Din nou vot comun PSD-AUR în Parlament, majoritate în favoarea pensionarilor militari. PNL: „Doriţi să aruncaţi în aer stabilitatea sistemului financiar”

Din nou vot comun PSD-AUR în Parlament majoritate în favoarea pensionarilor militari. PNL Doriţi să aruncaţi în aer stabilitatea sistemului financiar

Comisiile de specialitate din Parlament au adoptat marți un amendament depus de PSD prin care pensionarii militari cu pensii sub 3.000 de lei vor primi ajutoare financiare one-off. Amendamentul a trecut cu ajutorul AUR.

Potrivit amendamentului, sprijinul va fi acordat astfel:

  • 600 de lei pentru pensionarii cu pensii cuprinse între 2.001 şi 3.000 de lei;
  • 800 de lei pentru cei cu pensii între 1.501 lei şi 2.000 de lei;
  • 1.000 de lei pentru pensionarii care au pensii sub 1.500 de lei.

Sumele vor fi acordate în două tranşe.

Vot în comisii şi dezbateri între parlamentari

Amendamentul a fost votat de parlamentarii PSD, AUR şi din grupul PACE, în timp ce reprezentanţii PNL, USR şi UDMR au votat împotrivă.

Înaintea votului, în cadrul dezbaterilor, a avut loc un schimb de replici între parlamentarii puterii şi cei ai opoziţiei, inclusiv între reprezentanţi ai PSD şi PNL.

Schimb de acuzaţii între PSD şi PNL

Deputatul PSD Adrian Câciu a fost acuzat de populism de deputatul PNL Robert Sighiartău.

„Doriţi să aruncaţi în aer stabilitatea sistemului financiar”, i-a reproşat Sighiartău fostului ministru al Finanţelor.

În replică, Câciu a declarat: „Un ministru PNL a băgat ţara în dezastru, nu PSD”, făcând referire la fostul ministru al Finanţelor Marcel Boloş.

Critici din partea USR şi poziţia Ministerului Apărării

Reprezentanţii USR au susţinut că amendamentul „îi umileşte pe pensionarii militari”, apreciind că măsura reprezintă „de fapt un ajutor social”.

Ministrul Apărării, Radu Miruţă, a declarat că pensionarii militari au nevoie de pensii corecte, nu de ajutoare sociale.

Amendamentul urmează să intre în dezbaterea plenului Parlamentului.

De asemenea, luni, Comisiile de muncă ale Parlamentului au adoptat luni un amendament depus de PSD la proiectul bugetului de stat pe 2026, care prevede alocarea de fonduri pentru acordarea unor ajutoare financiare destinate familiilor cu venituri reduse, familiilor cu copii cu dizabilități și pensionarilor cu pensii mici.

Amendamentul a fost votat de parlamentarii PSD, UDMR și de membri ai opoziției AUR-POT-SOS.

Amendamentul PSD

Potrivit amendamentului adoptat, bugetul Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale va fi suplimentat pentru finanțarea unor măsuri de sprijin social.

„Se propune alocarea sumei de 1.100.000 mii lei credite de angajament și credite bugetare pentru suplimentarea bugetului Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, în vederea acordării unor măsuri de sprijin pentru familiile cu copii și venituri reduse, pentru familiile care au în întreținere copii cu handicap, precum și acordarea unui ajutor financiar pentru aproximativ 2,8 milioane de pensionari din sistemul public de pensii, estimat pentru anul 2026 la aproximativ 2.350.000 mii lei”, se arată în textul amendamentului.

Măsura vizează familiile cu venituri sub 3.000 de lei, precum și alte categorii vulnerabile.

Ministrul Muncii: sursa finanțării este clară

Ministrul Muncii, Florin Manole, a declarat că resursele financiare pentru această măsură sunt identificate și a criticat opoziția față de astfel de programe sociale.

„Sursa banilor este foarte clară. Protestez o dată în plus, de fiecare dată când e vorba de copii cu dizabilități, copii din familii monoparentale, pensionari, protestează toată lumea, dar când e vorba despre scăderea impozitului pe cifra de afaceri, nu”, a afirmat ministrul, la Parlament.

Grindeanu: coaliția nu este în cea mai bună formă

În contextul dezbaterilor privind bugetul, președintele Partidul Social Democrat, Sorin Grindeanu, a declarat că actuala coaliție de guvernare nu traversează cea mai bună perioadă și că social-democrații vor face o consultare internă după adoptarea bugetului.

„Nu e în cea mai bună formă dacă și ceilalți se reunesc în ședințe. Știți că noi am anunțat mai demult, de la începutul lunii decembrie, că imediat după buget vom face acea consultare internă. În primul rând vom face, dacă vreți, o radiografie a activității noastre în Guvern, a miniștrilor PSD, și după aceea bineînțeles că vom analiza activitatea întregului Guvern”, a declarat Sorin Grindeanu, la Palatul Parlamentului.

Potrivit acestuia, decizia privind participarea PSD la guvernare va fi luată după consultarea structurilor partidului.

„Cei aproape 5.000 de colegi din PSD, așa cum au votat intrarea de bună credință în această coaliție, vor decide în cunoștință de cauză”, a adăugat liderul social-democrat.

Critici la adresa premierului

Grindeanu a afirmat că, în ședința conducerii PSD de duminică, niciun lider social-democrat nu a găsit „circumstanțe atenuante” pentru premierul Ilie Bolojan.

„Ilie Bolojan e prim-ministru, nu doar că e președinte PNL, e prim-ministru pe 46% din voturi de la PSD. Că doar PNL nu-ți ajunge să fii prim-ministru. Poți să fii doar președinte la tine la partid. Ca să fii prim-ministru ai nevoie și ai avut nevoie de voturile PSD”, a spus Sorin Grindeanu.

Bugetul trebuie să reflecte viziunea coaliției

Liderul PSD a subliniat că proiectul bugetului de stat trebuie să reflecte pozițiile tuturor partidelor din coaliția de guvernare.

„Un buget, când vii și îl prezinți, trebuie să fie un buget al coaliției, un buget care să aibă și viziunile partidelor care sunt componente ale acelei coaliții. Adică nu trebuie să fie doar un buget de dreapta, atâta timp cât vrei ca PSD să facă parte din această coaliție”, a afirmat Grindeanu.

Acesta a precizat că PSD va decide ulterior calendarul consultărilor interne.

„Hai să vedem joi cum se termină chestiunea cu bugetul și, după aceea, evident, intrăm într-un calendar de consultări interne. Eu mă gândesc, dar o să supun atenției după ziua de joi colegilor din conducerea partidului, să facem înainte de vot și anumite întâlniri zonale, județene, astfel încât lucrurile să fie cât mai mult cunoscute de către cei care votează”, a mai spus președintele PSD.

Biroul Permanent Național al PNL se va reuni vineri și sâmbătă la Sibiu, a decis luni conducerea PNL. Liderii PNL vor decide la Sibiu direcția partidului după adoptarea bugetului și în contextul atacurilor violente lansate la adresa premierului Bolojan de liderii PSD.

Conducerea Partidului Național Liberal (PNL) a mai decis luni, în unanimitate, mandatarea parlamentarilor formațiunii să nu depună și să nu voteze amendamente la proiectele legislative, cu excepția celor negociate în cadrul coaliției de guvernare.

Decizia conducerii PNL

Potrivit deciziei adoptate în cadrul partidului, parlamentarii liberali vor respecta varianta de proiect legislativ convenită la nivelul Guvernului și al coaliției.

„Pentru mandatarea parlamentarilor PNL de a nu face propuneri și de a nu vota niciun amendament în afară de cele negociate în Coaliție, respectiv varianta adoptată de Guvern”, se arată în decizia conducerii partidului.

Hotărârea a fost adoptată în unanimitate.

„Pentru – unanimitate”, potrivit rezultatului votului consemnat în cadrul ședinței conducerii PNL.

Gruparea Thuma ceruse depunerea de amendamente

Preşedintele PNL Ilfov, Hubert Thuma, a declarat, vineri, că îl nemulţumeşte formula de buget li i-a incitat pe parlamentarii de Ilfov, indiferent de partid, să iniţieze amendamente la buget. Thuma are o poziție identică cu a reprezentanților PSD, care au spus că și ei vor depune amendamente.

Thuma a scris, într-o postare pe Facebook, că a pus un mesaj pe grupul intern al PNL în care a atacat „frontal” o problemă mare, şi anume, lipsa de consultare internă.

„S-a tot discutat despre un Buget integrat Bucureşti-Ilfov asupra căruia să avem o discuţie. Numai că întâlnirea nu a mai avut loc şi a trebuit să apelez la un mesaj intern, care ar trebui să fie o normalitate în orice partid democratic.

Evident că formula de Buget mă nemulţumeşte. 130.000 de ilfoveni plătesc impozit în Bucureşti – în acte 1,2 miliarde lei (raportat la numărul real de locuitori – aproape 3 miliarde lei). Marii contribuabili au achitat TVA de 1,3 miliarde euro, din care la Consiliul Judeţean s-au întors 900.000 de euro. Şi 1 milion de tone de deşeuri din Bucureşti ajung anual în Ilfov.

Foarte transparent, am spus ce aşteptări are Ilfovul. Cum s-au găsit aproape 2 miliarde pentru Primăria Generală a Capitalei, se putea găsi măcar un procent de 5% din cotele defalcate încasate de Municipiul Bucureşti pentru cei un milion de locuitori din Ilfov”, a susţinut Thuma.

El a menţionat că îi încurajează pe „parlamentarii de Ilfov, indiferent de partid, cu atât mai mult pe cei din PNL, să iniţieze amendamente la Buget în folosul comunităţilor”, adăugând că este o procedură „democratică şi firească”.

„Eu am obligaţia să le apăr interesele cetăţenilor din Ilfov”, a subliniat Hubert Thuma.

Potrivit lui Thuma, „în această perioadă, e nevoie de responsabilitate, nu de piloţi kamikaze”.

„La fel cum cred că PNL trebuie să revină la lucrurile care îl definesc: investiţii, taxare mică, sprijin pentru clasa de mijloc, ajutor pentru dezvoltarea comunităţilor locale”, a adăugat el.

PNL: ”Nu depuneți amendamente”

Liderul deputaților PNL, Gabriel Andronache, a declarat joi că pentru un buget realist și corect, grupurile parlamentare din coaliție ar trebui să se abțină de la votarea amendamentelor la proiectul Guvernului, subliniind că bugetul nu poate fi subminat în Parlament.

„Pentru a avea un buget realist şi corect, grupurile parlamentare ale partidelor din coaliţie ar trebui să cadă de acord să nu voteze amendamente la proiectul Guvernului.

Odată ce ne-am înţeles în coaliţie pe proiectul de buget, ar fi un joc complet ipocrit să mai venim cu modificarea lui în Parlament. Nu se poate submina bugetul Guvernului în Parlament”, a transmis Gabriel Andronache joi, într-o postare pe Facebook.

Totodată, liderul deputaților PNL a menţionat că speră ca cei de la PSD să înţeleagă gravitatea lucrurilor.

„Sper ca PSD să înţeleagă acest lucru. Dacă însă nu va înţelege, va fi o chestiune gravă. Probabil că bugetul ar fi atunci doar un pretext, iar problema reală ar fi că PSD vrea să distrugă această coaliţie şi să ia toată puterea în România”, a mai scris Gabriel Andronache.

PSD a anunţat joi că va aviza, cu obiecţii, proiectul de buget, pentru a depăşi ”blocajul” provocat de premierul Ilie Bolojan, arătând că mutarea dezbaterii la nivel parlamentar va permite partidelor din coaliţie să transpună toate elementele respinse în mod nejustificat.

Comentarii

Citește mai departe

Mirel Rădoi a preluat-o pe FCSB înainte de startul play-out-ului și a anunțat că va sta pe banca tehnică a „roș-albaștrilor” până în vară, în încercarea de a duce echipa în UEFA Conference League. Cu toate acestea, tehnicianul s-ar putea despărțit mult mai repede de gruparea patronată de Gigi Becali. Conform informațiilor venite din Turcia, […]
Războiul dintre SUA și Iran îl obligă constant pe Putin să se adapteze la situație și să se echilibreze pe arena politică. Războiul împotriva Iranului a adus dividende economice temporare Rusiei sub forma unei creșteri bruște a prețurilor petrolului și a unei anumite relaxări a presiunii sancțiunilor. Cu toate acestea, această răgaz financiar este doar […]
Egiptenii au planuri mari pentru viitorul apropiat și vor să ridice un oraș format din peste 150 de zgârie-nori. Proiectul, unul cu adevărat impresionant, va costa o sumă uriașă, care va fi acoperită de un grup privat și de stat. Egiptenii vor să construiască un oraș imens, format din peste 150 de zgârie-nori. Proiectul, unul […]
Președintele american Donald Trump a cerut Biroului Federal de Investigații (FBI) să conducă o anchetă pentru a stabili dacă există legături între o serie de decese și dispariții care au implicat oameni de știință, implicați în domenii sensibile legate de spațiu și apărare, a anunțat vineri Casa Albă. Dispariții și suspiciuni în jurul cercetărilor sensibile […]
Președintele PSD București, Daniel Băluță, a declarat azi că susține eliminarea unui „sistem” pe care îl consideră responsabil pentru polarizarea societății, afirmând că PSD va spune „stop” acestui tip de comportament. „Sunt unul dintre oamenii care, mai mult decât apăsat, mai mult decât decis, susţin de îndată îndepărtarea unui astfel de sistem care generează atât […]