Dictatura Firea in Capitala. Cere sume EXORBITANTE celor care o critica. Reactie: „Nu ma las intimidat, nu-mi va baga pumnul in gura!”

politica

Gabriela Firea l-a dat in judecata pe consilierul general Ciprian Ciucu (PNL) caruia ii cere o suma „exorbitanta” pentru ca i-a adus daune „reputatiei”.

Firea vrea sa primeasca nu mai putin de 130.000 de euro din partea lui Ciucu ca „daune reputationale”. Consilierul PNL considera ca aceasta actiune a primarului reprezinta o „demonstratie de forta” prin care incearca sa-i intimideze pe cei din Opozitie.

„600.000 lei (aproximativ 133.000) de euro vrea sa obtina Gabriela Firea de la mine, daune ‘reputationale’. Imi este clar, intentia sa este de a ma intimida, de a ma face sa-mi tin gura. 130.000 de euro este o suma ametitoare pentru cineva care castiga cinstit: atacul la siguranta financiara a familiei este o metoda politica de intimidare profund imorala.

Este important sa intelegeti contextul! Bucurestiul produce aprox. o treime din PIB-ul Romaniei. Radiaza dezvoltare la cca. 50 de km, fiind indirect responsabil de cca. 40% din PIB. Bugetul sau este pe masura. Bucurestiul joaca in propria sa liga, nu avem un alt oras comparabil cu Bucurestiul, oras cu aproape 2 milioane de locuitori, intr-o tara de orase de cca. 200.000 de locuitori. Bucurestiul are un buget pe masura, controlat in totalitate, in urma alegerilor din 2016, de catre PSD. Un primar de sector este mai important, are mai multa putere decat multi ministri si controleaza mai multi bani decat multe ministere. Este important sa intelegeti miza!

Prin acesta actiune Gabriela Firea vrea sa bage pumnul in gura opozitiei, vrea sa intimideze, tocmai ca restul colegilor din opozitie sa se gandeasca de mai multe ori atunci cand au ceva de spus cu privire la activitatea sa.

Motivul pentru care m-a ales pe mine pentru acesta demonstratie de forta este ca sunt singurul dintre membrii opozitiei care are o vizibilitate mai buna si care si-a afirmat intentia de a ramane in Consiliul General pe termen lung. Ceilalti reprezentanti ai opozitiei din Bucuresti, lideri de grup, oameni cu vizibilitate, construiesc alte proiecte politice, urmand sa candideze la Parlament si sa paraseasca Consiliul General, ceea ce, evident, ii convine Gabrielei Firea. Din pacate pentru domnia sa si anturajul sau politic, eu raman.

Si nu ma las intimidat, nu-mi va baga pumnul in gura!

P.S. Ca fapt divers… toata averea familiei mele nu cumuleaza nici macar jumatate din suma ceruta de Firea. Nu stiu de unde isi imagineaza ca va obtine acei bani. Si nu cred ca intelege valoarea reala a banilor munciti. Domnia sa locuieste intr-o vila dintr-o zona rezidentiala din Voluntari, eu stau inca intr-un apartament cu 3 camere in Drumul Taberei, la etajul 8. Diferente de perspectiva…”, a scris Ciprian Ciucu pe Facebook.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: