Din Statele Unite, Iohannis are un mesaj ferm pentru coruptii din Romania. Penalii din PSD au motive si mai mari de ingrijorare

Din Statele Unite Iohannis are un mesaj ferm pentru coruptii din Romania. Penalii din PSD au motive si mai mari de ingrijorare
Presedintele Klaus Iohannis a declarat miercuri, in timpul dezbaterii intitulate „20 Years After – The Relevance of the Romanian – U.S. Strategic Partnership in the Current International and Security Context”, dedicata aniversarii a doua decenii de la incheierea parteneriatului strategic bilateral, ca Romania a mostenit flagelul coruptiei din timpul dictaturii comuniste, insa este determinata sa lupte impotriva acestei mosteniri. El a suferat ca lupta anticoruptie isi va mari intensitatea: „Este o lupta vitala”.

Raspunzand unei intrebari venite din partea moderatorului privind protestele de strada de la inceputul anului, presedintele a declarat ca „Romania este o tara determinata sa devina o democratie solida ce functioneaza foarte bine, insa startul nostru a fost dificil. Romania a avut o dictatura comunista, pana in decembrie 1989, iar mostenirea acesteia a fost una defectuoasa. Parte a ce am mostenit a fost si coruptia. Coruptia distruge totul intr-o democratie. (…) Cateodata daca lumea vorbeste despre Romania si aud atat despre coruptie au impresia ca Romania este o tara foarte corupta, insa este de fapt o tara care este foarte determinata sa lupte impotriva mostenirii coruptiei si asta facem”.

Seful statului s-a referit si la opiniile care itereaza ca el s-ar afla in spatele luptei anticoruptie.

„Cateodata auzim voci in mediul public care spun ca aceasta lupta este prea mult, ca aduce prea multa tensiune in dezbaterile publice, ca atrage prea multa atentie… sunt cativa care spun ‘ei bine, asta este o idee a presedintelui Iohannis’, sau a unor politicieni, sau a unor diplomati (n.r. — presedintele se uita catre ambasadorul SUA, Hans Klemm), insa nu este, ci este o lupta vitala”, a declarat acesta.

Presedintele Klaus Iohannis efectueaza, in perioada 4-9 iunie, o vizita in Statele Unite ale Americii, elementul central fiind intrevederea oficiala cu liderul de la Casa Alba, Donald Trump.

Seful statului a participat, miercuri, in Washington, D.C. la dezbaterea „20 Years After — The Relevance of the Romanian — U.S. Strategic Partnership in the Current International and Security Context”, dedicata aniversarii a 20 de ani de la incheierea parteneriatului strategic dintre cele doua tari, gazduita de Heritage Foundation, un think-tank conservator infiintat in 1973 si care a jucat un rol cheie in formarea echipei de tranzitie administrativa a presedintelui Donald Trump.

La dezbatere au mai fost prezenti ambasadorul Romaniei in Statele Unite ale Americii, George Maior, ambasadorul Statelor Unite ale Americii la Bucuresti, Hans G. Klemm, consilierii prezidentiali Dan-Andrei Muraru si Bogdan Aurescu, precum si presedintele Federatiei Comunitatilor Evreiesti din Romania, Aurel Vainer.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

Comentarii

Citește mai departe

Donald Trump s-a folosit de autoritatea funcției prezidențiale și de agențiile de informații ale Statelor Unite pentru a încerca să submineze încrederea în alegerile americane, într-un discurs prezidențial susținut joi, care părea să vizeze în mod direct pregătirea terenului pentru o destabilizare și mai mare a sistemului electoral înaintea alegerilor de la jumătatea mandatului din […]
Primarul oraşului New York, Zohran Mamdani, a declarat că poartă discuţii cu autorităţile locale pentru a stabili dacă premierul israelian Benjamin Netanyahu poate fi arestat în timpul Adunării Generale a ONU, programată în septembrie, relatează AFP. Într-un interviu publicat sâmbătă de The New York Times, Mamdani a afirmat că, în opinia sa, „locul premierului Netanyahu […]
Călătoriile cu avionul au devenit, în ultima perioadă, un subiect care provoacă tot mai multă îngrijorare în rândul publicului, în principal din cauza unei serii de incidente recente. Aceste incidente, intens mediatizate, au afectat percepția asupra siguranței zborurilor și i-au determinat pe mulți pasageri să se întrebe care este cel mai sigur loc din avion. […]
Preşedintele Ungariei, Tamas Sulyok, a promulgat sâmbătă cel de-al 17-lea amendament la Legea Fundamentală, prin care mandatul şefului statului în funcţie încetează în ziua următoare intrării în vigoare a modificării constituţionale, informează MTI. Sulyok a declarat, într-un mesaj video publicat pe reţelele sociale, că preşedintele nu are competenţa constituţională de a sesiza Curtea Constituţională pentru […]
Marți, China l-a înlăturat pe Ma Xingrui, unul dintre cei mai înalți oficiali ai partidului de la putere, acesta devenind astfel al treilea membru al Biroului Politic eliminat din funcție începând cu 2022, pe măsură ce Xi Jinping își intensifică campania anticorupție pe care o desfășoară de mai mulți ani, relatează The Guardian. Ma Xingrui, […]