional american Hans Niemann a câștigat Campionatul de șah subacvatic, în care l-a învins în finală pe compatriotul său Fabiano Caruana, devenind astfel câștigătorul acestei competiții inedite. Campionatul subacvatic s-a desfășurat la Cape Town, Africa de Sud, ca eveniment premergător Finalelor Freestyle Chess Grand Slam 2025. Noul câștigător al Cupei Mondiale FIDE din Uzbekistan, […]