Din cauza numarului scazut de pasageri, Fly Lili suspenda zborurile de pe Ghimbav. Se anunta venirea RyanAir si negocieri cu Transavia

Incepand cu 11 ianuarie 2025, compania aeriana Fly Lili va suspenda temporar zborurile operate din/catre Aeroportul International Brasov-Ghimbav, a anuntat operatorul pe retelele de socializare, potrivit Buna ziua, Brasov.
Decizia a fost luata in contextul unui numar scazut de pasageri si al cresterii costurilor operationale.
Operatorul a dat asigurari ca pana in 10 ianuarie, inclusiv, zborurile vor fi operate conform orarului, in functie de noul program al Aeroportului International Brasov-Ghimbav.
Pasagerii afectati vor primi rambursarea integrala a biletelor achitate.
Fly Lili a inceput sa opereze pe Aeroportul International Brasov – Ghimbav in 28 iunie 2024, iar in prezent are curse catre Munchen, Stuttgart, Istanbul, Roma, Nurnberg.
Consiliul Judetean Brasov a anuntat ca de anul viitor, pe aeroportul de la Ghimbav va opera, alaturi de Wizz Air, si RyanAir. In plus, la inceputul lui 2025, conducerea Regiei Autonome Aeroportul International Brasov – Ghimbav va avea discutii mai intense cu Transavia, o divizie a Air France, pentru demararea cursei de linie Brasov – Paris.
In paralel, managementul AIBG poarta negocieri cu operatorii din turism de pe diverse segmente pentru adaptarea ofertei turistice si promovarea destinatiilor-emblema ale Brasovului.
De asemenea, reprezentantii Consiliul Judetean Brasov au mentionat ca nu au fost abandonate nici discutiile pentru extinderea componentei militare a aeroportului, ceea ce va face din Ghimbav unul dintre cele mai importante aeroporturi NATO din Europa.